O tânără a murit la două zile după ce a născut. Medici: “Avea de ales între viaţa ei şi a copilului” (video) - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

O tânără a murit la două zile după ce a născut. Medici: “Avea de ales între viaţa ei şi a copilului” (video)

9:17, vineri, 13 decembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , ,


O tânără de 24 de ani din Agigea a murit la două zile după ce a născut, medicii afirmând că femeia avea o tumoră la un rinichi despre care a aflat imediat după ce a rămas însărcinată şi, deşi ei i-au recomandat să renunţe la sarcină şi să-i extirpe tumora, femeia a preferat să păstreze copilul.

Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost îngrijită tânăra, spun că aceasta a aflat despre tumora la rinichi imediat după ce a rămas însărcinată.

“O pacientă tânără, de numai 24 de ani, care era însărcinată, a ridicat suspiciunea de chist hidatic hepatic. Şi atunci a fost necesară o laparotomie exploratorie cu scop diagnostic. În momentul intraoperator s-a constatat o formaţie tumorală de suprarenală, din care s-a prelevat pentru biopsie. Acestea în condiţiile în care pacienta era însărcinată în lună mică, fiind în primul trimestru“, a povestit directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, medicul Cătălin Grasa.

Medicii i-au recomandat femeii să renunţe la sarcină pentru a-i fi extirpată tumora şi a putea începe tratamentul împotriva cancerului. Mai exact, trebuia să-i fie extirpat rinichiul bolnav, iar şansele de supravieţuire, potrivit medicilor, erau foarte mari.

Tânăra a ales însă să păstreze sarcina, “deşi i-au fost prezentate toate riscurile” acestei decizii, a precizat medicul Cătălin Grasa.

“După ce examenul histopatologic a ieşit pozitiv, arătând o afecţiune malignă la nivelul glandei surprarenale, anunţând cumva un prognostic relativ sumbru, pacientei i s-au prezentat care sunt riscurile de a menţine sarcina în continuare. (…) S-a făcut o comisie medicală, pe care am condus-o, alături de un medic obstetrician, un neonatolog, un urolog – care ar fi trebuit să intervină, dacă ar fi ales să întrerupă sarcina, dar din păcate pacienta nu a dorit să întrerupă sarcina ca să se poată trata, deşi i-au fost prezentate toate riscurile“, a spus Grasa.

Tânăra a vrut să afle şi o a doua opinie în acest caz, astfel că a mers la Bucureşti, medicii din Capitală recomandându-i, de asemenea, să renunţe la sarcină pentru a-i fi extirpată tumoarea.Cu toate acestea, tânăra a fost de neclintit în dorinţa ei de a păstra copilul.

Ea a reuşit să ducă sarcina până la 34 de săptămâni, când starea ei de sănătate s-a înrăutăţit, iar medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au decis să-i facă cezariană.

“Din păcate, din cauza sarcinii, evoluţia acestei formaţiuni tumorale a fost galopantă, către extensie, către invazie de vecinătate – într-un cuvânt a fost hrănită şi şi-a accelerat dezvoltarea“, a precizat medicul constănţean.

Tânăra a sperat până în ultima clipă că va putea să ducă sarcina până la capăt, apoi se va trata şi va putea să-şi crească pruncul. Ea a născut o fetiţă de aproximativ două kilograme, sănătoasă, pe care a reuşit să o vadă pentru puţin timp. Apoi, femeia a intrat în comă, iar la două zile după naştere a murit.

“Pacienta a adus pe lume o fetiţă, care este bine, dar care a făcut totuşi ca mama, la 48 de ore după ce a născut, să moară. Şansele ca ea să păstreze copilul şi să se poată apoi trata au fost mici încă de la început. S-a urmărit formaţiunea tumorală pe tot parcursul sarcinii şi a avut o evoluaţie galopantă. (…) Este o poveste tragică. Ştia că are o afecţiune grea şi parcă toată energia a pus-o pentru a naşte fetiţa.Pruncul a fost viabil şi este sănătos şi deja a luat în greutate. Născut prematur, dar la o vârstă relativ bună, fără insuficienţe majore”, a mai spus directorul medical al Spitalului Judeţean Constanţa.

Soţul femeii a spus că fetiţa va purta numele mamei sale, Maia Mihaela.

sursa mediafax.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com