O vedenie înfricoșată. Părinte am venit să mă mărturisesc…

Într-una din zile a venit la duhovnic o femeie gravidă cu primul copil să se mărturisească, şi a spus: Părinte am venit să mă mărturisesc că am o mare tulburare şi nelinişte cu soţul meu. care este om rău şi fără credinţă în Dumnezeu.

Îmi spune mereu să nu-i fac copii, căci copii sunt “salba dracilor”. Mă ameninţă că dacă nu avortez, mă lasă ori are să mă omoare. Dar eu i-am spus că mai bine vreau să mor decât să fac crimă, omorând copilul pe care Dumnezeu voieşte să mi-l dea. Eu vreau să fiu mamă, nu criminală. Dar el mereu mă înjură şi mă ameninţă cu moartea şi nu mai ştiu ce să fac.

A întrebat-o preotul:

– Eşti cununată cu el?

– Da, părinte. Iar el i-a zis:

– Posteşte după puterea ta, roagă-te şi mergi la biserică. Prin aceste fapte bune ai să-1 faci bun şi pe el, după mărturia Apostolului Pavel, care zice că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă şi invers!

După ce s-a mărturisit femeia curat de toate păcatele ei a zis:

– Părinte, te rog să-mi dai un canon să-l fac, ca bunul Dumnezeu să schimbe gândurile cele rele ale bărbatului meu, că doar ne-am căsătorit din dragoste şi cu buna înţelegere a noastră şi a părinţilor; şi nu era aşa ca acum, că n-aş fi mers după el în veci!

Preotul i-a spus:

– Soră, dacă voieşti să faci canon, te sfătuiesc să iei pe Maica Domnului ocrotitoare în viaţa ta, că Ea are mare trecere înaintea Preasfintei Treimi; mai mult decât toţi sfinţii lui Dumnezeu. Fă cum te-am învăţat şi, pe lângă aceasta, să citeşti în fiecare dimineaţă Acatistul Maicii Domnului şi seara cinstitul ei Paraclis. După terminarea rugă­ciunii, să pomeneşti şi pe soţul tău, ca să-i dea Dumnezeu gând bun şi să-1 întoarcă la calea cea bună.

Femeia a primit cu mare bucurie sfatul şi canonul şi s-a făgăduit că-1 va face cu toată sârguinţa.

După două luni de zile a venit iar femeia şi a zis:

– Părinte, mare minune s-a întâmplat cu mine. Am făcut toate cum m-aţi învăţat şi am pomenit cu lacrimi la rugăciune pe soţul meu Ioan şi iată ce mi s-a întâmplat: într-o seară, fiind tare obosită, mi-am făcut rugăciunile de seară şi paraclisul Maicii Domnului cu candela aprinsă înaintea sfintei icoane şi, adormind puţin, am avut o vedenie înfricoşată: se făcea că mă aflu pe o vale frumoasă între două rânduri de munţi care se terminau cu piscuri înalte de stânci. între munţi era o şosea.

Mergând pe acest drum frumos şi aruncân-du-mi privirea, am văzut că la marginea pădurii erau nişte arbori de foc şi la fiecare arbore, era legată cu funii de foc câte o femeie; toate ţipau groaznic şi se zvârcoleau, că de la spate le ardeau arborii aceia de jăratic aprins, de care erau legate. Apoi am văzut că de pe munţi au venit nişte vulturi de foc care, cu ghearele lor şi cu ciocul, se aşezau pe pieptul acelor femei şi le mâncau sânii, până li se vedeau oasele, apoi zburau din nou în munţi, iar ele răcneau îngrozitor şi cereau ajutor de la Dumnezeu. Sânii acelor femei în puţină vreme au crescut înapoi şi îndată vulturii aceia înfocaţi iar veneau şi le mâncau sânii. Femeile acelea răcneau foarte tare şi se zvârcoleau în chinurile acelea mari şi amare. Eu, văzând acestea, eram foarte îngrozită şi înspăimântată, fiind singură pe acel drum. Căutând şi de cealaltă parte a şoselei, am văzut acelaşi lucru. în faţa acestei groaznice privelişti, am căzut în genunchi şi mă rugam Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Sale Maici, să mă scoată de acolo că mă temeam foarte mult, ca nu cumva acei vulturi înfocaţi să vină şi la mine şi să mă sfâşie ca pe femeile acelea, căci eram singură în acel loc. în timp ce mă rugam, văd venind un om în urma mea – şi m-am bucurat foarte mult, sperând să-mi fie de mare ajutor în călătoria mea prin această groaznică privelişte.

Când a ajuns la mine acel om, mi-a zis: „Vezi, femeie, ce se întâmplă aici?” Eu, luând îndrăzneală, am întrebat: „Te rog, omule, unde sunt eu aici?” Iar el mi-a răspuns: „Aici eşti unde a binevoit Dumnezeu să fii, ca să vezi chinurile acestor femei care fac avorturi şi n-au voit ca să le sugă pieptul copiii lor, ci îi ucid, fiind mai rele decât fiarele şi târâtoarele pământului; de aceea le vor mânca sânii aceşti vulturi de foc în vecii vecilor. Că animalele, oricât de sălbatice ar fi şi oricât de veninoase, nu numai că nu-şi omoară puii lor, ci îi şi apără foarte mult, chiar cu preţul vieţii. Iată aceste femei blestemate pe care le-a ajuns urgia cea dreaptă a lui Dumnezeu, cum se ard din spate, iar din faţă le sfâşie sânii aceşti vulturi ai mâniei lui Dumnezeu. Că ele n-au voit să-şi nască copiii care s-au zămislit în pântecele lor, prin puterea lui Dumnezeu. De aceea, aşa se vor chinui în vecii vecilor“.

Apoi mi-a zis: „Şi tu ajungeai tot aici să te chinuieşti, dacă ascultai de sfatul bărbatului tău cel tiran şi fără frică de Dumnezeu. Că dacă ai fi ascultat de el şi mergeai la doctor să ucizi copilul, chiar atunci, în vremea avortului, ai fi murit în mâinile doctorului, pentru mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu. Iar dacă ai ascultat de duhovnicul tău şi te-ai rugat la Maica Domnului, Ea a mijlocit pentru tine la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să nu te lase să cazi în această crimă“.
Acestea mi le-a spus acel tânăr cu care mergeam. Privind spre dreapta şoselei, am văzut un singure arbore de foc în marginea pădurii, de care nu era legat nimeni. Atunci tânărul mi-a zis: „Aici era locul tău, dacă ucideai şi tu pruncul pe care-l ai în pântece“. Zicând acestea, m-am trezit în patul meu plângând foarte. Auzind soţul meu din camera lui, a venit repede şi m-a întrebat: „Ce ai femeie, de ce plângi, ce ţi s-a întâmplat?” Iar eu i-am spus toate acele lucruri înfricoşate, pe rând, aşa cum le-am văzut şi nu mă puteam opri din plâns. Iar el mi-a zis: „Fă ce ştii, că de acum înainte eu nu te voi mai îndemna să faci avorturi şi-mi pare rău că te-am sfătuit la aceste lucruri“. Din ziua aceea m-a lăsat în pace.

El, fiind mustrat de conştiinţă, s-a dus la duhovnic şi s-a mărturisit, cerându-şi canon pentru păcatele sale şi mai ales pentru crima ce era să o facă prin uciderea pruncului său.

Am însemnat această povestire înfricoşată, ca să fie spre folosul şi trezirea femeilor ce îşi ucid în pântece pruncii lor cei nevinovaţi, şi să ştie ce le aşteaptă după moartea lor.

Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioanichie Balan, Ed. Sihastria, 2004