Oamenii vor să dobândească raiul, dar evită rugăciunea

S-au scris sute, mii de cărţi despre rugăciune. Oricine vrea poate afla ce au învăţat Sfinţii Părinţi despre puterea, despre valoarea, despre necesitatea rugăciunii. Ce au învăţat despre cât de des trebuie să ne rugăm, despre cum trebuie silită mintea să fie atentă la cuvintele rugăciunii, despre cum, prin chemarea neîncetata, Hristos vine şi Se sălăşluieşte în inimile adevăraţilor Săi ucenici.

Oare ce s-ar mai putea spune despre rugăciune, când s-a spus aproape totul? Iată o întrebare foarte grea.

În zilele noastre, creştinii se roagă puţin. Consideră că e de-ajuns să zică în grabă “Tatăl nostru “şi încă două-trei rugăciuni scurte, ca să aibă cât mai mult timp pentru celelalte treburi.

Lumea în care trăim este o lume atât de apăsătoare tocmai pentru că oamenii nu se mai roagă. Oamenii renunţă la calea rânduita de Dumnezeu pentru ca lucrurile să meargă spre bine și se mulțumesc să constate răul. Rugăciunea este viaţa sufletului. Viaţa nu poate fi înlocuită de nimic. Cum ar fi să îi cumpărăm unui mort haine foarte frumoase și mâncăruri foarte gustoase? I-ar folosi la ceva? Nu. Câta vreme sufletele noastre sunt moarte, câta vreme stăm departe de rugăciune, Dumnezeu va sta departe de noi.

Oamenii caută o relaţie cu Dumnezeu extrem de personală, atât de personală încât nu vor să se mai roage: vor să comunice atât de direct cu Dumnezeul în care cred încât nu mai au nevoie de rugăciune. Ei vor să simplifice relaţia dintre Dumnezeu şi creaturile Sale printr-o relaţie foarte rece: Dumnezeu ar trebui să aibă grijă de oameni, să vadă tot ce le lipseşte, pentru simplul fapt că îi iubeşte. Şi oamenii nu trebuie nici măcar să Îi mulţumească pentru binefaceri, cu atât mai puţin să I le ceară. Dumnezeu S-ar plictisi în cer dacă nu ar trebui să îi supravegheze pe oameni, dacă nu ar trebui să le împlinească dorinţele.

Chiar dacă oamenii vor o astfel de relaţie cu Dumnezeu, Dumnezeu nu le poate face pe plac. Omul a fost creat de Dumnezeu pentru a se bucura de frumuseţea raiului, pentru a gusta veşnicia. Omul nu se poate mântui fără rugăciune. Rugăciunea este limba raiului. Cine refuză rugăciunea, refuză raiul.

Oamenii vor să dobândească raiul, dar evită rugăciunea. O astfel de poziţie este contradictorie. Raiul este Împărăţia lui Dumnezeu. Cine confundă raiul cu un loc lipsit de griji, “unde nu este durere, nici întristare, nici suspin “, şi unde îţi poţi împlini dorinţele fără a te mai teme de moarte, nu a înţeles credinţa creştină.

Viaţa duhovnicească este unire cu Dumnezeu. A vrea să fii unit cu El înseamnă a înţelege că fără El nu poate exista nici bucurie, nici împlinire. Că fără El viața nu are sens, că, dacă Dumnezeu nu ar exista, viața ar fi plină de tristețe.

A crede în Dumnezeu înseamnă a vorbi cu El aşa cum Domnul o cere. Sfânta Scriptură este plină de povățuiri legate de rugăciune.

Este de neînţeles cum de există creștini care știu foarte bine ce valoare are rugăciunea, creştini care se pricep să le vorbească altora despre rugăciune și totuși ei înșiși nu se roagă.

Viaţa creștină fără rugăciune este viaţă păgână. Este o viaţă din care este exclus Dumnezeul cel viu pentru a fi înlocuit cu un idol surd, după chipul şi asemănarea omului pătimaş.

Pentru cei care nu vor să se roage este lesne de înţeles ca un dialog duhovnicesc cu un părinte contemporan, ori cât ar fi de sporit, nu poate aduce roade. Nu am purtat acest dialog cu părintele Calistrat pentru a răsturna inimile cele împietrite. Ci l-am purtat mai ales pentru a-I ajuta pe cei care, înşelaţi de vrăjmaş, au lăsat la o parte rugăciunea. Chiar dacă au încercat să o înlocuiască cu diferite fapte bune, de la milostenie la post, ei nu au reuşit să atragă asupra lor darul Sfântului Duh.

Dumnezeu nu intră în inima omului pe uşi lăturalnice. El intră pe uşa pe care a rânduit-o pentru aceasta, pe uşa rugăciunii.

Din Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Mângâiere şi mustrare, Bucureşti, 2003