Oare nu facem şi noi aşa faţă de bunul Dumnezeu?
10:55, luni, 3 noiembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: ajutorul Lui Dumnezeu, cerşetor, multumire, nerecunoștință, pilde ortodoxe

Se povesteşte într-o carte veche, că un împărat foarte credincios şi temător de Dumnezeu, avea pe lângă el o mulţime de miniştri plini de mândrie, îngâmfaţi şi fără frică de Dumnezeu. Nu ştia împăratul cum să-i facă să înţeleagă că purtarea lor este o grosolănie nebunească şi o mare netrebnicie omenească. Ce credeţi că a făcut împăratul? A vorbit cu un cerşetor pe care l-a chemat şi l-a învăţat să vină în ziua următoare la ora mesei şi când va fi el la masă împreună cu toţi miniştrii lui, să vină şi el şi să se aşeze la masă cu pălăria pe cap. Să nu zică nimic, să mănânce, apoi să se scoale şi să plece, fără să spună nici măcar bună ziua.
Aşa a făcut cerşetorul, căci a doua zi pe când împăratul era la masă cu toţi miniştri lui îngâmfaţi, a venit şi el şi fără să spună un cuvânt, se aşeză la masă, mănâncă şi bea cu lăcomie cât îi place şi cu pălăria pe cap. Toţi miniştri se uitau îngroziţi şi aşteptau să vadă ce zice împăratul. Mare le-a fost mirarea şi nu ştiau ce să creadă văzând că împăratul nu zice nimic. Cerşetorul se sculă de la masă fără să-i pese de cineva, mâncat şi băut bine, şi, ieşind pe uşă, se pierdu prin mulţime.
Mesenii, indignaţi de comportarea acestui om, ziseră împăratului: Împărate, cum ai putut să suferi fără să spui nimic acestui om care a mâncat şi a băut în faţa măriei-tale, cu pălăria pe cap şi fără să-ţi mulţumească?!” Împăratul i-a lăsat să se frământe, apoi luând cuvântul, zise: „Aşa faceţi şi voi în faţa Împăratului ceresc, Dumnezeu, căci tot astfel mâncaţi şi voi din masa lui cea bogată, pe care ne-o întinde cu atâta dărnicie, cu atâtea bunătăţi şi frumuseţi de tot felul, iar voi drept mulţumire staţi înţepeniţi în mândria voastră ca şi când aţi mânca şi aţi bea din cele ce faceţi voi. Voi nu voiţi să vă supuneţi Creatorului şi să-I daţi slavă şi cinste pentru câte ni le dă aici pe pământ”.
Auzind ei acestea au plecat smeriţi capetele, au înţeles lecţia şi s-au hotărât cu toţii să-şi schimbe viaţa, recunoscând puterea, mila şi dragostea lui Dumnezeu şi îndelunga lui răbdare ce o are pentru toţi păcătoşii. Oare nu facem şi noi aşa ca cerşetorul din istorioară, faţă de bunul Dumnezeu? La fel facem atunci când nu recunoaştem de unde ne vin toate bunătăţile pe care le avem, când nu facem rugăciune la masă şi nu-I mulţumim Lui, când nu recunoaştem că sănătatea şi toate bunurile primite sunt de la El.
sursa luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

Atunci când creștinii ortodocși încep o anumită lucrare, ei cer binecuvântarea lui Dumnezeu; uneori cer săvârșirea unor rugăciuni speciale pentru...
Este adevărat că atingând o floare, omul păstrează mirosul acesteia. La fel se întâmplă şi când atingi sfinţenia. Dar aceasta...
Dacă ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu atunci ascultă zilnic această rugăciune a Părintelui Arsenie Boca. Roagă-te cu încredere și...
Ce folos vom avea de nu ne vom smeri unii faţă de alţii, ci, dimpotrivă, ne vom turbura şi ne...
Curăţiţi-vă inima de toată murdăria şi păstraţi-o curată, copiii mei, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru,...
Dumnezeu cheamă pe toţi. Dar nu toţi răspund chemării Lui. Cei ce au răspuns sunt greu încercaţi de către Dumnezeu,...
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău