Ochiul curat pe toate le vede curate
14:17, luni, 18 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: a vedea binele, antonie plamadeala, credintă adevărată, curatenia, Mitropolit Antonie Plămădeală, ochiul, ochiul curat, sfaturi duhovnicești, sufletul curat

Filosoful grec Heraclit spunea: Ochii şi urechile sunt martori răi celor care au suflete barbare. Iar George Bernard Shaw adeverea spusele filosofului antic când afirma: „Păstrează-te curat şi luminat: tu eşti fereastra prin care vezi lumea“.
Fiecare vede ceea ce caută. Fiecare vede cu ochii pe care-i are. E însă tot atât de adevărat că şi noi trebuie să facem efortul de a vedea şi de a şti ce să vedem, de a şti să ne curăţim ochii pentru a vedea bine. Pentru că fiecare vede mai ales ce urmăreşte să vadă, ceea ce e ţinta interesului său.
Doi oameni se întorceau din India. Pe vaporul care-i ducea în Europa au intrat în discuţie. Primul l-a interpelat astfel pe cel de-al doilea, care s-a prezentat a fi misionar: „Nu prea înţeleg ce rosturi aveţi dumneavoastră, misionarii în India. Am stat câteva luni aici şi n-am văzut nici un creştin. Cred că pierdeţi vremea de pomană“.
Misionarul, puţin deranjat, l-a întrebat pe interlocutorul său: „Iertaţi-mă, cu ce ocazie aţi venit în India? Ce aţi făcut aici?“ „Am fost la vânătoare de tigri“, a răspuns sigur pe el vânătorul. „Şi aţi văzut mulţi tigri?“, a continuat pe aceeaşi linie misionarul. „Da, foarte mulţi“, a replicat omul, mândru de captura făcută în junglă. „Eu, a zis misionarul, am stat 20 de ani în India, făcând misiune creştină. Am convertit foarte mulţi oameni şi i-am lăsat creştini. Dar în tot acest răstimp nu am văzut nici un tigru!“
Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei eparhiale, Sibiu, 1989
http://ziarullumina.ro/

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul