Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori

Ia să-mi spuneți mie unde erați voi cu 100 de ani în urmă? Să-mi spuneți acum repede! Să vedem. Dar unde o să fiți peste 100 de ani? Stiți?

Vedeți că nu știți nici unde erați, nici unde mergeți? Ce-a spus Mântuitorul, Apostolilor? Voi nu știți de unde veniți și unde mergeți. Eu știu de unde vin. Eu vin de la Tatăl și merg la Tatăl.

Deci băgați de seamă, noi suntem călători și străini. Ați văzut la Psaltire? Că nemernic sunt eu pe pământ și străin ca și toți părinții mei. Vezi că a răsărit soarele? Și știi că n-are încotro, merge la apus. Așa și noi: îndată ce-am răsărit prin naștere, mergem în fiecare clipă spre groapă. Ziua nașterii dă mâna, încă de la naștere, cu ziua morții, că nu avem unde călători. Ne-am născut ca să murim. Înțelegeți? Lege veșnică pusă de Dumnezeu între oameni.

Dacă noi în calatoria asta a noastră facem ceva bun, ne ducem la o bucurie și la o fericire fără margini.

Dacă în călătoria asta ne legăm cu lucrurile lumii și facem rău și murim nespovediți și în păcate, ne ducem la o muncă, care n-are sfârșit. Dumnezeu ne-a adus în viață tocmai pentru asta, ca să avem când ne pregăti în puțina viață pe care o avem pe pământ.

Ce ramâne pe pământ? Bogăția? Cinstea? Viața? Tinerețea? Bucuriile lumii? Ce este care nu-i vis și umbră?

Nu știi că mai deunăzi erai un copilaș? Nu vezi un copilaș mic care acum a răsărit? Ați auzit ce spune Scriptura? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori. A răsărit o floricică; crește floarea mai mare. Apoi gata, se mărită, se însoară, numai apare toamna pe cap, cum a apărut la mata și la mine. A început a se înălbi barba, părul. Gata! Patru anotimpuri are viața noastră. Primăvara este copilăria; vara este tinerețea; toamna este bătrânețea. Și iarna gata; este sfârșitul aproape!

Deci așa, în felul acesta, gândindu-ne noi că suntem trecători și străini, în fiecare zi să facem ceva bun. Mântuitorul spune în Evanghelie: Nici pentru un pahar de apă rece dat în numele Domnului, nu-ți vei pierde plata ta. Am să dau un pahar de apă rece; dar dacă pot să-i dau și altceva, este și mai bine. O bucățică de pâine; dacă nu, un bănuț; dacă nu, o mână de făină; dacă nu, un ou; dacă nu, ceva în fiecare zi să te înveți să dai, că acolo nu ți le mai fură nimeni.

Și ce facem rău și ce facem bine, le trimitem înainte. Auzi ce spune Evanghelia? Faceți-vă vouă comori unde furii nu le fură, și rugina nu le strică, și molia nu le roade; că unde va fi comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.

Vezi, când mergi la un drum departe? Poate ai să călatorești 100-200 de km, femeia îți pune în rucsac de acasă cele ce-ți trebuie de drum: „Măi, omule, ți-am pus schimburi, poate transpiri; ți-am pus mâncare, ți-am pus un cuțit, ți-am pus o sticlă de vin sau de apă; ți-am pus o lanternă, ți-am pus o lumânare, ți-am pus un chibrit, ți-am pus acolo să ai un ban de cheltuială! De toate ți-am pus”.

Și când stai la popas, ce găsești în rucsac? Nu găsești ce-ai pus? Mult, puțin. Poate ți-ar mai trebui multe: „Măi, dar prost am fost! De ce n-am pus eu tot ce-mi trebuie de acasă? Aici n-am de unde să mai iau. Aici nu-i soția, nu-i casa, nu-i averea, nu-i nimic”.

Așa-i și pe drumul cerului. Ai trimis o metanie cu lacrima, ai trimis o rugăciune, o milostenie, o facere de bine, o răbdare cu mulțumită în boală în fața lui Dumnezeu; ai trimis o spovedanie curată, ai trimis citirea unor cărți sfinte. Ce-ai făcut tu pentru suflet, acolo le găsești.

Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa 8, Ediția a III-a, Ediţie îngrijită de Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, pp. 123-1257