Opreşte Biserica participarea la bucuriile şi plăcerile vietii?

Sâinta noastră Biserică nu opreşte participarea la bucuriile şi plăcerile vieţii. Dimpotrivă, le consideră trebuitoare pentru sănătatea şi bună stare a credincioşilor. Ea cere însă ca ele să nu fie păgubitoare nici trupului şi nici sufletului, să nu răpească din timpul de muncă şi să fie cu măsură.

Plăcerile sunt felurite. Unele mai mult pentru recrearea trupească, iar altele mai mult pentru recrearea sufletească. Astfel, cei ce lucrează cu mintea găsesc recreaţie şi plăcere în exerciţiile trupeşti, iar cei ce lucrează cu braţele, în ocupaţiile minţii, pentru a ţine cumpăna dreaptă între puterile trupeşti şi cele sufleteşti.

Folositoare pentru toti sunt exerciţiile trupeşti, plimbările cu admirarea frumuseţilor naturii, muzica aleasă, teatrul şi cinematograful cu cuprins moral şi sănătos şi, fără îndoială, citirea cărţilor roditoare de viaţă morală.

Care sunt păcatele împotriva datoriei de a se îngriji de viaţa şi sănătatea trupului?

Cele mai mari păcate împotriva vieţii şi sănătăţii trupului sunt:

1) Primejduirea şi distrugerea vieţii;

2) Ciuntirea de sine, prin care cineva urmăreşte să devină nepotrivit pentru muncă. Dacă aceasta se face însă cu scopul de a-şi păstra viaţa, de pildă extirparea unui madular bolnav, atunci ea este chiar o datorie;

3) Lenea;

4) Îmbuibarea cu mâncare şi băutură;

5) Nestăpânirea patimilor care macină sănătatea trupului;

6) Nebăgarea în seamă a bolilor şi lipsa de măsuri pentru preîntâmpinarea lor sau pentru vindecare.

Pentru împlinirea datoriilor către sine însuşi, are creştinul nevoie de bunuri materiale? Ce învaţă sfânta noastră Biserică despre bunurile materiale?

Dumnezeu, după ce a creat pe cei dintâi oameni, i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul. Apoi a zis Dumnezeu: Iată vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţa în el. Acestea vor fi vouă hrana voastră” (Fac. 1, 28-29).

Aşadar, bunurile materiale sunt darurile lui Dumnezeu către om, pentru sustinerea vieţii şi pentru îndeplinirea feluritelor trebuinţe legate de ea. Stăpânul lor deplin este Dumnezeu, Creatorul întregii zidiri. Omului îi sunt date bunurile materiale numai spre bună administrare, chivernisire şi folosire, având a da seamă de ele, ca de orice faptă a sa.

Are fiecare om dreptul la bunurile materiale?

Bunurile materiale fiind neapărat trebuitoare vieţii, de bună seamă că fiecare om are dreptul la ele. Ele trebuie să fie însă câştigate prin muncă proprie, cinstită, iar nu prin exploatarea muncii altora, căci citim în Sfânta Scriptură: „Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10).