„Orice icoană işi are harisma ei…“
13:50, miercuri, 20 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: har, harisma, icoana, iconar, sofian boghiu, vindecare

Care sunt cele mai vestite icoane miraculoase din ţara noastră şi în ce condiţii o icoană capătă această harismă ?
– Cele mai vestite icoane din ţara noastră sunt: Sfânta Ana de la Mănăstirea Bistrita – Neamţ, Maica Domnului de la Mănăstirea Neamţ, Maica Domnului de la Mănăstirea „Dintr-un Lemn“. Apoi, Maica Domnului de la Manastirea Celic – Tulcea, Maica Domnului de la Nicula – Cluj, Maica Domnului de la Trifeşti-Roman etc.
Orice icoană işi are harisma ei, datorită sfântului înfăţişat pe ea şi harului dumnezeiesc transmis icoanei prin sfinţirea ei. Totuşi, la aceasta au o deosebită importanţă şi condiţiile morale în care este pictată o icoană. Dacă pictorul respectiv este un om profund credincios, dacă posteşte şi se roagă la începutul şi în timpul lucrului, dacă duce o viaţă de curăţie sufletească şi trupească şi dacă, bineînţeles, Dumnezeu binevoieşte să reverse belşug de har asupra acelei icoane.
Astfel, ea poate deveni o icoană miraculoasă făcătoare de minuni, care vindecă bolile şi alină nevoile şi suferinţele omeneşti, pe măsura credinţei fiecăruia.
Arhimandrit Sofian Boghiu, Convorbiri duhovniceşti


Până la sfârşitul veacurilor, Dumnezeu îi cheamă pe oameni să se smerească şi să-şi schimbe viaţa, iar acest proces este...
Noi toți suntem oameni și nu se poate ca marea vieții să nu scoată la suprafață lucrurile rele și ca mizeria să...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Facere a monahului Gherasim Micraghiannaitul După obişnuitul început, se zic: Condacele şi IcoaseleCondacul 1 : Luminătorule al dreptei credinţe,...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de...
Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice