Păcatele ascunse la spovedanie

A mărturisi, a spovedi păcatele, este o virtute, o biruință a omului împotriva eu-lui său, împotriva mândriei care este de la diavolul; este una din marile virtuți ale faptelor bune.

În clipa când ai primit iertare sub epitrahil de la preot, păcatele spuse cu căință, cu lacrimi, se șterg din catastifele demonilor. Dacă nu spui unul din păcate, dintr-un oarecare motiv, ți se dublează și celelalte și te faci mai rău ca la început; ori le spui pe toate, ori mai bine nu te spovedi de formă. De aceea preotul duhovnic este dator să aminteasca omului care a venit la spovedanie cuvintele sfinților părinti din molitfelnice: ,,Iată, fiule Hristos este de față, nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilință. Deci nu te rușina ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut ca să primești iertare de la Domnul. Iată, și sfânta lui icoană este înaintea noastră, iar eu sunt numai un martor ca să spun înaintea Lui toate cate mi-ai mărturisit, iar de vei ascunde de mine ceva, să știi că toate păcatele îndoite le vei avea. Ia seama, așadar, să nu te întorci de la doctor nevindecat.

Ca dovadă ca sunt adevărate aceste cuvinte, ascultați ce a văzut ucenicul unui duhovnic de la o mănăstire când a venit o femeie să se spovedească. Această femeie se mai spovedise și la alți duhovnici, dar la nici unul nu îndrăznea, de rușine, să spună un păcat mare pe care-l avea. Venind și la duhovnicul acestei mănăstiri, în momentul spovedaniei, ucenicul acestuia, care era cu treburi prin altar, s-a uitat fără să vrea spre locul unde spovedea duhovnicul și a observat că femeia care se spovedea sta cu gura deschisă, iar din aceasta voia să iasă un șarpe mare. Ieșea puțin, apoi se trăgea înapoi, iar jos în fața ei era o gramadă de șerpi mai mici.

Pe când preotul duhovnic îi dă dezlegare, a văzut ucenicul cum șarpele cel mare s-a tras înapoi; atunci și ceilalți șerpi de jos au intrat unul câte unul pe gura femeii înapoi. După ce a plecat femeia, ucenicul a spus duhovnicului cele ce a vazut, iar acesta l-a trimis după ea ca s-o întoarcă. Ducându-se, ucenicul a găsit-o pe drum moartă. Iată deci că prin acest păcat al minciunii față de Dumnezeu și-a primit pedeapsa pierzându-se și vremelnic și veșnic.

Pr. Visarion Iugulescu

extras din predica la Duminica a II-a din Post