Păcatele cele mici deschid calea celor mari
7:46, duminică, 10 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: cum apar pacatele, daca am pacătuit, despre pacat, pacate mici, trandavie

Păcatele cele mărunte sunt disprețuite de către mulți ca fiind de mică importanță și inofensive. Unii chiar le socotesc ca îngăduite! Se întâmplă să meargă credinciosul la vreun oarecare duhovnic neîncercat și să audă, spre mirarea lui, următorul fapt: „Acesta nu este păcat. Spune ceva mai substanțial!” Firește, creștinul va pleca nemulțumit de la un asemenea duhovnic. El simte că păcatele lui mărunte, fără număr, asemenea firelor de praf, s-au îngreunat ca o sarcină apăsătoare în sufletul lui și la fiecare suflare a unui vânt potrivnic se ridică, asemenea unui nor, înlăuntrul inimii, murdărind atmosfera ei duhovnicească, asfixiind pe creștin, nelăsându-l să mai respire.
Păcatele cele mici deschid calea celor mari. Astfel, de plidă, din trândăvie se naște rătăcirea fără niciun rost. Din aceasta – căutarea distracțiilor, iar de aici – beția; iar din beție – desfrâul, și violența, iar violența conduce către bătaie, până la lovituri sângeroase și chiar ucidere. Prin urmare, „păcatul mărunt” al trândăviei devine pricină de săvârșire a păcatelor de moarte.
(Arhimandrit Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 23-24)



Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice