Părintele Amfilohie de la Mânăstirea Diaconești – Îndemnuri puternice pentru vremurile de astăzi

De ani buni, în preajma marii sărbători a Naşterii Domnului, aşteptăm cu bucurie coborârea printre noi, în cetate, pentru a ne vesti ziua cea sfântă, a maicilor de la mânăstirea băcăuană Diaconeşti, precum şi a părintelui Amfilohie, duhovnicul tinerei obşti monahale din aşezământul de pe Valea Trotuşului, acolo unde trăirea duhovnicească este împletită în chip minunat cu alese preocupări editoriale, în special legate de sfinţii închisorilor comuniste.

„Coborâm şi noi în mijlocul oamenilor pentru că avem nevoie de dumneavoastră şi invers. Trebuie să învăţăm să fim împreună, pentru că spiritul de unitate în care ne dorim să ne regăsim nu este unul oarecare”, ne spunea părintele Amfilohie. Măicuţele de la Diaconeşti, cu glasurile lor venite parcă din Cer şi cu prezenţa lor distinsă şi diafană, ne-au bucurat şi în anul care abia a trecut cu colinde vechi şi colinde noi, într-un concert de o mare frumuseţe ce a avut loc la Catedrala Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, iar părintele Amfilohie ne-a adus, ca de fiecare dată, cuvântul trezvitor şi întăritor de care avem atâta nevoie în vremurile tot mai învolburate pe care le trăim, cuvânt rostit în cadrul unei conferinţe susţinute la mijlocul lunii decembrie la Ploieşti. Ucenic al părintelui Justin Pârvu, un sfânt al închisorilor comuniste, părintele Amfilohie Brânză continuă, cu îndrăzneală şi stăruinţă, lucrarea duhovnicului său de apărare a dreptei credinţe şi de trezire a neamului nostru, devenind o voce binecunoscută în spaţiul ortodox românesc. Prezenţa sa de ostaş neînfricat al lui Hristos, dârzenia cu care vorbeşte, puterea de mărturisire, curajul creştin cu care atrage atenţia asupra vicleniilor lumii de astăzi, dar şi inima sa mare în care îşi poate găsi loc orice om necăjit şi întristat fac ca părintele Amfilohie să fie iubit şi preţuit, căutat şi ascultat, iar sălile să fie pline atunci când mai acceptă invitaţia de a ţine câte o conferinţă. Aşa a fost şi la întâlnirea de la Ploieşti, ce a avut ca titlu „Sentimentul Crucii”, la care părintele ne-a pus la inimă cuvinte vii despre suferinţă, jertfă şi Cruce, despre Ţară şi Neam. Am cules câteva din aceste cuvinte şi le oferim cu bucurie, alături de un scurt interviu pe care părintele ni l-a acordat, cu generozitate, cu prilejul conferinţei amintite.

„Noi, creştinii, nu putem să avem altă cale decât calea lui Hristos” 

Sentimentul Crucii este revărsarea dragostei lui Dumnezeu către om. nu există creştin fără Cruce, fără Dumnezeu. Întrebarea Mântuitorului Hristos către ucenicii Săi – „Cine zic oamenii că sunt eu, fiul omului?” (Matei 16, 13) – este întrebarea capitală pentru toţi oamenii! Cine este Iisus Hristos pentru tine? E Dumnezeu? Asculţi de El, te încrezi în El ca Dumnezeu? Mântuitorul a vrut ca oamenii să ştie precis identitatea Lui, dumnezeirea Lui, pentru a fi ca El, în sărăcie, simplitate, nevinovăţie. Şi când le descoperă dumnezeirea le vorbeşte de Cruce, când le descoperă identitatea le vorbeşte de Cruce, pentru că Taina Crucii e din veac. Puterea Crucii a lucrat în tot. Hristos a purtat Crucea cu drag, a iubit Crucea, a mers voluntar la Răstignire, din iubire pentru oameni. El a purtat Crucea ca să ne arate şi calea pe care trebuie să o urmăm. noi, creştinii, nu numai că sărutăm Crucea, dar nu putem să avem altă cale decât calea lui Hristos. Dumnezeu ne cheamă să fim cu el şi să fim ca El.

„Să simțim Țara şi Neamul ca fiind daruri ale lui Dumnezeu!”

Dacă nu înţelegem Ţara şi Neamul în lumină creştină, atunci nu ne vom lupta într-un duh şi cu un ajutor duhovnicesc de izbândă. Dacă nu simţi Ţara ca fiind darul lui Dumnezeu, cum a spus şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor” (Barbu Ştefănescu Delavrancea – Apus de soare) –, nu facem nimic, nu mişcăm pe nimeni în jurul nostru… Ce înseamnă să fii român în sensul creştin? Mărturisitorii – ştim că anul 2017 a fost Anul Comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului – s-au dat pe sine cu bucurie în acest adevăr de jertfă în duhul lui Dumnezeu. Dacă astăzi nu vom avea o jertfă pe măsura înaintaşilor noştri nu vom schimba nimic. Din păcate, însă, astăzi foarte greu se trezeşte în om sentimentul frăţietăţii, al smereniei, sentimentul sacrificiului…

„Ceasul de față cere un timp de jertfă în chip smerit!”

Se atacă credinţa, se atacă Biserica, preotul, personalităţile noastre de toată frumuseţea şi adâncimea, şi noi stăm nepăsători? E nevoie de jertfă, de frăţietate, de participare, de înrâurire sufletească. Trebuie să ne pese. Şi mai sunt oameni cărora le pasă, iar cei cărora le pasă trebuie să se adune, nu se poate altfel. Victoria creştină nu este ca o victorie lumească. Dumnezeu nu a învins lumea ca un mare comandant, ca un mare luptător, ci printr-un act de smerenie. Aşadar, să ne smerim şi noi! Ceasul de faţă cere un timp de jertfă în chip smerit!…

„Să nu ne ferim de Cruce!” 

Să căutăm urgent la Dumnezeu, să ne rugăm sfinţilor şi proorocilor să se milostivească şi de noi, să citim Sfintele şi Dumnezeieştile Scripturi, să citim istoria strămoşilor noştri – sfinţi şi martiri –, mai ales a celor din perioada trecută, care au dat o jertfă extraordinară pentru ca noi astăzi să avem o viaţă creştină, să avem libertate, un viitor. Şi să începem cu noi înşine, să ne întrebăm care este relaţia noastră concretă cu Dumnezeu, cât Îi dăm noi lui Dumnezeu, că Dumnezeu ni L-a dăruit pe Însuşi fiul Său în chip de jertfă. Este nevoie să ne adâncim în noi, să punem în lucrare ceea ce Dumnezeu a pus deja în noi. E nevoie, la ora actuală, să ne dăm mâna unii cu alţii ca într-o unitate de duh şi de simţire. Cu Hristos împreună şi aşa vom înţelege ce înseamnă Ţara, Neamul! Că nu cu puterile omeneşti vom soluţiona ceva. Într-un om al lui Dumnezeu, într-un preot cu har, într-un ofiţer, medic, profesor cu frica de Dumnezeu – lucrează Dumnezeu în el. Aşadar, o biserică să fie sufletul tău! Un altar de jertfă pentru Dumnezeu să fie familia ta! Să fie un duh de unitate între tine şi ceilalţi, pentru că doar aşa ne vom trăi autentic credinţa noastră! Să ştim să folosim forţa martirică a înaintaşilor noştri! De aceea să nu ne ferim de Cruce, să nu ne fie frică de Cruce, ci cu drag, cu bucurie să o purtăm. Să cerem cu lacrimi lui Dumnezeu să nu ne lase şi să facem apel la părinţii şi la înaintaşii noştri, ca Mântuitorul, din marea Sa milostivire, să ne dea şi nouă duhul de a putea să-i urmăm şi să nu ne facem de râs Biserica, Ţara şi Neamul…

Părinte Amfilohie, se încheie un an, şi în această perioadă se fac tot felul de bilanţuri în plan politic, economic… Ce credeţi că am construit, ca popor, în anul pe care tocmai îl petrecem? 

Esenţial este să nu ne rezumăm la vederea din afară a societăţii. Adevăratul sens al vieţii nu este nici în plan politic, nici economic, nici financiar şi nici măcar cultural, ci în plan spiritual. Dimensiunea lăuntrică a vieţii este cea care ne dă nouă adevăratele bucurii şi adevăratele împliniri. Naşterea Domnului vine să mişte omul dinăuntru spre marile aspiraţii, spre menirea lui primordială – de om al păcii, al fericirii, al iubirii dumnezeieşti, nu al iubirii pe care o practicăm noi astăzi limitat, egoist, cu interes, cu scop. Când sufletul nostru se deschide, Dumnezeu revarsă peste noi puteri dumnezeieşti, chemându-ne la o lucrare mai presus de fire. Harul lui Dumnezeu nu ne schimbă natura noastră sufletească, ci o face aptă pentru lucrări mai presus de ea. Aici este lucrarea harului lui Dumnezeu, care îl ajută pe om să atingă dimensiunea de cunoaştere, de simţire, de bucurie. Naşterea lui Hristos ar trebui să ne aducă un duh de viaţă nouă şi să ne invite la o trăire în Hristos, ca mădular al lui Hristos, în duhul Bisericii pe care el a întemeiat-o. Trebuie să ne asumăm acest tip de viaţă nouă şi toate consecinţele mărturisirii într-o astfel de societate. Este nevoie să ne manifestăm creştinismul nostru şi în viaţa publică socială. Viaţa lăuntrică este începutul lucrării cu Dumnezeu, dar şi în plan social trebuie să ne manifestăm această trăire, această iubire faţă de toţi semenii noştri aflaţi în nevoi, în necunoaştere sau în fel de fel de încercări. De aceea a trăi în Hristos înseamnă a fi o lumină vie, o flacără vie pentru toţi cei care au nevoie de suflul acesta, de încredinţarea că omul nu este numai ceea ce se vede în oglindă şi ceea ce îi oferă societatea. O dimensiune creştină a vieţii poate fi atinsă şi în veacul nostru plin de tehnologie şi de maşinism.

Ştim că în 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, Patriarhia Română declarând acest an drept Anul comemorativ al făuritorilor actului istoric de la 1918. Cum ar trebui să ne pregătim de acest important eveniment? 

Să ne coborâm mai mult în duhul istoric, să înţelegem duhul în care au avut loc evenimentele şi oamenii mari prin care Dumnezeu a lucrat această unitate statală, fiindcă ea a fost precedată de o unitate duhovnicească – suntem creştini de 2.000 de ani. Suportul unităţii statale a fost unitatea noastră de credinţă şi de duh. Crăciunul era şi în Moldova, şi în Transilvania, şi în Ţara Românească, era o legătură peste Carpaţi, erau pelerinaje făcute de credincioşi din toate cele trei ţări româneşti. Deci să vedem voia lui Dumnezeu în urma unor jertfe care s-au dat cu preţ de sânge pentru ca noi să fim liberi de orice constrângere, de orice asuprire, de orice formă de înrobire – statală, socială, politică, culturală, religioasă.

Părinte, v-am ruga acum: un gând, un îndemn…. 

Dumnezeu să ne ţină uniţi în duhul strămoşilor noştri, să fim mai curajoşi în mărturisirea adevărului de credinţă, să avem şi noi un duh eroic în faţa provocărilor vremurilor de astăzi, ateiste şi de orice altă natură, în faţa atacurilor împotriva Bisericii şi a românismului! Să ne prezentăm cu demnitate identitatea noastră de creştini şi de români şi să dăm un mesaj şi celor care vin după noi, să le fim un bun exemplu în ceea ce priveşte continuitatea de jertfă şi credinţă, nădăjduind totodată că neamul nostru va avea destin şi va avea viitor!

FLORI TIULEA, http://www.lumeacredintei.com/