Viața într-o parohie pe timp de pandemie: Interviu cu părintele Arsenie Bazatin

Mai bine de un an de zile, întreaga țară este cuprinsă de neliniște, tulburare și nesiguranța zilei de mâine. Chiar dacă traversăm o perioadă destul de dificilă, totuși în momente de criză oamenii își revizuiesc felul în care văd lumea, își schimbă atitudinea față de anumite lucruri pe care mai înainte poate nici nu le observau.

În asemenea momente oamenii își îndreaptă mai des ochii spre cer așteptând și sprijin duhovnicesc. Deoarece suntem în perioada Postului Mare, am decis ca să discutăm cu un preot tânăr, dintr-o parohie de oraș, pentru a afla cum decurge viața omului de rând, ce s-a schimbat în această perioadă și ce ar trebui să facem pentru ca să nu ne pierdem credința, nădejdea și dragostea.

Astăzi vom discuta cu părintele Arsenie Bazatin, preot la Biserica Adormirea Maicii Domnului din orașul Râșcani, pe care vom încerca să-l descoasem cum a pășit pe calea preoției și cum reușește să-i sprijine pe creștini în această perioadă dificilă.

Părinte Arsenie, știm că ați crescut în biserica Adormirii Maicii Domnului din Râșcani. Unde v-ați făcut studiile și când ați simțit momentul că vreți să continuați misiunea tatălui dumneavoastră de a îmbrățișa înalta slujire preoțească?

– De la bun început aș vrea să cer ajutor de la Domnul pentru ca discuția noastră să fie folositoare și nouă și celor care vor citi acest interviu. Doamne, prin Duhul Tău Sfânt, îvață-mă să vorbesc! «Doamne ne este bine aici», a spus sf. Apostol Petru lui Hristos, în momentul Schimbării la față. Îmi este bine și mie în casa Domnului din orașul nostru Râșcani. Mai ales că biserica noastră este sub ocrotire Preasfintei Fecioarei Maria. De mic copil sunt enoriaș al acestui Sfânt lăcaș și simt mijlocirea Maicii Domnului. Biserica din piatră, dar și cea din inimile calde ale creștinilor din parohia noastră a jucat un rol important în formarea mea ca personalitate.

Părintele Arsenie Bazatin alături de tatăl său părintele Teodor

Copiii preoților, în mare parte, visează să devină preoți. Doar că odată cu creșterea se înțelege tot mai profund adevărata greutate a acestei slujiri. Așa a fost și în cazul meu. Am avut un moment în viață când mi s-a propus cu totul altă cale. Am stat ca la o răscruce de drumuri. În acel moment în ajutor mi-a venit Maica Preamilostivului Dumnezeu. Anume atunci, cu voia Domnului, am ajuns pe Sfântul Munte al Atonului. La Taina sfintei Spovedanii în mănăstirea Zografu am primit un sfat de la călugăr: «Mergi acasă. Domnul va rândui ce ți se cuvine ție». La scurt timp după întoarcere, de la Sfântul Munte am făcut cunoștință cu viitoare mea soție și am dat examenele de intrare la facultatea de teologie de la Serghiev-Posad. Ceea ce am socotit că e un semn de la Dumnezeu în care parte am nevoie să merg în această viață vremelnică.

Toată viața mea am fost încântat de slujbele sfintei Biserici. Rugăciunile, acatistele, Vecernia, Utrenia, dar mai ales Sfânta Liturghie. Exemplul de slujire al tatălui meu, protoiereului Teodor, a fost imboldul care a determinat dorința mea de a fi preot. Dragostea jertfelnică a părintelui Teodor pentru familia sa și pentru întreaga comunitate creștină a fost un exemplu pe care l-am urmat. Zic aceste cuvinte nu doar pentru că este tatăl meu, dar pentru că într-adevăr îmi este un exemplu. Totodată, un rol important în dorința de a deveni preot a jucat duhovnicul meu, protoiereul Constantin Dascăl. Care prin întreaga sa ființă arată că slujirea preoțească este o chemare grea dar înmiresmată cu dragostea lui Hristos. Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că m-a binecuvântat ca să-l cunosc pe Înaltpreasfințitul mitropolitul Ambrozie, care a fost rectorul facultății de teologiei de la Serghiev Posad. Felul lui de a lucra, de a sluji, de a predica mi-au «betonat» dorința de a deveni slujitor al Prestolului.

Cum ați cunoscut-o pe preoteasa Xenia? Care a fost prima reacție când a înțeles că va trebui să-și asume această misiune de a fi soție de preot?

– Eu îi spun soției mele că ea este primăvara mea și nu doar pentru că ne-am cunoscut pe 3 martie, dar pentru că a făcut ca viața mea să înflorească. Aș putea povesti mult despre relația noastră pentru că am găsit cu adevărat dragostea care dăruiește viață. Mulțumesc Tatălui Ceresc pentru așa binecuvântare!

Deja după a treia întâlnire i-am spus că intenționez să devin preot. Ea mi-a zis că nu știe ce înseamnă această viață și mi-a rugat ca să-i descopăr. Iată deja ne cunoaștem de cinci ani, din care doi ani suntem soț și soție. Legătura a doi oameni diferiți cu adevărat este o Taină. «Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă» – Evanghelie de la Matei 19:6. Nu voi înceta a mulțumi Atotțiitorului pentru această Taină!

Părintele Arsenie Bazatin și preoteasa Xenia

Ce emoții ați avut la început, când abia ați fost hirotonit diacon și apoi când a urmat treapta de preot?

«Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le împlinește…» – așa se începe rugăciunea arhiereului în Taina Hirotoniei. În acel moment mi-am simțit un nemernic care îsi primește acest mare har al slujirii lui Dumnezeu si oamenilor. Zic aceste cuvinte nu din smerenie falsă, dar din propria trăire al coborârii Duhului Sfânt. Când Îl simți lângă tine ba chiar și în tine, începi a plânge pentru nevrednicia de a-L primi. Te simți ca Adam după săvârșirea păcatului, care s-a ascuns de la Dumnezeu. Mi-a fost rușine, că după nelegiuirile mele, totuși Dumnezeu m-a chemat. Ce bine ar fi ca să putem retrăi acel moment în fiecare zi. Doamne ajută mă să-Ți aduc roade cuvenite și să fiu vrednic chemării Tale.

– S-a schimbat atitudinea față de Biserică. Unii încă mai mult s-au învrăjbit asupra Bisericii, iar alți au început mai tare să prețuiască darul de a se ruga împreună cu creștinii din cadrul parohiei noastre. Totodată, rugăciunea a devenit mai fierbinte, pentru că mulți s-au confruntat cu aceasta boală și rugăciunea a devenit nu doar simbolică, ci și trecută prin durere și lacrimi. Pot să spun, că empatia și dorința de a ajuta s-au evidențiat tot mai clar odată cu începutul pandemiei. Creștinii noștri se adună împreună la rugăciuni pentru bolnavi la o oră anumită. S-ar părea un lucru paradoxal, distanța socială a contribuit la formarea unității și apropierea în rugăciune.

Creștini în parohia Adormirea Maicii Domnului din orașul Rîșcani

Apropo, ce credeți în general despre această pandemie și de ce Dumnezeu a îngăduit-o?

– Când copilul nu ascultă, părinții sunt nevoiți să-l pedepsească prin diferite metode. Dar orice părinte face acest lucru nu pentru că are plăcere să-și bată copilul. Face acest lucru din dragoste părintească pentru a-l educa, pentru a-l schimba și al readuce pe calea cea dreaptă.

Cred totuși că această pandemie este o încercare de la Dumnezeu de a ne trezi. Știu că sună un pic cinic, mai ales că au trecut din această viața la cele veșnicie un număr enorm de mare de oameni. Dar mulți s-au întors acasă, cu mulți dintre aceștia am avut ocazia să mă întâlnesc. Am observat o schimbare radicală a gândirii și felul în care privesc acum viața. Deși sunt unii care au trecut prin această boală și nu au simțit nimic. Dar eu sunt ferm convins, că este o perioadă în care Dumnezeu, ca și orice Tată iubitor, dorește și încearcă să ne arate că suntem prea gălăgioși, prea neascultători.

Iată avem un an de zile de la declanșarea pandemiei, care ar trebui să fie atitudinea creștinilor față de această boală și cum să-și urmeze calea spre Mântuire în aceste condiții?

– Nu pot să impun părerea mea creștinilor, dar cred că nimic nu poate schimba atitudinea noastră pentru aproapele nostru și față de Dumnezeu. Ar trebui să îndeplinim poruncile ”Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”. Iată porunca dintâi. Iar a doua este: ”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” Mc. 12:30-31 Aceasta este cale spre mântuire în orice condiții în timpul prigoanei, în timpul foametei, pe timp de război și în timpul pandemiei.

Câte situații ați avut în această perioadă în care ați fost solicitați să spovediți și să împărtășiți? Câți au fost lipsiți de ocazia de a se spovedi și împărtăși?

– Nu au fost multe cazuri, dar în nici într-un caz nu i-am refuzat, pentru că slujesc Domnului și oamenilor. În situația când ești bolnav ai nevoie de un sprijin, de o comunicare. Cred că orice preot s-a străduit să se roage împreună cu bolnavul și să-i încurajeze în lupta cu boala.

În această perioadă, relația dintre Stat și Biserică a fost una destul de complicată, mai ales după impunerea restricțiilor. În aceste condiții, cum trebuie construită această relație și ce trebuie să înțeleagă statul – până unde se poate implica?

– Aici e o chestiune ce ține de poziția întregii Biserici, iar relația dintre stat și Biserică, nu trebuie să fie comentată de un preot de rând. Rugăciunea – aceasta intră în «competența» mea. Noi creștinii înălțăm rugăciunile noastre „Pentru de Dumnezeu păzită ţara noastră, stăpânirea, oastea și poporul ei, ca şi noi întru liniştea lor viaţă lină și fără gâlceavă să vieţuim întru toată bună credinţa şi curăţenia”. Eu cred că relațiile trebuie construite în duhul lui Hristos. După cuvântul lui sf. Apostol Pavel: «gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce…» Suntem datori să cultivăm ascultare și smerenie, față de Dumnezeu și de mai marii Bisericii noastre, pentru ca să fim în stare în duhul Păcii să dăm «Cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu».

Știm că la solicitarea mai multor părinți, ați început să predați religia în școală. Cum vi se pare acest nou rol de pedagog și care sunt așteptările?

– Am predat doar în câteva clase primare după care au început lecțiile online. Dar și din acest puțin am luat foarte multe. Copiii sunt foarte sinceri și simpli, dar în aceasta sinceritate și simplitate se nasc idei extrem de înțelepte. Am învățat de la ei ce înseamnă a crede în Dumnezeu. Tema lecțiilor noastre a fost «Existența lui Dumnezeu». Am ridicat întrebare cine crede și cine nu. Unul dintre băieți foarte uimit m-a întrebat: «Părinte Arsenie, dar cum se poate de crezut că Dumnezeu nu există, dacă există părinții?» M-a uluit acesta întrebare. Un copil înțelege că dacă există părinții care îl iubesc și au grijă de el, și care la-u adus în această viață înseamnă că și pe dânșii cineva i-a creat, buneii, dar pe ei străbuneii… și așa lanțul va ajunge la Singurul Creator a toate. Dă Doamne ca toți să ne întărim așa în credință! Este o adevărată plăcere să discuți cu elevii. Dra din păcate a durat foarte puțin.

Cunoaștem că activitățile de tineret sunt prioritare pentru parohia în care slujiți. Ați putea să ne spuneți pe scurt care sunt acțiunile desfășurate cu tinerii și în ce măsură a afectat pandemia implementarea acestora. Ce proiecte de viitor aveți?

– Tinerețea este cea mai frumoasă perioada a vieții omului. Este perioada devenirii lui. Anume în tinerețe se formează prietiniile, viziunea asupra vieții. Tinerețea este perioada primei iubiri. Tinerețea este timpul când muncești, înveți, zâmbești, trăiești pe deplin. Anume cu tinerețea se asociază cele mai plăcute amintiri din viața omului și de aceea anume în această perioadă ar fi bine de început a-I sluji lui Dumnezeu. Și nu cum mai spun unii în popor: «Voi ajunge la bătrânețe și apoi voi începe să merg la biserică». Dar cine cunoaște când va fi sfârșitul nostru? De aceea trebuie să începem a trăi în Biserică din tinerețe. Când suntem în pline puteri pentru a crește în viață duhovnicească, cea culturală și intelectuală. Tinerețea este punct de legătură între copil și omul vârstnic. De aceea este foarte important ca tineretul să fie educat în așa fel ca ajungând în categoria oamenilor vârstnici să fie în stare a fie exemplu vrednic pentru cei mai mici.

Tineri în curtea bisericii Adormirea Maicii Domnului din orașul Râșcani

Noi ne străduim ca tinerii din comunitatea noastră să fie implicați în viața bisericii, prin participarea la Sfintele Taine și rugăciuni. Ne străduim ca să participe la desfășurarea slujbelor prin cânt și citirea la strană, dar și încadrarea lor în slujba altarului. Totodată, există diverse forme de comunicare, întâlniri la o ceașcă de ceai, pelerinaje la locurile sfinte, jocuri colective, dar și lucrări în biserică și pe teritoriul ei, pentru că prin muncă se formează duhul de se leagă prietenii și chiar familii. Totodată ne stăruim ca să organizăm concerte, teatre cu participare nemijlocită a tinerilor. Avem o tradiție frumoasă de a împodobi biserica în timpul sărbătorilor de iarnă împreună cu tot grupul de tineri. Atunci sfântul locaș se umple de zâmbete, bucurie și dorință sinceră a tinerilor de a înfrumuseța casa Domnului. Trăirea vie – aceasta este Biserica și aceasta ne străduim să facem.

Pe timpul pandemiei, pentru a proteja rudele tinerilor, noi doar am micșorat numărul întâlnirilor noastre, dar cea mai importantă latură a comunicării noastre rămâne neschimbată – participarea la Sfintele Slujbe și mai ales la Taina Sfintei Împărtășaniei. Mă gândesc ca cel mai important până la urmă este dorința tinerilor de a se uni cu Hristos în Taina Euharistiei. Bunul Dumnezeu să ne ajute întru aceasta dorință.

Parohia Adormirea Maicii Domnului în timpul sărbătorilor de iarnă

Majoritatea tinerilor în prezent stau foarte mult pe Internet, pe rețelele de socializare. Cum vedeți acest instrument și cum ar trebui folosit pentru a-i motiva pe tineri să iasă din lumea virtuală și să vină la Biserică?

– Internetul este un adevărat «câmp» misionar contemporan. În timpul apostolilor acest «câmp» erau piețele, centrele orașelor. Când propovăduia Hristos au venit să-l asculte mai mult de 5000 de oameni. Astăzi acest număr de oameni se poate ușor de adunat într-un live pe rețele de socializare. Totuși comunicarea vie rămâne întotdeauna pe primul plan. Internetul poate fi folosit ca metodă de informare a cât mai multor oameni despre viața Bisericii, dar însăși trăirea nu se poate face live, doar fiind parte a trupului lui Hristos, a Bisericii Lui, participând la Sfintele Taine.

Eu întotdeauna aduc acest exemplu, că dacă îți place o fată/băiat nu îți ajunge doar messenger sau watsapp. Tinzi să o vezi, să o îmbrățișezi să te ții de mână. Relația noastră cu Dumnezeu se pot forma doar printr-o trăire cu adevărat vie care nicidecum nu poate să se facă prin punerea unui like pentru un citat despre Dumnezeu.

Implicarea tinerilor în viața parohiei din orașul Râșcani

Majoritatea cetățenilor se identifică drept creștin-ortodocși, inclusiv politicienii care se află la cârma țării. Iată de ce am vrea ca în încheiere să veniți cu un mesaj în care să ne spuneți ce considerați că este cu adevărat important să facă fiecare creștin pentru ca să ne schimbăm viața, mai ales că suntem în perioada Postului Mare.

– Ce pot să învăț eu, un om care nu prea are o experiență și nu mă pot lăuda cu științe extraordinare. La așa o întrebare ar fi bine de căutat răspunsuri în Sfânta Scriptură și experiență de doua mii de ani a Bisericii. În Evanghelie de la Matei foarte se spune clar ce este cel mai important în fața Domnului. La Înfricoșătoare Judecată Dumnezeu ne va întreba dacă am crescut în dragoste către aproapele nostru: «flămând am fost și ma-ți hrănit, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, străin și M-ați primit…Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția….întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie M-ați făcut».

Părintele Arsenie Bazatin

Cel mai important și neclintit este trăire în dragoste adevărată. În timpul Postului sau nu, dragostea către Dumnezeu și aproapele este inima creștinului. «De-aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar dacă n-am iubire făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval zăngănitor. Si de-aș avea darul profeției și de-aș cunoaște toate tainele și toată știința și de-aș avea credința toată să pot muta și munții, dar dacă n-am iubire, nimic nu sunt. Și toate averile mele de le-aș împărți și trupul meu de mi l-aș da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic nu-mi foloseștе» spune marele apostol Pavel. Iar din experiența Bisericii a Sfințișor Părinți se poate concluziona printr-o frază: Drumul spre Dumnezeu trece prin aproapele nostru.

Cred că acest lucru poate deveni posibil doar dacă eu voi fi în Hristos și Hristos în mine. Taina Sfintei Euharistiei este centru, nucleul, inima Bisericii. Doar unindu-ne cu Hristos prin Trup și Sângele Domnului vom avea Viața adevărată și Veșnică.

De aceea rog pe Preamilostivul Dumnezeu ca să ne umple inimile noastre cu dragostea sincere și jertfelnică! Ca să ne ajute, prin Duhul Sfânt, să ne întărim în smerenie, ascultare și rugăciune. Să ne ajute ca să ne adunăm la Liturghie pentru a ne Împărtăși spre iertarea păcatelor și spre viața de veci «ca nu cumva, rămânând departe prea multă vreme de împărtășirea Ta, să fiu prins de lupul cel înțelegător». Ca să fiu eu creștin nu doar cu numele, dar însăși întreaga mea viață să fie cu Hristos.