Părintele Arsenie (Papacioc) – 2 ani de la trecerea la Domnul
0:07, joi, 18 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: Arsenie Papacioc, duhovnic, preot, sfintii inchisorilor, stareț, techirghiol, trecut
Se împlinesc, mâine, 19 iulie 2013, doi ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii “Sfânta Maria” – Techirghiol, informează TRINITAS TV.
S-a născut în anul 1914, în satul Miseleanu, judeţul Ialomiţa. A urmat cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Bucureşti şi a intrat în viaţa monahală ca frate în anul 1947 la Mănăstirea Cozia. Tuns în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti, în anul 1950, a devenit ieromonah pe seama Mănăstirii Slatina, la 26 septembrie, în acelaşi an. În 1951, după ce a devenit ieromonah, a fost numit preot spiritual în cadrul Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952 – 1958 a făcut parte din obştea Mănăstirii Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat de autorităţile comuniste, pentru apartenenţă la „Rugul aprins”. A trecut prin mai multe închisori: Braşov, Jilava şi Aiud. A fost graţiat în anul 1964, după interminabile anchete şi torturi, alături de ceilalţi deţinuţi rămaşi în viaţă de la închisoarea Aiud.
După ieşirea din închisoare este numit preot în Ardeal, iar o perioadă a fost stareţ la Mănăstirea Cozia. Din anul 1976 a făcut parte din obştea Mănăstirii „Sfânta Maria” de la Techirghiol. A trecut la Domnul în ziua de 19 iulie a anului 2011, la vârsta de 96 de ani, şi a fost înhumat în curtea mănăstirii, în apropierea fântânii Sfântului Pantelimon.