Îndemn către oamenii bisericii

Ar trebui ca oamenii Bisericii și când zic oamenii Bisericii nu reduc Biserica la mireni, vorbesc de preoți, de episcopi – care au o răspundere mai mare în Biserică. Ar trebui ca ei să-și dea seama mai mult de această bogăție a Ortodoxiei, dar și de ceea ce ne obligă ea să fim: trebuie să fim după modelul lui Hristos. Trebuie să fim plini de iubire față de oameni; plin de jertfelnicie față de ei. Trebuie să fim plini de duhovnicie – oameni duhovnicești. Să nu dăm – prea mult – pe interesele personale, pe interesele materiale, pe plăcerile trecătoare. Să le arătăm cu adevărat ce este Ortodoxia și atunci vom contribui cu adevărat nu numai la actualizarea tuturor potențelor care sunt în ortodoxie, puterile cele mai mari, ci vom contribui și la renașterea spirituală a Occidentului.

Nu trebuie să așteptăm de la Occident tot, ci trebuie să știm că avem și noi ceva de dat Occidentului. Poate să luăm din tehnică de la ei, dar trebuie să dăm și noi o viață spirituală, o viață de sfințenie adevărată. Că cel ce se ridică la o imitare a lui Hristos, a iubirii lui Hristos, a dezinteresului personal, se ridică la sfințenie. Spre această culme ar trebui să tindă în primul rând preoții noștri și episcopii noștri, și dacă vom face așa, cu siguranță că vom pune în lumină puterile Ortodoxiei. Și numai în aceasta poate sta salvarea omenirii, altfel nu se salvează omenirea!

Ce să ne dea Occidentul? În Franța nu mai sunt decât la douăzeci de sate câte un preot, că nu mai sunt credincioși nici la sate. În Germania foarte rar mai vezi câte un om credincios. La noi încă sunt foarte mulți oameni credincioși, pentru că s-au păstrat încă satele neatinse de acest raționalism, pretins unic, în înțelegerea lumii. Noi trebuie să arătăm lumii că știința cu rațiunea ei se rezumă la cele materiale, care pot fi cântărite, care pot fi măsurate; sunt foarte prețioase și aceste lucruri care au declanșat atâtea forțe din materie. Dar trebuie să vedem că astea nu satisfac decât viața noastră pământească. Trebuie să vedem că noi avem nevoie de întărirea noastră spirituală pentru ca să trăim nu numai până ce moare trupul nostru, ci să trăim în veci!

Și nu vom trăi în veci decât dacă vom pregăti spiritul din noi să fie puternic! – prin iubirea Lui, prin înțelegerea tainelor existenței. Să vadă pe Dumnezeu! Să cunoască pe Dumnezeu! Să se întărească el însuși și atunci vom rămâne în fericirea veșnică din Ceruri. Aceasta ne trebuie! Ortodoxia are toate potențele desăvârșirii relațiilor dintre oameni în ea. Numai ea are aceste potențe. Dar trebuie să înțelegem lucrul acesta și trebuie să mergem pe Calea pe care această înțelegere a Ortodoxiei ne angajează. Să mergem spre sfințenie! Să mergem spre jertfelnicie! Să mergem spre depășirea oricărui egoism!

Cu cât rămânem mai mult în cele materiale, cu atât devenim mai egoiști. Cu atât ne căutăm mai mult interesele noastre. Cu atât ne dezmembrăm mai mult între noi; ne dezbinăm mai mult între noi. Și spre aceasta ne duce înțelegerea pur rațională sau pur științifică a lumii: o înțelegere care reduce totul la cele materiale.

Trebuie să vedem în noi duhul nostru. Să vedem ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni, capitolul XV, că nu vom moșteni viața de veci cu trupul și cu sângele acesta; acolo nu mai este proces de corupție, în viața viitoare. Acolo este Duhul puternic! Acolo nu mai simțim lipsă de mâncare și de băutură. Noi trebuie să ne pregătim spre această stare. Acolo e incoruptibilitate! E lumină! Trupul nostru devine luminos. Devine stăpânit numai de duh.

Să ne pregătim pentru această duhovnicie care este una cu lumina, care este una cu iubirea, care este una cu unitatea între noi – unitate neconfundată. Să ne pregătim pentru aceasta! Ortodoxia spre aceasta ne cheamă. Aceasta este mântuirea propriu-zisă; mântuirea la care ne-a chemat Învierea Lui Hristos!