Părintele ierodiacon Ioan (Plopan) a plecat la Domnul
22:13, luni, 14 noiembrie, 2016 |

Cu adâncă tristeţe am aflat de trecerea la cele veșnice a unui vrednic slujitor al altarului – ierodiaconul Ioan (Plopan), originar din s. Grătiești, mun. Chișinău.
Părintele Ierodiacon Ioan a slujit în ultimii ani în parohia ortodoxă “Sf. Maxim, episcop de Torino”, din or. Torino, Italia, păstorită de egumenul Ambrozie (Cassinasco).
În aceste clipe grele suntem cu gândul și cu rugăciunea alături de familia și rudele îndurerate, îndemnându-i pe toți să se aline cu amintirea luminoasă a părintelui Ioan și să se îmbărbăteze cu nădejdea învierii întru Mântuitorul Hristos.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe nou-adormitul Său rob!
Cu durere în suflet, rudele și apropiații


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice