Părintele Justin mi-a dat cel mai sintetic, cuprinzător şi plin de esenţă răspuns: „Să nu exişti! Să fii printre oameni ca în pustie!” de Monahul M.

Nu, nu am fost un apropiat al Părintelui Justin. Marea taină este că el mi-a devenit dintr-odată foarte apropiat. Iar această dată este ziua trecerii sale la cele veşnice. Până atunci era acolo. Acum el este aici. Chiar Părintele Justin. Unicul Părinte Justin. Unic ca orice om. Unic ca orice sfânt. Şi nu aş putea spune ce-l defineşte. Aşa cum nu putem spune despre nimeni, deplin. Dar un lucru ştiu, că atunci când era în trup era acolo. Iar acum este aici. Părintele Justin este „mai” Părintele Justin decât atunci.

Să povestesc vreo minune cu părintele Justin? Deja am făcut-o. Să simţi prezenţa unui om trecut la cele veşnice, şi, prin asta, o rană a inimii spre Dumnezeu, un dor după ce e dincolo, acolo unde este el, mi se pare o minune pe care ar vrea Dumnezeu să o înţelegem mai mult decât vindecarea unei boli incurabile. Deci sunt un privilegiat. Şi aceasta DOAR datorită bunătăţii, milei şi îndrăznelii înaintea lui Dumnezeu pe care le are părintele Justin. Nu ştiu de ce a făcut asta. Nu-mi datora nimic. Am fost doar de câteva ori la sfinţia sa şi dacă faţă de mine se poartă aşa, cum se va fi purtând faţă de ucenicii şi apropiaţii săi?

Nu, mărturisesc că nu am simţit când l-am vizitat, pe titanul de acum. Chiar dacă întâlnirea cu el era întâlnirea cu Liniştea. Chiar dacă a scos de sub o hârtie de pe masă chiar suma, nu tocmai mică, de care aveam nevoie ca să ajung acasă, fără să i-o cer, având de gând să fac asta totuşi, fiindcă nu mai aveam nimic prin buzunare. Chiar dacă, atunci când i-am cerut să-mi dea ceva ca amintire, mi-a dat chiar metaniile sale din cui. Chiar dacă, după 20 de minute de tânguire de „greutăţile” din mănăstire, mi-a dat cel mai sintetic, cuprinzător şi plin de esenţă răspuns: „SĂ NU EXIŞTI!”. Atât. Şi a tăcut. Patericul în 3 cuvinte. Chenoză totală. Modul de a trăi printre oameni ca în pustie. Isihie monahală. Nu reuşesc să pătrund până la capăt puterea acestor cuvinte. Dar nu mi le-a spus decât unicul Părinte Justin.

Deci nu l-am descoperit pe Părintele Justin atunci pentru că se acoperea cu o mare, mare smerenie. Se acoperea sau era acoperit de Dumnezeu. Dar acum părintele Justin ne poate cuprinde pe toţi cu toată iubirea lui părintească, cu toată căldura inimii lui, inimă în care încape România toată şi toată lumea. Atunci nu o putea face ca acum. Eram, suntem prea trupeşti, prea oameni. Poate nu am fi putut simţi, înţelege, măreţia şi dimensiunea gestului. Ce taină poate fi aceasta ca un om să poată cuceri o parte din sute, mii de inimi şi să rămână acolo? Stabil. Iubitor. Ocrotitor. Cald. Unic – Părintele Justin.

Sunt un monah. Ar trebui să fiu… Încerc să trăiesc tensiunea între deznădejde şi uitare, neatenţie la suflet în iureşul patimilor care izbesc corabia sufletului. Zile senine şi săptămâni noroase. Furtuni de o zi şi o noapte sau poate mai mult. Ca o stea călăuzitoare şi ca o putere dătătoare de viaţă, dragostea, ţintă şi ancoră, liman şi mereu tainică dorinţă a sufletului. În obşte, spălarea picioarelor celorlalţi, necesitate şi cale. Modul de a te conecta mereu şi mereu la iubire, …la Hristos.

Iar atunci când mi se pare greu şi „destul”, simt pe creştet mâna caldă, iubitoare, părintească a părintelui Justin: „Să nu exişti!”

Articol publicat in Nr. 36 al Revistei Atitudini

atitudini.com