Părintele Justin Pârvu este canonizat prin recunoaștere populară

Dr. Prof. Vasile Astărăstoae: „Părintele Justin Pârvu este canonizat prin recunoaștere populară”

Sper să nu cad în păcatul trufiei cu o asemenea introducere plăcută. Aș vrea să spun că atunci când m-a invitat maica Justina (fostă elevă de Facultate a domnului profesor), am acceptat de la început. De regulă, în ultimul timp, cam refuz invitațiile. Obosesc, e destul de dificil, e mai ușor să scrii decât să vorbești. Dar am acceptat imediat pentru că în cariera mea, Părintele Justin rămâne totuși un reper.

Am să trec și la tema propriu-zisă, dar aș vrea să spun ceva. Există în Biserica primară două proceduri de canonizare: una este urmând toate etapele cu o comisie care se întrunește, cu un tribunal, etc., dar mai există o etapă care presupune recunoașterea populară, pentru că primii sfinți au fost proclamați prin recunoașterea populară. Eu aș spune că, din acest punct de vedere, Părintele Justin este canonizat prin recunoașterea populară, pentru că rar și în puține locuri, se mai vede să vină atâția pelerini să se închine și să fie atât de cunoscut. Îmi pare rău că de 5 sau de 6 ori m-am întâlnit cu Părintele Justin. Ultima dată – maica Justina își amintește – a fost în spital la Iași, când m-am dus să-l văd și m-a primit și ceea ce am observat la Părintele era faptul că el îmbina tradiția cu credința și de ce nu, avea un suflu de modernitate. De aceea, rămâne un reper și eu spun că nu o să-l uităm.

Am să fiu scurt. Știu că timpul e deja depășit și am să vorbesc despre relația medicinei cu creștinismul. După cum s-a spus, trăim niște vremuri, pe de-o parte înfricoșătoare, pe de altă parte înălțătoare. Am declarat acum vreo trei ani de zile și am fost criticat pentru asta, că de la Iulian Apostatul, niciodată creștinii n-au fost persecutați cum sunt persecutați în zilele noastre. Și există mai multe metode de persecuție. Nu-i arunci la fiare, nu-i împuști, deși sunt zone în care sunt împușcați și bisericile sunt aruncate în aer, ci este vorba despre această încercare de a-i marginaliza, de a-i culpabiliza și de a spune că credința este un lucru intim, privat. Nici nu are dreptul să se manifeste public și în același timp ajungi să-ți fie rușine că ești credincios și nu ești progresist.

(Fragment preluat din Revista Atitudini Nr. 73)

Sursa: https://www.atitudini.com/