Părintele Justin Pârvu, grabnic ajutătorul († 16 iunie 2013)

Părintele Justin Pârvu face parte, alături de Părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, din rândul marilor Părinți contemporani cu care Domnul a binecuvântat acest neam. A ars de dorul lui Dumnezeu încă din adolescență, intrând în obștea Mânăstirii Durău pe când avea doar șaptesprezece ani. A fost un rug aprins de rugăciune pentu mulţimile de credincioşi care ȋl cercetau pentru sfat şi ajutor. Dumnezeu i-a dăruit Părintelui Justin, ca și Părinților amintiți mai devreme, darul facerii de minuni, încă din timpul vieții. Redăm câteva mărturii ale celor care au trăit minuni săvȃrşite de Părintel Justin pe când acesta primea zilnic mulțime de credincioși la Mănăstirea Petru şi mai apoi la Mănăstirea Paltin Petu Vodă, ambele ctitorite de sfinția-sa. (I.M.)

„Mergeţi acasă, fiica voastră îşi va reveni”

Era în luna noiembrie a anului 2000. Fiica mea era însărcinată în ultima lună şi se pregătea de naștere. Avea însă să treacă printr-o mare cumpănă. Sarcina se pare că era cu probleme. A născut un băiețel prin cezariană, dar ea nu s-a mai trezit, a intrat în comă, iar apoi în moarte clinică. Medicii nu îi mai dădeau șanse şi voiau să o deconecteze de la aparte. Eu însă m-am opus, pentru că nu îmi pierdusem nădejdea în Dumnezeu.

Era vineri când fiica mea fusese declarată de medici în moarte clinică. Am hotărât cu soțul meu să mergem la mai multe mănăstiri, cerând rugăciunile preoților şi călugărilor. Duminică seară am ajuns şi la Petru Vodă. După patru ore de aşteptare, ne vine şi nouă rândul să intrăm la Părintele. Părintele ne-a privit îndelung şi ne-a zis cu durere în ochi:

– Aţi ajuns foarte târziu!

A scris pomelnicul, s-a rugat câteva minute, apoi, uitându-se într-o parte, ne-a spus:

– Mergeţi acasă, fiica voastră îşi va reveni încet, încet.

Şi într-adevăr aşa a fost. A doua zi, seara, fiica mea a ieşit din comă, spre uimirea medicilor care recunoşteau că s-a întâmplat o minune. Şi, după cum spusese Părintele, fata mea şi-a revenit în timp, încet încet, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Părintelui Justin.

Acum sunt bucuroasă şi dau slavă lui Dumnezeu că nepotul meu, Andrei, are o mamă sănătoasă, care îi oferă o educaţie aleasă.

Monica, Târgu Neamţ

Tămăduieşte un copil de spaimă şi frică

Când fetiţa noastră avea în jur de șase ani, a avut o perioadă în care era foarte speriată. Pe vremea aceea noi lucram până seara, iar copilul stătea toată ziua cu o bonă care, din lipsă de experiență, dar şi din dorința de a se apropia cumva de copil, îi spunea tot felul de poveşti de groază, cu fantome.

Într-o zi, când am venit acasă de la serviciu, copilul a intrat într-o stare de spaimă. Bătea vântul afară şi se auzea șuieratul pe coșul centralei. Fetiţa s-a speriat atât de tare de acel şuierat, pe fondul poveştii de groază, proaspăt povestite de bonă, încât aproape un sfert de oră nu am putut să o dezlipesc de mine. Stătea agăţată de mine, țipa și plângea. De atunci au început nopţile de coșmar. Nu putea dormi decât cu noi în pat, numai dacă atât eu cât şi soţul meu stăteam lângă ea şi ţineam fiecare mâinile pe ea. Numai aşa se simţea în siguranţă şi nu puteam, nici după ce adormea, să ne mişcăm din pat. Ne-am chinuit aşa câteva luni. Eram cu toţii extrem de tensionaţi, fiindcă nu aveam nici un fel de libertate de mişcare şi seara trebuia să dormim toţi în acelaşi pat, pentru ca ea să ne simtă aproape. Dacă mergeam la baie, se trezea noaptea şi venea cu mine. Nu stătea singură în cameră nici ziua.

Ne-am decis să mergem la Părintele Justin după șase luni de chin. Ajunşi acolo, am reuşit să intrăm destul de repede, contrar aşteptărilor. La părintele se stătea şi cu zilele ca să poţi intra. De data aceasta în trei ore eram înăuntru. Era în februarie, de ziua părintelui, cred că în 2006 sau 2007. I-am povestit problema noastră, ne-a binecuvântat, iar pe fetiţa noastră în mod special şi ne-a trimis la Părintele S. să ne citească rugăciuni, spunându-ne ca ulterior să revenim la dumnealui cu copilul.

Niciodată nu am reuşit să intrăm de două ori în aceeaşi zi la Părinte. Mereu am stat zile întregi la rând şi eram fericiţi că reuşeam să luăm doar binecuvântare. Am fost la Părintele S., ne-a citit o rugăciune tuturor şi apoi ne-am reîntors la Părintele Justin, reuşind să intrăm după alte două ore. A fost o mare minune pentru noi chiar şi aceasta. A doua oară a binecuvântat-o pe fetiţă din nou şi ne-a învăţat ce rugăciuni să mai facem ca leac împotriva fricii, care, aşa cum ne-a spus dumnealui: „Vine de la vrăjmaşul, măi!”.

Noi suntem din Bucureşti şi atunci aveam cazare la un hotel al instituţiei unde lucram, chiar lângă Mănăstirea Agapia. Ajunşi în cameră, după ce ne-am pregătit de culcare, fetiţa noastră, care se temea şi de umbra ei, a ieşit din cameră. Toaleta era pe hol, lumina era stinsă. Am întrebat-o unde se duce şi ne-a zis că la baie. De mai mult de jumătate de an nu mersese la toaletă singură! Şi asta acasă, unde cunoştea locul! Aici era într-un hotel străin, pe un hol întunecat şi nu a avut nici o ezitare. Noi n-am zis nimic, am aşteptat liniştiţi să revină în cameră şi ne uitam unul la altul, fără să ne vină să credem. Tot aşteptam să strige, să mă cheme, să se teamă. Teama nu i-a mai revenit niciodată de atunci. Dăm slavă Domnului şi îi mulţumim părintelui nostru drag pentru tot binele pe care l-a săvârşit în viaţa noastră de familie!

O familie din Bucureşti

„Eu sunt minunea Părintelui Justin!”

Avusesem trei operații pe coloană. La a treia mi-a fost atins nervul sciatic și am rămas pe jumătate paralizată. Aveam pareză, nu mai vedeam, nu puteam vorbi și mi-era teamă că voi rămâne toată viața o legumă. Dar Dumnezeu mi-a scos în cale o femeie care avea și ea un băiat bolnav, însă nu atât de grav, care se întorsese sănătos de la Părintele Justin de la Petru-Vodă. Era pentru prima dată când auzeam de Părintele Justin. La îndemnul acelei femei, am plecat cu părinții la Petru-Vodă. Ajunși la mănăstire, Părintele Justin mi-a dat să port la gât pământ și alte sfințenii de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim și mi-a recomandat să particip la Sfântul Maslu.

După două Sfinte Masluri, am început să se simtă mai bine, iar după șapte Sfinte Masluri și mai bine, iar după o lună am plecat pe picioarele mele. Eu sunt minunea Părintelui Justin. De aceea vin de la București împreună cu soțul cât pot de des să-i mulțumesc Părintelui Justin.

Aurelia, București

Părintele Justin – doctor pentru suflet și trup

Mă întorc cu aceeași dragoste duhovnicească la casa Părintelui Justin, adică la chilia sa de la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Doresc să-i mulțumesc și acum sfinției sale pentru minunile pe care le-a făcut cu mine. M-a vindecat când am avut foarte mare nevoie, în 2013, la începutul anului, când am căzut și am avut un traumatism cerebral și tratamentul medical nu a fost suficient. Am venit aici, Părintele s-a rugat pentru mine și mi-a spus că mă voi vindeca și de atunci n-am mai avut nici dureri de cap, nici amețeli. Când mi-am rupt degetul de la picior, m-am rugat aici în chilie și mi-au trecut durerile. Sau când după ani de muncă, nu primeam post în spital, Părintele s-a rugat pentru mine și în scurt timp am primit postul așteptat. Au fost multe întâmplări minunate, dar mai presus de toate Părintele mi-a rămas aproape prin felul în care, cu dragostea lui, mi-a vindecat sufletul de neputințe și mi-a deschis calea spre Adevăr și credință.

Cu dragoste nețărmurită și veșnică recunoștință,

Luminița Șipoș, Oradea, 5 mai 2016

Părintele Justin este ocrotitorul familiei mele

Pe Părintele Justin l-am cunoscut personal în anul 1998. Înainte cu trei ani de căsătorie, am intrat în chilia sa și i-am spus să îmi dea binecuvântare de călugărie sau de căsătorie și mi-a spus: „Lasă că o să te căsătorești cu Liana de la Cluj”. Eu am crezut că glumește, dar după vreo trei ani, m-am căsătorit exact cu Liana de la Cluj, care venise în Oradea să facă facultatea. Când am cunoscut-o pe soția mea, Părintele mi-a zis să am grijă de ea și m-am gândit să venim împreună la Petru-Vodă. Părintele ne-a zis să ne căsătorim acolo, la mănăstire peste două săptămâni. Minunea s-a întâmplat și am făcut cununia la Petru-Vodă cu un sobor de patru preoți.

La un an de la căsătorie s-a născut prima noastră fetiță căreia i-am dat numele părintelui. Când soția a făcut ecografie, doctorii i-au spus că fetița are malformații și să hotărâm ce vrem să facem mai departe. Soția, care terminase medicina, a venit plângând acasă și l-am sunat pe Părintele Justin care ne-a zis să nu mai facem ecografii și să stăm liniștiți că fetița nu va avea nimic și va fi sănătoasă. Și așa a fost, chiar dacă ecografiile arătau cu totul altceva.

Același lucru s-a întâmplat și unor fini de ai noștri care fuseseră vreo opt ani prin Germania unde doctorii le spuseseră că nu vor putea avea copii. După ce au fost la Părintele Justin și le-a dat canon, minunea s-a întâmplat și acum sunt părinții a doi copii. Apoi, cu binecuvântarea părintelui am plecat în Germania unde soția mea a lucrat la un spital clinic universitar, dar ne-am întors după un an, pentru că nu ne-a plăcut să fim departe de țara noastră. iar la întoarcere Părintele s-a bucurat văzându-ne și ne-a spus: „Uite niște români adevărați!”.

Altădată am fost la părintele cu o doamnă care avea un băiat care nu mergea la biserică și după ce și-a spus durerea părintelui, băiatul a început să meargă la biserică fără ca mama lui să îl constrângă cu ceva.

Odată când i-am adus părintelui un pomelnic de la niște bătrâni din bloc, am primit banii înapoi, iar pe pomelnicul pe care scria „pentru Sfânta Liturghie”, Părintele a tăiat cu pixul și a scris altceva. Când le-am înapoiat vecinilor mei banii de pe pomelnic și le-am spus cele întâmplate, ei mi-au spus că precis Părintele știa că nu sunt căsătoriți și că trăiesc în concubinaj, deși erau bătrâni pensionari.

Altă dată i-am cerut Părintelui binecuvântare să merg până la Putna, dar am căpătat binecuvântare să merg până la Moscova și mai departe. Când am ajuns acasă am primit un telefon de la o prietenă care lucra la bancă și mi-a spus că ea s-a înscris într-un pelerinaj în Rusia, dar că s-a întâmplat ceva la serviciu și nu poate să mai meargă și m-a trimis pe mine în locul ei. Așa că peste nici o săptămână eram la Moscova și mai departe, la Valaam, Solovăț și Oranki.

Ar fi atât de multe de spus despre cei cincisprezece ani în care l-am avut pe părintele ca povățuitor, despre minunile pe care le-a făcut cu mine și cu familia mea! Un lucru este sigur pentru mine: Părintele Justin este sfântul ocrotitor al familiei mele.

Un creștin din Oradea

Din Revista „Atitudini” și „Din învățăturile și minunile Părintelui Justin Pârvu”

(Fundaţia Justin Pȃrvu, 2013)

Selecție de Ioana Maxim

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 185 (iunie 2024)