Părintele Justin Pârvu în nr. 38 al revistei ATITUDINI: „Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă”

Părintele Justin Pârvu: „Mărturisirea credinţei se poate manifesta în multe feluri. Generaţia noastră şi-a făcut datoria, rămâne ca şi cea prezentă să şi-o facă.

Acum propovăduire pot face mai degrabă credincioşii, decât preoţii. Decepţia aceasta am avut-o din începuturi. Câţi au ieşit în faţă în viaţa aceasta de aşa-zişi luptători? Câţi au venit după noi? N-au venit. Închisorile au fost foarte sărăcite din cauza acestor lipsuri: nici preoţi, nici episcopi… Pentru că avem de-a face cu o generaţie formată în timp, în frică, pentru că statul absolut care conduce lumea merge pe această metodă, de a stăpâni prin frică. Rezistenţa noastră constă în unitate.

Masoneria în sensul acesta ne lucrează: să nu avem nicio unitate, să nu avem nicio ordine. Aşa se întâmplă în mănăstirile noastre, că nu găseşti o părere comună la doi sau trei vieţuitori. Lupta noastră e foarte redusă. Europa s-a îmbolnăvit şi acum este moscovită. Europa este o Moscovă mai largă.

Noi trebuie să ne întoarcem la primele veacuri ale creştinismului. Să n-avem nevoie decât de lumânarea pe care s-o punem pe Ceaslov şi nimic mai mult. Dacă nu facem aşa, n-avem niciun spor. Sabia cea mai puternică este rugăciunea. Ciomagul este crucea. Este foarte uşor să discutăm chestiunile acestea, dar foarte greu de aplicat. Este şi zicala asta românească: „Să facem crucea mare, că dracul e bătrân”. La noi sunt foarte mulţi vânduţi. Şi mergem aşa în deruta asta, că nu mai ştie omul cine este şi de unde vine. Aceasta este metoda satanică de a dezbina şi de a stăpâni.

La noi sunt vânzători şi cumpărători intraţi până în adâncul conştiinţei umane. De aceea nu avem încredere în unitate şi în dragoste. Că de multe ori vorbeşte omul despre erezie, dar el este eretic. Până la urmă el se trădează, pentru că oricât vrea el să se ascundă, nu poate. Diavolul din el, îl obligă să se trădeze în faţa adevărului. Eu de la 16 ani, am mers înainte cât m-am priceput.

N-am avut ajutor. Dar am mers mereu, până ce ăştia m-au aflat şi m-au pus la tăcere vreo 16 ani. Şi acolo m-am sedimentat, că cea mai înaltă şcoală este cea din suferinţă. Mărturisirea cea adevărată este suferinţa. Ea este şi începutul luptelor. Neamul acesta a trebuit să sufere pentru că am avut conducători nelegiuiţi. Şi astăzi avem aceiaşi conducători.

Jertfa permanentă a fost cea care a menţinut valoarea ortodoxă a neamului nostru. Ceea ce ne rămâne acum este să ne rugăm cu blândeţe şi cu dragoste. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne menţină într-o limită de rezistenţă, pentru că diavolul e mai bătrân decât noi.”

Fragment din numărul 38 al Revistei Atitudini; comenzi se pot face la adresa de mail [email protected] sau aici.