Părintele Porfirie Kavsokalivitul: „Să-l simțim pe aproapele ca pe noi înșine – asta-i viața, bucuria, comoara noastră!”

Să vă rugaţi pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi! Toată creştinătatea se cuprinde în­lăun­trul Rugăciunii lui Iisus. Dacă vă rugaţi doar pentru voi, acest lucru ascunde un interes per­sonal, în timp ce atunci când vă rugaţi pentru Biserică, înlăuntrul Bisericii sunteţi şi voi. În Biserică este Hristos unit cu Biserica, precum şi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Sfânta Treime şi Biserica sunt una. Pe această realitate trebuie să se în­temeieze dorinţa voastră – să se sfinţească lu­mea, să devină toţi ai lui Hristos. Atunci intraţi în Biserică, trăiţi bucu­ria Raiului, trăiţi întru Dum­nezeu, căci toată plinătatea dumnezeirii sălăşluieşte în Biserică.

Suntem toţi un trup, iar capul Hristos. Toţi suntem Biserica. Credinţa noastră are această mă­reţie de a uni lumea în gând, în cuget. Puterea rugăciunii este mare, foarte mare, mai ales atunci când se face de către mulţi fraţi. În rugăciunea co­mună se unesc toţi. Să-l simţim pe aproapele ca pe noi înşine. Asta-i viaţa noastră, bucuria noas­tră, comoara noastră!

Să vă rugaţi mai mult pentru ceilalţi decât pentru voi înşivă. Să rostiţi „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi să-i aveţi întotdeauna în­lăun­trul vostru pe ceilalţi. Toţi suntem pruncii aceluiaşi Părinte, toţi suntem una; de aceea, chiar şi atunci când ne rugăm pentru ceilalţi, să spunem „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi nu „miluieşte-i”. Astfel îi facem una cu noi înşine!

Rugăciunea pentru ceilalţi făcută în chip delicat şi cu adâncă dragoste, ferită de interes personal, are un mare folos duhovnicesc. Îl umple de har şi de bucurie pe cel ce se roagă, dar umple de bucurie şi pe acela pentru care se roagă – îi aduce harul dumnezeiesc.

În viaţa mea, primul loc îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai. Cer de la Dumnezeu să miluiască lumea şi pe mine. Dacă zic stăruitor „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, chiar şi atunci când am vizitatori, nu mă rup de Rugăciune. E unul şi acelaşi lucru; îi primesc pe toţi cu Duhul lui Hristos şi sunt întotdeauna gata să mă rog pentru lume. Încerc să-L iubesc pe Hristos. Acesta este ţelul meu.

Dumnezeu vrea să ne asemănăm Îngeri­lor. Îngerii necontenit Îl slăvesc pe Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea lor – doar doxologie. Este lucru foarte subţire duhovniceşte, foarte delicat, care iese din cele omeneşti. Doxologia este întotdeauna lipsită de interes personal. Îngerii nu se roagă pentru a câştiga ceva, se roagă dezinteresat. Aici se ascunde şi taina credinţei noastre! Dumnezeu ne-a dat puterea ca şi Rugăciunea noastră să devină o neîncetată doxologie, o rugăciune îngerească. Când vom pătrunde în această Ru­gă­ciune neîncetată, Îl vom slăvi necontenit pe Dum­nezeu, lăsând toate Acestuia – aşa cum se roagă Biserica: „Toată viaţa noastră, lui Hristos Dum­nezeu să o dăm”. Aceasta este „matematica înaltă” a credinţei noastre!

din cartea „Părinţii contemporani ne vorbesc despre războiul…”

Material aparut în nr. 25 al revistei Familia Ortodoxa