Părintele Serghei Răilean de la parohia ”Sf. Ap. Andrei” din Chișinău, condus pe ultimul drum
6:23, miercuri, 20 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: Chisinau, prohod, sculeanca, serghei railean
Luni, 18 septembrie, parohia ”Sf. Ap. Andrei” din capitală a fost în doliu. A trecut la Domnul părintele Serghei Răilean, cel care a plămădit această comunitate și de care s-a îngrijit ultimele două decenii.
Numeroși slujitori și credincioși au venit să-și ia rămas bun de la acest vrednic slujitor și să înalțe sfinte rugăciuni pentru veșnica lui odihnă alături de drepții.
Slujba prohodirii a fost precedată de Sf. Liturghie oficiată în sobor de preoți în frunte pe prot. Zosima Toia, protopopul circumscripției III Chișinău.
Apoi părintele a fost petrecut cu rugăciune la Cimitirul ”Sf. Lazăr”.
La mormânt a fost citit mesajul de condoleanțe al ÎPS Mitropolit Vladimir, în care se menționează: ”A fost un slujitor râvnitor, înflăcărat pentru adevăr și bun gospodar în ogorul Domnului.
A știut nu doar să zidească biserica din piatră, grijindu-se și de cea sufletească. Regretăm că a plecat prea repede, însă a reușit să lase multe în urma sa. Nădăjduim, fiul său, pr. Eugen, precum și cei pe care i-a păstorit să urmeze calea bătătorită de către părintele Serghei.”
A consemnat Preot Octavian Moșin