Părintele Vichentie Mălău, 77 de ani de la moarte. Îndemnul său către Părintele Cleopa: Răbdare, răbdare, răbdare!

Expresia „Răbdare, răbdare, răbdare”, rostită adesea de Părintele Cleopa, este de fapt ultimul îndemn pe care acesta l-a primit de la Părintele Vichentie Mălău și l-a transmis mai departe celor ce l-au ascultat.

La plecarea în Banat a Părintelui Vichentie (1940), Părintele Cleopa Ilie avea vârsta de 28 de ani și, fiind unul dintre ucenicii săi, a mers să-i ceară sfat.

Momentul a fost redat de Arhim. Ioanichie Bălan în „Patericul românesc”:

Preacuvioase părinte, în curând vei pleca de la noi şi nu ne vom mai vedea în viaţa aceasta. Spune-ne ultimul cuvânt de folos. Iar părintele Vichentie, punându-şi mâna pe grumazul părintelui Cleopa şi cu cealaltă lovind uşor in masă, a zis:

– Ascultă, mata, părinte Cleopa, ascultă ce-ţi spune popa. Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi cand ţi se va părea matale c-ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!

– Dar până când, părinte Vichentie?

– Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în rai să ne întâlnim!

Părintele Vichentie Mălău

Părintele Vichentie Mălău s-a născut în data de 28 noiembrie 1887, în comuna Stăniţa din judeţul Neamţ, fiind botezat cu numele de Vasile. Când avea numai şapte ani, părinţii săi au ales viața monahală, el mergând cu tatăl său la Mănăstirea Secu.

În 1895, tot împreună cu tatăl, a mers la Muntele Athos, unde a stat 11 ani, formându-se duhovniceşte alături de cei mai buni călugări athoniţi. În 1906 cei doi s-au reîntors la Secu, iar în 1912 tatăl şi fiul au depus jurământul călugăresc. Tatăl a primit numele de Dometian, iar fiul – de Vichentie.

În 1915, tânărul călugăr Vichentie Mălău a fost hirotonit ieromonah şi numit ecleziarh precum  şi duhovnic al mănăstirii de metanie.

În timpul Războiului de Reîntregire, ieromonahul Vichentie, ca mulţi alţi slujitori ai altarului, a făcut misiune în spitalele de răniţi. Între 1927-1928, a ocupat funcţia de stareţ al Mănăstirii Secu, apoi, până în 1940 a slujit în obştea Mănăstirii Agapia, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici din Moldova.

În 1928, împreună cu profesorul I. D. Ştefănescu, părintele Vichentie a curăţat pictura bisericii Mănăstirii Agapia.

Despre comportamentul său de rugător al lui Dumnezeu există numeroase mărturii de la ucenicii săi, în care arătau cum părintele Vichentie „priveghea aproape în fiecare noapte. Vara se nevoia în pădure şi iarna în chilie. De cum se lăsa întunericul, îşi lua Psaltirea în traistă, lumânări şi chibrituri şi se furişa în pădure. Acolo se ruga singur şi făcea mii de metanii. Iar în zorii zilei se întorcea la chilie neobservat şi suna clopotul de deşteptare”.

În 1940 a fost transferat ca preot misionar la Mănăstirea Vasiova, judeţul Caraş-Severin, unde se dorea o revigorare a vieţii monahale. La 13 iulie 1945, părintele Vichentie a trecut la cele veşnice. În februarie 1953, osemintele sale au fost aduse şi depuse în gropniţa mănăstirii sale de metanie.

Sursă foto: Doxologia