Parohia ”Întâmpinarea Domnului” din Chișinău în sprijinul angajaților Institutului de Medicină Urgentă
19:47, marți, 28 aprilie, 2020 | Cuvinte-cheie: Chisinau, covid 19, donatie, spitalul de urgenta

Marți, 28 aprilie, în incinta Institutului de Medicină Urgentă a avut loc o întâlnire de suflet cu conducerea și un grup de lucrători medicali, care luptă cu virusul COVID-19.
Preoții Octavian Moșin și Mihail Bortă au încurajat medicii în aceste zile cumplite, mulțumindu-le din partea credincioșilor pentru toată strădania de a salva vieți omenești în această perioadă pandemică.
Slujitorii au menționat că Biserica se roagă zilnic atât pentru medici, cât și pentru cei care au fost contaminați cu acest virus de tip nou, dar și pentru toată lumea care este în boală și suferință.
La rândul său, dl Mihai Ciocanu, directorul instituției, a mulțumit slujitorilor pentru grijă și atenție, menționând că în aceste zile angajații spitalului luptă pentru viața a peste 70 de bolnavi, iar de rând cu eforturile pe care le depun e nevoie de rugăciune și de ajutorul Domnului.
Preotul Octavian Moșin, paroh al bisericii ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, a transmis din partea credincioșilor pe care îi păstorește o modestă recunoștință, înmânând pentru zece lucrători medicali, care se luptă cu COVID-19, câte 1000 de lei, pască și pachete alimentare. Iar secția ce tratează bolnavii de coronavirus a primit o primă partidă de dezinfectant pentru mâini și suprafețe.
Totodată, pr. Octavian a menționat că Biserica va sprijini și de acum încolo angajații și pacienții instituției, asigurându-i de tot suportul moral-spiritual, precum și material în măsura posibilităților.







Descoperirea prețioasă pentru arheologii din capitală. Un cimitir ce datează din secolele 17-18 a fost descoperit în centrul vechi, mai...
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Luni, 27 octombrie, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, credincioșii din localitatea Dobrogea, municipiul Chișinău, au trăit momente de aleasă...
Primăria municipiului Chișinău vă invită să luați parte marți, 14 octombrie, la una dintre cele mai frumoase și așteptate sărbători...
O copie a Icoanei Maicii Domnului „Pâinea Vieții Veșnice” a fost dăruită Secției Chirurgie 2 a Spitalului de Medicină Urgentă...
Candidații înscriși la Seminarul Teologic Ortodox din Chișinău, au susținut astăzi, 20.08.2024, proba de admitere. Comisia de admitere a fost...
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău se va desfășura între 28 august și 1 septembrie la centrul Mediacor, unde participanții...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova