Patriarhul Kiril: Noi suntem Biserica, atunci când împreună ne rugăm şi ne împărtăşim de la un singur Potir

Această zi din mijlocul Săptămânii Patimilor noi o numim sărbătoare măreaţă şi este aşa cu adevărat, de rând cu cele douăsprezece sărbători Domneşti, pentru că pomenirea evenimentului care a stat la baza acestei sărbători îşi continuă viaţa în Biserică în mod deosebit.

Multe ce ne vin din trecut se conţin în letopiseţe, în cărţi. Deschizându-le, putem afla despre ceea ce a fost până la noi, ce s-a petrecut în trecut şi aceasta excită imaginaţia noastră – noi ne străduim să ne imaginăm pe eroii antici, pe şefi de ţări, pe conducători de oşti, pe împăraţi, pe cneji. O astfel de amintire, care este generată de lectură, se realizează în conştiinţa noastră, în amintirea noastră, exclusiv prin puterea imaginaţiei noastre.

Însă Domnul nostru Iisus Hristos, săvârşind Cina cea de Taină, a spus ucenicilor săi: ”Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni” (vezi 1 Cor. 11:26). Este evident că pomenirea despre Cina cea de Taină – este o altfel de pomenire, prin care noi ne legăm de trecut. Dacă ceva se săvârşeşte până la sfârşitul veacurilor, atunci nu mai este pomenire – este un fel de legătură cu acea realitate care a fost atunci, când Hristos a pronunţat aceste cuvinte.

Şi într-adevăr, din cuvintele Sfintei Scripturi, din  tradiţia măreaţă a sfinţilor părinţi, noi ştim că pomenirea pe care o face Sfânta Biserică, săvârşind Sfânta Euharistie, aidoma Domnului şi Mântuitorului sfinţind pâinea şi vinul, transformându-se în adevăratul Trup şi Sânge al Mântuitorului, nu este o pomenire la nivel de raţiune, conştiinţă, memorie. În această acţiune asistă Sfântul Duh şi El în chip neînţeles ne duce pe noi, oamenii secolului al XXI-lea, adunaţi în biserică în jurul episcopului sau preotului său, la atingerea de acea Cină de Taină pe care a săvârşit-o Domnul. Aflându-ne în Biserică, fiind despărţiţi de timp şi spaţiu de acea Cină de Taină, noi prin puterea Sfântului Duh devenim nu spectatori, care îşi amintesc ceva cu ajutorul conştiinţei sale, dar coparticipanţi reali la acea Cină de Taină pe care Domnul a săvârşit-o cu ucenicii Săi.

Iată de ce pomenirea despre Cina cea de Taină, Taina Sfintei Euharistii noi o numim Taina Bisericii. Nu astăzi a apărut această determinare – ea a apărut în timpurile străvechi ale sfinţilor părinţi, fiindcă Biserica este chemată să actualizeze totul ce a săvârşit Domnul nostru Iisus Hristos nu prin putere omenească, dar prin puterea Duhului Sfânt, să o facă averea fiecărei generaţii următoare. Şi, aidoma apostolilor, noi am fost astăzi la Cina cea de Taină, rămânând aici, în această biserică, despărţiţi de Cina cea de Taină printr-o perioadă de două mii de ani. Prin puterea Sfântului Duh noi am săvârşit ceea ce a săvârşit Domnul nostru Iisus Hristos, stabilind Taina Sfintei Euharistii.

Dar de ce preacuviosul Simeon Noul Teolog şi apoi mulţi alţi învăţători ai Bisericii numesc Euharistia Taină a Bisericii? Pentru că Biserica este Trupul lui Hristos, după cuvântului apostolului (! Cor. 12:27), şi ea se arată pe sine ca fiind Trupul lui Hristos, săvârşind Taina Euharistiei. Noi suntem Biserica, atunci când împreună ne rugăm şi ne împărtăşim de la un singur Potir cu Trupul cel adevărat şi Sângele cel adevărat al lui Hristos.

În acel moment are loc ceva de neînţeles pentru mintea omenească. Împărtăşindu-ne de la un singur Potir, noi intrăm unul cu altul într-un Singur Duh al împărtăşirii, noi intrăm într-o unitate indivizibilă. Anume în aceasta este fondarea Dumnezeiască a unităţii Bisericii, anume din acest fapt reiese condamnarea oricărei schisme, erezii, care împiedică pe oameni să participe la această trapeză Euharistică sfântă. Acela care divizează Trupul lui Hristos, acela distruge Sfânta Euharistie, acela merge împotriva lui Dumnezeu, împotriva poruncilor Lui, împotriva la tot ce este pecetluit de înţelepciunea sfinţilor părinţi şi de sângele mucenicilor – împotriva unităţii Bisericii lui Hristos.

De aceea sărbătoarea de azi a stabilirii Sfintei Euharistii este sărbătoarea Bisericii, sărbătoarea comunităţii euharistice care se roagă, sărbătoarea unităţii noastre indivizibile şi nimeni nu are dreptul să surpe această unitate, în pofida tentaţiilor veacului acestuia, a minciunii, clevetirii, îndoielilor care sunt semănate de duşmanul neamului omenesc. Anume din acestea decurge învăţătura Bisericii despre faptul că orice fel de divizare aduce un prejudiciu duhovnicesc irecuperabil, este un păcat neiertat pentru cel care calcă pe calea divizării. Dar cât de mare nu ar fi după proporţii această divizare, fie exprimată în unităţi, sute sau chiar mii de oameni, nici un fel de divizare nu este în stare să distrugă una Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică, care va fi până la sfârşitul veacului, căci după făgăduinţa Mântuitorului „porţile iadului nu o vor birui” (Mt. 16:18).

Fie ca ziua de azi, conştientizarea duhovnicească a retrăirii Tainei Sfintei Euharistii, Taina participării noastre la viaţa, moartea şi Învierea Mântuitorului, Taina participării noastre la ultima Lui Cină cu apostolii să întărească pe fiecare în credinţă, unitate de gânduri, tărie şi hotărâre de nezdruncinat, urmându-L pe Hristos, ca să păstrăm totul ce ne-a transmis, totul ce Sfântul Duh a înrădăcinat în viaţa Bisericii şi în conştiinţa credincioşilor, păzind unitatea Duhului întru legătura păcii (Ef. 4:3). Amin.

Predica Preafericitului Patriarh Kiril în Joia Mare la catedrala Hristos Mântuitorul (aprilie 2012)