Paula Seling: Prin cânt slujesc lui Dumnezeu şi publicului drag

Cel mai potrivit mod de a vorbi despre Dumnezeu este cântarea. Ea pune în relief adâncuri de taină, valori cu neputinţă de măsurat. Tot ea este şi modul cel mai convingător de a-I mulţumi din toată inima, de a-L lăuda şi de a I ne ruga. Bucuria şi iubirea se exprimă plenar în cântare. Despre crezul pe care-l mărturiseşte mai ales prin cânt, dar şi despre ce înseamnă şi cum întâmpină sărbătoarea Naşterii Domnului ne vorbeşte binecunoscuta interpretă Paula Seling.

Ce consideraţi că dă valoare vieţii omului astăzi?

Nu ştiu exact care sunt valorile omului modern, însă cred cu tărie că omul de-a lungul în­tre­gii istorii a devenit valoros a­tât timp cât a fost într-o re­la­ţie apropiată cu Dumnezeu. De a­ceea sunt convinsă că doar cre­dinţa dă sens şi valoare vie­ţii noastre, mai ales în contextul contemporan, când ome­ni­rea parcă s-a îndepărtat de Dum­nezeu, poate cel mai mult. As­tăzi oamenii se cred puternici, atotştiutori şi parcă nu mai au nevoie de Dumnezeu. Or, această izolare a societăţii în raport cu divinitatea a creat o serie de situaţii neplăcute, chiar dramatice, care au lovit în viaţa spirituală: folosirea ire­sponsabilă a libertăţii, rela­ti­­vism moral, desconsiderarea va­lorilor autentice, un tot mai ac­centuat conflict între gene­ra­ţii, proliferarea violenţei şi a extremismului. De aceea trebuie să căutăm drumul care ne con­du­ce către sensul nefalsificat al menirii vieţii noastre pe pă­mânt, redescoperind credinţa, res­pectarea valorilor stră­bu­ni­lor, iubirea pentru oameni şi pen­tru toate fiinţele care res­pi­ră pe lumea asta, protejarea me­diului înconjurător, dă­rui­rea, iertarea. Orice există pe lu­me este dar de la Dumnezeu şi dacă noi conştientizăm acest lu­cru, nu se poate să nu în­ţe­le­gem cât suntem de iubiţi. Cu cât ne vom îmbogăţi mai mult în Dumnezeu, cu atât vom fi mai valoroşi.

Ce reprezintă pentru dum­nea­­voastră credinţa în Hris­tos?

Speranţă, iubire, recu­noş­tin­ţă, mulţumire, bucurie, dorinţa de mântuire. Hristos este prie­te­nul meu, al nostru, al tutu­ror, este Cel Care ne ascultă şi ne înţelege, ne învaţă cum să ne rugăm, cum să păstrăm spe­ranţa, cum să ne întoarcem la calea dreaptă atunci când am pierdut-o, cum să ne în­cre­din­ţăm Lui, cum să trăim după voia Lui. Îmi amintesc de un cu­vânt foarte frumos spus de pă­rintele Teofil Părăian: „Să ne străduim să-L arătăm lumii pe Hristos, pe care îl purtăm în noi“. Deci prin credinţă Hristos să­lăşluieşte în noi, iar prin fe­lul cum ne ducem existenţa, cum ne raportăm la lume, la via­ţă, la scopul pentru care vie­ţuim aici, arătăm cât de mult ne-am apropiat de Hristos şi mai ales cum a rodit în noi Cu­vân­tul învăţăturii Sale.

Cum aţi ajuns să cunoaşteţi Biserica?

Biserica a făcut parte din via­ţa mea de la început; în bise­ri­că, la vremea copilăriei, l-am cu­noscut pe Dumnezeu. Aievea îmi amintesc de acele clipe pli­ne de candoare când Dumnezeu era aşa de aproape de mine! Îl sim­ţeam cum îmi zâmbeşte din icoană, Îl vedeam pe dumneze­ies­­­cul prunc Iisus aşa mic ca mi­ne, şi mă simţeam tare bine în preajma Lui. De altfel, pentru mine, Crăciunul este o săr­bătoare cu totul specială, căci m-am născut în aceeaşi zi cu Sfân­tul Copil divin, am scâncit o­dată cu El. De la vârsta prunciei am fost învăţată, de către bu­nici, despre credinţă, despre im­portanţa Domnului Iisus în vie­ţile noastre, despre lumina pe care numai credinţa o poate a­duce în sufletele noastre. A­veam, cred, trei anişori când am fost învaţă de bunica – ma­ma tatălui meu – rugăciunea „În­ger, îngeraşul meu“. De a­tunci am aflat multe despre Bi­se­rică de la străbunici, bunici, de la părinţi, care ne duceau la bi­serică şi ne explicau lucruri importante despre Dumnezeu, Maica Domnului şi sfinţii din calendar.

Ce rol acordaţi Bisericii în edu­caţia românilor?

Dacă facem apel la istoria nea­mului nostru românesc, a­flăm că primele şcoli s-au orga­ni­­zat în pridvoarele sau chiar în incinta bisericilor, iar preotul sau cântăreţul bisericesc a îm­plinit adesea şi funcţia de în­vă­ţător al copiilor din comuni­tă­ţile rurale ori urbane. La fel, pri­mele cărţi tipărite în istoria cul­turii naţionale au fost reali­za­te tot de Biserică. Sau cine poa­te uita că primul poet din is­toria literaturii noastre a fost tot o faţă bisericească în per­soa­­na Mitropolitului Dosoftei, cel care a versificat Psaltirea lui David? Aşadar, Biserica a a­vut un rol esenţial în istoria în­vă­ţământului şi culturii na­ţio­na­le. De aceea cred că este ne­ce­sar ca Biserica să colaboreze mai departe cu şcoala pentru ca ti­nerii şi copiii să fie stimu­laţi şi sprijiniţi să între­buin­ţeze tim­pul dedicat educaţiei ca pe un ­dar ceresc şi ca pe o fericită oca­zie de a se forma nu doar in­te­­lectual, ci şi moral. Bi­se­rica ne învaţă cum să ne struc­tu­răm viaţa interioară, cum să re­­laţionăm cu ceilalţi, cum să re­ceptăm învăţăturile din Sfân­ta Scriptură; Biserica ne în­vaţă ce este iubirea, ier­ta­rea, ne călăuzeşte paşii către lumi­nă. De aceea cred că în­dră­gitul nostru poet Mihai Eminescu a nu­mit Biserica „mama spi­ri­tu­a­lă a poporului român“. O ma­mă ştie şi simte nevoile materiale, dar şi spirituale ale copiilor ei.

Credeţi că e bine ca ora de re­ligie să dispară din în­vă­ţă­mântul de stat?

Nu! Cred că trebuie să exis­te posibilitatea de a aprofunda cu­noştinţele religioase primite în casă de la bunici ori părinţi. În anumite familii educaţia re­li­­gioasă se face încă din co­pi­lă­rie, dar în altele, nu. De aceea con­sider că religia ar trebui stu­diată sistematic de­oarece în pe­rioada copilăriei, dar mai a­les a adolescenţei, tinerii tra­ver­­sează poate cea mai dificilă pe­rioadă a vieţii. Unii se confruntă cu dificile crize spiritu­a­le şi existenţiale, care pot avea ur­mări severe pe parcursul în­tre­gii lor existenţe. De aceea au ne­voie să-L întâlnească pe Hristos, care să-i încurajeze, să-i motiveze în viaţă. Ba mai mult, ora de religie poate să des­co­pere şcolarilor  unele idei co­mune dintre ştiinţă şi cre­din­ţă, dintre viaţa duhovnicească şi cultură, oferind un spectru mai larg asupra vieţii şi proble­melor ei.

Cum promovează lumea ar­tiş­tilor din România mesajul creştin al Evangheliei în societate?

Am văzut că unii artişti se fe­resc să vorbească despre Dum­nezeu, alţii o fac cu bucu­rie. Nu sunt mulţi cei care aleg să vorbească şi să cânte despre M­ântuitorul Iisus, însă am ob­ser­vat că în ultima perioadă sunt mulţi artişti care cântă co­lin­de. E şi ăsta un lucru bun, chiar dacă e puţin.

Credeţi că se face destul?

Se pot face mult mai multe lu­­cruri. Bunăoară, mă bucur când văd mulţi colegi, colege ca­re răspund afirmativ la ac­ti­vi­­tăţile caritabile desfăşu­ra­te de numeroase asociaţii fi­lan­tro­pi­ce, patronate chiar de Bi­se­ri­ca Ortodoxă, dar şi de alte con­fe­­s­iuni religioase, susţinând con­­­certe în sprijinul copiilor săr­­mani ori al altor persoane de­favorizate. Nu, nu e destul, în­­să cine Îl caută pe Dumnezeu şi cuvântul Său va primi cu si­gu­­ranţă putere şi cutezanţă de a face mult mai multe.

Dumneavoastră personal cum vă implicaţi?

Răspund prompt de fiecare da­tă când e nevoie de mine în a­cest sens, vorbesc despre re­la­ţia pe care o am cu Dumnezeu. Am în­registrat mai multe albu­me cu mu­zică religioasă şi co­lin­­de (A mai trecut un an, De săr­bători, Al­bum de Crăciun, Co­linde şi cân­tece sfinte, La um­bra Crucii Ta­le). Consider că vo­cea este da­rul lui Dum­nezeu pe care mi l-a oferit ca să slu­jesc prin el binelui şi frumo­su­­lui. Şi de aceea, pa­ra­fra­zând o rugăciune a preotului din Sfân­ta Liturghie, „ale Tale din­tru ale Tale“, încerc ca prin mu­­zi­că să-L slăvesc pe Dum­nezeu. O muzică autentică sta­bi­­­leşte punţi de comunicare a o­mu­lui cu Tatăl Ceresc. Nu o­biş­nu­iesc a mă lăuda cu faptele me­le creştineşti, dar dacă tot m-aţi în­trebat, cu modestie vo­iesc să vă spun că de mulţi ani m-am a­lă­­turat unor fundaţii şi a­sociaţii u­manitare de aici din Capitală, din Iaşi, Craiova ori alte loca­li­tăţi din ţară aflate sub patronajul sfintei noastre Bi­serici Or­to­do­xe, susţinând nu­meroase concerte de muzică re­ligioasă şi co­lin­­de în scop ca­ri­­tabil. Chiar în a­ceste zile pre­mer­­gătoare sfin­tei sărbători a Naş­terii Dom­nu­lui am avut ast­fel de concerte şi mă bucur că prin cântul meu pot să-i ajut pe co­piii orfani ori pe cei suferinzi.

Există proiecte în acest sens?

Frumuseţile spirituale ale cre­­dinţei poporului nostru sunt ine­­galabile, de aceea şi acţiuni­le de promovare ale acestora pot fi mul­tiple. Bunăoară, unul din­tre ce­le mai frumoase pro­iec­te în ca­re sunt implicată es­te iniţiat de pă­rintele arhimandrit Mihail Da­niliuc de la Schi­tul Vo­vide­nia, din judeţul Neamţ, pe care l-am în­tâlnit cu timp în urmă şi care îmi că­lă­u­zeş­te paşii. Acest pro­iect constă în imprimarea unui al­bum con­ţi­nând cântările Sfin­tei Li­tur­ghii împreună cu un ini­mos cor for­mat din tineri teologi şi stu­den­­te la Conservatorul din Iaşi. În­r­egistrările au avut loc în Pos­­tul Sfintei Mării chiar în bi­se­­rica mănăstirii.

Se apropie sărbătoarea Naş­te­rii Domnului. Cu ce ne în­tâm­­pină Paula Seling de Crăciun în acest an?

În primul rând vă întâmpin cu sincere urări de bine; să a­veţi sărbători sfinte cu binecuvânta­te bucurii, cu speranţe de mai bi­ne, iar Bunul nostru Mân­tuitor, a­cum prunc înfăşat în iesle, să nu uite neamul nostru românesc şi să ne ajute pe toţi să fim mai ge­neroşi şi mai fru­moşi. Vă în­tâm­pin, de ase­me­nea, cu noi co­lin­­de, o serie de concerte în care in­terpretez cân­tări sfinte, cu al­bu­­mul în­re­gis­trat cu părintele Mi­­hail şi co­rul de la Vovi­de­nia. A­nul vii­tor voi scoate un nou album de co­linde şi pricesne sfin­te, cu spe­ranţa că prin cânt slu­jesc lui Dumnezeu şi publicului drag, a­ducându-i prin ar­mo­ni­i­le so­no­re un strop de bucurie şi linişte.