Pavecernița Mare cu a doua parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Pavecernița Mare cu a doua parte din Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea Curchi

23:00, marți, 15 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

La Mănăstirea Curchi, în biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie”, PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, a oficiat în a doua zi a Postului Mare, în cadrul Pavecerniței Mari, a doua parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

În cadrul slujbei, Starețul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, viețuitori ai sfintei mănăstiri și de numeroși credincioși.

La ceas de seară, într-o atmosferă de evlavie deosebită, cântarea plină de umilință a călugărilor te conducea liniștit spre bogăţia, frumuseţea și profunzimea învăţăturilor teologice ce se desprindeau din stihirile canonului.

În cuvântul de învăţătură, Preacuvioșia Sa, Pr. Arhim. Siluan, i-a îndemnat pe cuvioșii părinți și frați să unească postul cu rugăciunea şi faptele bune, și să folosească această călătorie a nevoinţelor spirituale pentru cercetare lăuntrică şi pocăință sinceră, ca ajungând la sfârşitul acestei călătorii să fie vrednici și pregătiți de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Înviat a treia zi din morți.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com