Pavecernița Mare cu citirea primei părți a Canonului Sfântului Andrei Criteanul la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca
21:09, luni, 27 februarie, 2023 | Cuvinte-cheie: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul., episcop ioan mosnegutu

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un Milostiv, dă-mi iertare greșelilor!”
Credincioșii soroceni au participat în prima zi a Postului Mare la Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, oficiată la catedrala episcopală din municipiul Soroca. Serviciul divin a fost săvârșit de Preasfințitul Ioan al Sorocii, episcop vicar mitropolitan, împreună cu clericii catedralei episcopale.
În această perioadă a Postului Mare, slujbele sunt împodobite cu o rugăciune deosebită, a Sfântului Efrem Sirul, o creaţie unică şi plină de învăţături.
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este una dintre cele mai frumoase creaţii liturgice şi teologice, prin care preoţii şi credincioşii intră în atmosfera duhovnicească de pocăinţă şi smerenie specifică Postului Sfintelor Paşti.
La finalul slujbei, episcopul Ioan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a arătat, printre altele, că Sfântului Andrei Criteanul a lăsat acest canon ca un testament sau ca un mare dar tuturor care iubesc pocăinţa şi vor să se apropie de Domnul.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/



















În seara zilei de miercuri a săptămânii a V-a din Postul Mare, la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea...
În cea de-a patra zi a Postului Mare, la catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca s-a citit a...
„Întru pocăinţă mă primeşte, şi întru cunoştinţă mă cheamă, ca să nu mă fac câştig, nici mâncare celui străin. Ci...
În prima săptămână a Postului Păresimilor, în primele patru zile se oficiază Canonul Sfântului Andrei Criteanul în cadrul Slujbei Pavecerniţei...
În seara zilei de miercuri, 20 martie, episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Pavecernița cea Mare cu a treia parte...
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, marți seara, 19 martie 2024, în a doua zi a Postului Sfintelor Paști, PS Siluan,...
Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău