PC Părinte Arhimandrit Melchisedec (Velnic): „Am trecut Prutul pentru a vă aduce în chip duhovnicesc pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei”
23:45, miercuri, 18 octombrie, 2017 | Cuvinte-cheie: melchisedec velnic, republica moldova, vizita
Miercuri, 18 octombrie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Episcopii vicari mitropolitani: PS Ioan al Sorocii și PS Siluan al Orheiului au primit vizita unei delegații a Sfintei Mănăstiri Putna, condusă de către Starețul așezământului monahal – PC Părinte Arhimandrit Melchisedec (Velnic).
Cu ocazia acestei frumoase și frățești întâlniri, PS Episcop Ioan a urat distinșilor oaspeți bun venit, după care a urmat un dialog cordial despre importanța acestei istorice mănăstiri pentru spiritualitatea noastră, îndeosebi prin faptul că la Putna odihnesc osemintele Sfântului și Marelui Voievod Ștefan, al cărui mormânt este loc de pelerinaj pentru toți cei care îl consideră pe vrednicul înaintaș drept un model de apărare şi trăire a Credinței Strămoșești.
În continuare, Arhimandritul Melchisedec a adus în dar o icoană cu chipul Sfântului nou-canonizat Ierarh Iacob Putneanul, menționând următaorele: „Am trecut Prutul pentru a vă aduce în chip duhovnicesc pe Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei – un dar nepreţuit pe care Dumnezeu l-a făcut poporului şi Sfintei noastre Biserici. Intrat în viaţa monahală de la 12 ani, a ajuns egumen al Mănăstirii Putna, Episcop de Rădăuţi, Mitropolit al Moldovei (1750–1760) şi a strălucit tuturor prin dragostea şi jertfa pentru oameni, prin râvna pentru Hristos şi Biserică, prin demnitate creştină şi neînfricare întru apărarea adevărului şi a binelui.
Rugăciunile şi activităţile sale au fost îndreptate în primul rând spre binele familiei, creşterea şi educaţia copiilor şi ajutorarea săracilor şi a celor în nevoi. Este al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna şi ctitor la mai multe biserici şi mănăstiri. A tipărit primul Abecedar din Moldova, s-a îngrijit de înfiinţarea Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi şi a primei şcoli rurale din Moldova, în satul Putna.
A fost înmormântat în pridvorul mănăstirii Putna, cea pe care o numește „maica și moștenitoarea mea”.
Activitatea pastorală și misionară a Mitropolitului Iacob și a celor împreună-lucrători cu el, dintre care Cuvioșii Sila, Paisie și Natan sunt cinstiți ca sfinți, reprezintă un model de comuniune și unitate între ierarhi și monahi, între clerici și laici, între instituții civile și instituții bisericești, între clerul de mir și clerul monahal, între laici și monahi. Sub ascultarea Mitropolitului Iacob, colaboratori din toate cinurile bisericești și din toate straturile sociale au lucrat împreună spre binele comunității și spre mântuirea lor.
Prin darurile bogate cu care Dumnezeu l-a înzestrat și pe care el cu râvnă și fără de odihnă le-a pus în lucrare, Mitropolitul Iacob a arătat în faptă unitatea și complementaritatea dintre cultură și cult, dintre preocuparea dreaptă pentru cele materiale și pentru cele spirituale, dintre viața implicată social și viața de rugăciune, dintre viața de obște și viața sihăstrească și binefacerile pe care conlucrarea acestora le aduce.”
La rândul lor, Episcopii vicari: PS Ioan al Sorocii și PS Siluan al Orheiului, în semn de respect și prețuire i-au adus în dar Preacuviosului Părintele Stareț Melchisedec o cruce cu pietre scumpe, care să-i aducă aminte despre frații de credință dintre Prut și Nistru. Totodată, oaspeții putneni au primit în dar Dicționarul istorico-biografic din colecția Personalități basarabene – „Vrednici Ostenitori ai Bisericii”, volum editat de preoții Mihail Bortă și Octavian Moșin cu suportul Direcției mitropolitane.
La final, Părintele Stareţ Melchisedec a mulţumit prin intermediul Episcopilor vicari, Mitropolitului Vladimir din inimă pentru primirea deosebit de frumoasă şi a menţionat că şi în continuare, Sfânta Mănăstire Putna va primi şi mai departe cu aceiaşi dragoste creştinească pelerinii din Republica Moldova pentru a se bucura împreună de rugăciune și viețuire în Hristos.