„Pe aici este drumul!”

Într-o insulă aridă era un far, iar păzitor al acestui far era un om sărac, familist, care primea o plată mică pentru aceasta, dar și pescuia, iar peștele pe care-l prindea îl ducea să-l vândă la o insulă vecină. Mergea regulat acolo, dar de multe ori întârzia să se întoarcă. Câteodată banul îl ispitește pe om și-l face să greșească. De fiecare dată mergea la o cârciumă și acolo își cheltuia banii. Femeia și copilul lui îl așteptau acasă, neliniștindu-se de multe ori.

Femeia era credincioasă și adeseori se ruga cu fiul ei, rugându-se lui Dumnezeu să-l ocrotească pe bărbatul ei și să-l izbăvească de patima sa, însă fără nici un rezultat.

Într-o noapte de iarnă, bărbatul iarăși întârzia să vină acasă. Ningea și furtuna începea să se dezlănțuie. Neliniștea mamei și a copilului era mare, văzând că tatăl nu mai apărea. Și-au făcut rugăciunile amândoi și au mers să se culce. Însă mama nu a închis un ochi. Dar nici copilul. Cunoașteți desigur dramele acestor familii, ai căror bărbați se îmbată, joacă cărți și se abat de la buna cuviință.

Copilul însă nu se putea liniști. Pe ascuns, fără să observe mama lui, a luat felinarul, l-a aprins, a ieșit din casă și a pornit spre cărarea pe care știa că avea să treacă tatăl său. Mergea cu felinarul ridicat deasupra capului și striga:

– Tată!… Tată!… Vino! Pe aici este drumul.

Copilului i s-a părut că a auzit de departe izbiturile bărcii de valuri și s-a gândit că tatăl său este pe undeva pe aproape. Dar nu s-a înșelat. Amețit de băutură, tatălui i s-a părut că a auzit glasului copilului său și s-a trezit. A întors barca și s-a îndreptat spre locul unde a văzut o lumină și a auzit glasul copilului său. Trăgând din greu la vâsle, în cele din urmă a ajuns la mal. A legat barca și, clătinându-se, a început să meargă. Zăpada acoperise cărarea. După ce a mai mers o bucată, s-a împiedicat de ceva și a căzut. Încercând să se ridice, a văzut că se împiedicase de copilul său. Din pricina frigului și a zăpezii mari, copilul a leșinat și și-a dat sufletul.

Moartea copilului l-a trezit din beție. L-a luat pe umăr și a urcat spre casă. Ajungând acasă vă puteți închipui ce a urmat. Supărare mare și pentru tată și pentru mamă. Înaintea copilului mort tatăl a făcut o făgăduință:

– Fiule, moartea ta mi-a deschis drumul. De astăzi înainte nu voi mai pune băutură în gură nici nu voi mai merge pe drumul păcatului. De astăzi înainte voi deveni un om al lui Dumnezeu.

Și s-a pocăit cu adevărat, îndemnându-l la aceasta moartea copilului său.

Aceasta este o întâmplare care ne duce cu mintea la alt fapt mare și cutremurător, în care un alt felinar, nu de un copil, ci de Însuși Dumnezeu-Omul a fost aprins sus pe Golgota, și a strigat din vârf spre toate marginile lumii:

– Fiilor, frații Mei, veniți! Pe aici este drumul.

Și Iisus Nazarineanul și-a dat ultima Sa suflare și ne cheamă pe toți să mergem pe calea Ortodoxiei. Uniți sub turlele sfintelor noastre Biserici, uniți în credință, uniți în dragoste, uniți în hotărârea de a mergea pe calea pe care a deschis-o Hristos. Căci El a spus: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața”.

Sursa: (†) Arhim Teofil Zisopulos, Puterea inimii, Editura Lydia.

marturieathonita.ro