„Pe cele de sus căutaţi-le…” în Duminica a III-a după Cincizecime PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la catedrala mitropolitană din Chișinău
17:20, duminică, 25 iunie, 2023 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari
„Bunul Dumnezeu ne păzeşte şi ne iconomiseşte. Ca un econom bun da fiecăruia din noi orice are nevoie şi se îngrijeşte chiar şi în amănunte de nevoile noastre materiale. Şi ca sa înţelegem grija Lui, purtarea Lui de grijă, ne dă exact acelea de care avem trebuinţă. Insă să nu aştepţi cu mai întâi să-ţi dea Dumnezeu, ci ca tu să te dai in întregime Lui. Pentru că dacă ceri mereu de la Dumnezeu şi nu te laşi pe tine cu încredere în Dumnezeu aceasta dovedeşte că ai casa ta şi te înstrăinezi de lăcaşurile cereşti cele veşnice.” (Sf. Paisie Aghioritul.)
În Duminica a III-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Textul Evangheliei din Duminica a 3-a după Cincizecime ne spune să „nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât haina? Priviţi la păsările cerului… Luați seama la crinii câmpului… Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 25-33).
Mântuitorul în Evanghelia acestei Duminici ne îndeamnă să învăţăm din exemplul creaţiei ce ne înconjoară atunci când dorim să înţelegem ce contează cu adevărat. Dacă Dumnezeu are grijă de păsările cerului, de crinii câmpului, atunci noi de ce ne facem griji inutile, pentru că Dumnezeu ştie de ce avem nevoie? De aceea trebuie, după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, să căutăm „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui” şi toate celelalte ni se vor adăuga (Matei 6, 33).
În cuvântul de învățătură adresat către cei prezenți Preasfinţitul Siluan a subliniat faptul că scopul nostru pământesc este dobândirea Împărăția Cerului. „Dumnezeu ne îndeamnă să căutăm la natură și să vedem câtă grijă are Dumnezeu de natură, și dacă se îngrijește atât de mult de ea, oare ne va uita pe noi, zidirea Sa iubită. Să nu ne pierdem timpul mântuirii cu aşa-zise griji ale vieţii, care ne copleşesc şi ne fac robi ai unei lumi consumiste obsedate de nevoia de a avea. Noi avem un scop cu adevărat măreț pentru care am fost creat,” a menționat Preasfinția Sa.
Când gândul și inima ne sunt lipite de cele materiale, ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne lipsim de harul Său dătător de viață. Însă dacă tindem să ne alipim de Dumnezeu, să-I slujim și să ne lăsăm conduși de El, nimic din cele necesare nu ne va lipsi.
Sursa: https://manastireacurchi.md/