Pe final de mandat, Dl Marius Lazurca, Ambasadorul României la Chișinău a fost decorat cu Ordinul bisericesc „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, gr. II
20:34, vineri, 13 mai, 2016 | Cuvinte-cheie: ambasador, Chisinau, marius lazurca, mitropolit vladimir, republica moldova, Romania

Vineri, 13 mai, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dl Dan Stoenescu, care a venit însoțit de Excelența Sa, Dl Marius Lazurca, Ambasadorul României la Chișinău.
În cadrul întâlnirii, Întâistătătorul a discutat cu distinșii oaspeți mai multe aspecte ce țin de viața eclesială din Republica Moldova.
Pe final de mandat, Dl Ambasador i-a vorbit Întâistătătorului despre proiectele realizate în timpul mandatului său de 6 ani în Republica Moldova, enumerând în același timp rezultatele colaborării bilaterale.
La rândul său, Întâistătăorul a dat o apreciere deosebită activității Dl Lazurca, care și-a încheiat misiunea la Chișinău, în calitate de Ambasador al României, fiind diplomatul cu cel mai longeviv mandat în țara noastră.
Excelența Sa, Dl Marius Lazurca a fost rechemat din postul de ambasador la Chișinău, urmând să fie trimis pentru a conduce misiunea diplomatică la Budapesta.
În semn de respect și a prețuirii prieteniei pe care a manifestat-o în tot timpul aflării sale în Republica Moldova, Dl Marius Lazurca a fost decorat de către Vlădica Vladimir cu Ordinul bisericesc „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, gr. II, urându-i sănătate deplină și realizări frumoase în domeniul de activitate al Domniei Sale.
Notă biografică: Marius Gabriel Lazurca (n. 15 martie 1971, Timișoara) este un diplomat român. Între anii 2010-2016 a îndeplinit funcția de ambasador al României în Republica Moldova.
În 1996 a absolvit Universitatea din Timișoara. Între 2006-2010, Marius Lazurca a ocupat postul de ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta.
cu referire la www.mitropolia.md




Miercuri, 6 septembrie, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit în vizită la Reședința Mitropolitană din Chișinău pe Șeful Delegației Uniunii Europene...
Prezent în studioul Adevărul Live, ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a vorbit despre proiectul privind ridicarea unei moschei...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău
Postul Naşterii Domnului – timp sfânt al pocăinţei, al rugăciunii şi al faptelor bune
Parastas pentru Arhimandritul Ermoghen (Adam), la doisprezece ani de la mutarea sa la Domnul