“Pe om dacă-l iei de bun, bun îl găseşti, şi dacă-l iei de rău, tot pe acela, rău îl găseşti”

Cât priveşte raportarea la Dumnezeu, la oameni şi la noi înşine, în Mântuirea păcătoşilor se spune: “Faţă de Dumnezeu să avem inimă de fiu, faţă de aproapele să avem inimă de mamă şi faţă de noi înşine inimă de judecător”. Aş zice eu mai bine: minte de judecător.

Fiecare om care ne vine în faţă este un candidat la iubirea noastră. Pentru clipa în care ne întâlnim cu el, pentru totdeauna, omul de lângă noi este omul cel mai însemnat, este aproapele nostru şi fiind aproapele nostru trebuie să fim preocupaţi pentru binele lui.

Un părinte de la noi de la mănăstire zicea: “Dragă, pe om dacă-l iei de bun, bun îl găseşti, şi dacă-l iei de rău, tot pe acela, şi rău îl găseşti”.

În Pateric se spune că un boier i-a dat unui sărac o haină, şi săracul a luat haina şi a vândut-o şi a băut-o. Şi atunci omul era îngrijorat: “Uite, eu i-am dat-o să se îmbrace şi el a vândut-o şi a băut-o”, şi era nemulţumit şi noaptea a avut un vis în care se făcea că i se arăta Domnul Hristos îmbrăcat cu haina pe care el a dat-o săracului şi L-a întrebat pe binefăcător: “Cunoşti haina aceasta?”. Şi el a zis: “Da, Doamne, o cunosc, a mea este!”. Şi Domnul Hristos a zis: “Nu te întrista, Eu o port”.

Ei, conştiinţa aceasta vrea Domnul Hristos să o formeze în viaţa oamenilor, să avem în consideraţie faptul că ceea ce facem pentru omul de lângă noi, pentru omul care are trebuinţă de ajutorul nostru, facem de fapt pentru Mântuitorul şi ne va fi de folos la Judecata de Apoi.

Din Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 12