Pe unde trecuse Mântuitorul
12:20, miercuri, 7 august, 2013 | Cuvinte-cheie: credinta, dumnezeu, manastire, mihai moraras, pelerinaj, poezie religioasa, poezii

Pelerinaj la mănăstirile de pe meleagurile pitorești călărășene
Mihai Morăraș
Redactor-şef la ziarul „Universitatea”.
Lector la Facultatea de Jurnalism.
Membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.
Pe unde trecuse Mântuitorul
Prin aceste defileuri
ca de munte
și cu șleauri
ce tot curg în serpantină
timpu-și împletește
pletele cărunte
și povara-și duce-n spate
în surdină.
Pe aicea Domnul
pașii își purtase
când trecea prin volburi
ca să ne cunoască –
să-i păstrăm credința
în sânge și în oase –
neam din neam
din viața noastră creștinească.
Și a fost așa
cum trebuia să fie
și cum providența
ne-a tot dat de știre –
că va izvorî din Urma-i
Apă Vie –
binecuvântatul loc de mănăstire.
Loc de mănăstire și de mântuire.

1. Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizică Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea...
Într-o zi de februarie a anului 1965, un autobuz plin de călători mergea din orașul nostru spre un alt oraș...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu...
