Pedeapsa pentru o notă rea la școală ‒ de ce nu funcționează
10:36, marți, 5 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: blândeţea, copil lenes, elev, fapte bune, lenea, notă, parinte evgheni sestun, pedeapsa, rugaciunea parintilor pentru copii, scoala, Sfântul Ioan de Kronstadt

Sunt diferite cauze pentru care copilul a primit o notă proastă. Mai întâi de toate, vom afla care a fost această cauză.
Una este când copilul nu poate să înveţe mai bine. Din viaţa Cuviosului Serghie de Radonej știm că în copilărie nu putea lesne învăţa. După rugăciunile unui pustnic, Dumnezeu i-a luminat mintea pentru a descifra înţelepciunea cărţilor. La fel s-a întâmplat şi cu Sfântul Ioan de Kronstadt. El s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu ca să-l ajute să înţeleagă înţelepciunea cărţilor. Vieţile acestor sfinţi ne arată, încă o dată, că toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. De aceea, în loc să-l certăm pe copil, ne vom ruga pentru el.
Cu totul altceva este când copilul nu învaţă din cauza lenei.
O altă pricină este conflictul care poate să existe între elev şi profesor.
Pot exista diverse pricini şi nu putem spune că ele indică în mod corect cunoştinţele copilului. Vom urmări cum se străduieşte copilul şi nu-l vom compara cu alţi copii, pentru că toţi suntem diferiţi. Dumnezeu a dat unuia cinci talanţi, altuia doi sau chiar unul. Important este ca el să înveţe atât cât poate şi să nu se lase pe tânjală.
Unii părinţi spun: „Fiule, nu căuta înţelepciune, ci blândeţe. Înţelept nu este cel care ştie multe, ci cel care face multe fapte bune”. Vom realiza că există erudiţie, dar există şi înţelepciune. Adevărata înţelepciune este însoţită de blândeţe. Sfinţii Părinţi spun că ştiinţa îl face pe om mândru. Când un om înţelege că nu este perfect, el încearcă să se perfecţioneze. Important este că această creştere nu trebuie să înceteze până la sfârşitul vieţii. Dacă omul este mândru, acest proces stagnează.
Părintele Evgheni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p.150


A rămâne fără duhovnicul tău înseamnă a se opri timpul în loc. Mult timp nu îndrăzneşti, aproape, niciun fel de...
Tuturor oamenilor să le fie cunoscută blândețea voastră. Domnul este aproape. (Filipeni 4, 5) Mulți creștini nu consider blândețea o...
A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni...
Stela era vioaie din fire, dar și foarte supărăcioasă. Mama ei o îndemna adesea să fie mai liniștită, dar ea...
Fraţilor şi părinţilor, bun este postul, numai de va avea şi pe însoţitoarele lui, pe cele care i se cuvin...
Iată, spune Iisus, în Apocalipsa Sfântului Ioan: Eu stau la uşă şi bat (3, 20), la uşa inimii fiecăruia. Dacă...
Deseori ne întrebăm cum să învingem anumite patimi, una dintre care este şi mânia. Cu toate că mergem la biserică...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău