Pelerinajul preoților militari din Republica Moldova la Muntele Crucilor – Grabarka (Polonia) - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Pelerinajul preoților militari din Republica Moldova la Muntele Crucilor – Grabarka (Polonia)

17:23, marți, 21 august, 2018 | Cuvinte-cheie: , , ,

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, miercuri, 15 august 2018, am purces într-un pelerinaj din inima Chișinăului de la Mănăstirea Ciuflea, către Polonia Ortodoxă, la Muntele Crucilor – Grabarka.

Din grupul nostru de pelerini au mai făcut parte: Prot. mitr. Adrian Cotelea, Prot. mitr. Gheorghe Gavrilița, Prot. mitr. Teodor Spataru, Prot. mitr. Vitalie Bîrlădeanu, Prot. mitr. Alexandru Gavriliță, monahul Zinovie (Dichii) și alți membri ai Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării și Organele de Drept.

Primul popas l-am făcut la biserica cu hramul Sf. Kn. Vladimir din Stăuceni, o biserică nouă construită din temeleie cu stăruința Protoiereului mitrofor Gheorghe Gavrilița, preot-militar, participant la pelerinajul nostru.

De la Stăuceni ne-am  îndreptat calea spre nordul republicii, următorul popas l-am făcut în orașul Bălți, unde pelerinajului nostru s-a alăturat preotul militar, protoiereul mitrofor Vitalie Bîrlădeanu.

La Edineț, ne-a urmat secretarul Episcopiei de Edineț și Briceni, protoiereul mitrofor Adrian Cotelea.

În seara zilei de miercuri, cu Ajutorul Domnului am poposit la Sfânta Mănăstire Bănceni (Ucraina), unde am fost primiți cu multă ospitalitate și cazați pe noapte la hotelul Mănăstirii.

Joi 16 august, la primele ore ale dimineții ne-am închinat în bisericile vetrei monahale Bănceni, după care ne-am îndreptat drumul către hotarul cu Polonia.

În seara zilei de vineri, 17 august din Mila lui Dumnezeu am ajuns  la Mănăstirea Sfintelor Femei Mironosiţe, înfiinţată în anul 1947, Muntele Crucilor – Grabarka.

Am primit binecuvântarea și am slujit alături de PS Varsanufie, Episcop de Semiatici, Slujba Privegherii în cinstea Icoanei Maicii Domnului Portărița (adusă de pe Sf. Munte Athos).

Sâmbătă 18 august, ora 8.00 ne-am învrednicit să ne rugăm la Slujba Sfintei Liturghii în Catedrala cu hramul Sf. Prooroc Ilie din orașul Semiatici, slujbă oficiată de către ÎPS Gheorghe, Arhiepiscop de Wrocław și Szczecin, președinte al Ordinariatului militar ortodox al armatei polone.

La această slujbă binecuvântată au participat preoții militari din Polonia, Republica Moldova, Ucraina, Slovacia, Cehia, Belarus, Lituania.

Imediat după Liturghie, împreună cu alți numeroși clerici și enoriași am participat la Drumului Crucii de la Catedrala „Sf. Prooroc Ilie” din Semiatici spre Muntele Crucilor Grabarka.

Preoții noștri militari purtând pe umeri o cruce cu inscripția MOLDOVA, au parcurs în procesiune cu mii de pelerini o distanță de 12 Km, intonând imnuri duhovnicești închinate sărbătorii Schimbării la Față a Mântuitorului, fiind întâmpinați cu multă căldură și dragoste de către locuitorii din localitățile situate pe traseu.

Sute de cruci de dimensiuni mici și mari, printre care și o cruce din Republica Moldova, purtată cu smerenie pe umeri de către preoții noștri militari au ajuns pe muntele Sfânt Grabarka, unde au fost instalate la loc de cinste.

Pe toată perioada aflării noaste la Grabarka am fost cazați într-o cazarma mobilă a armatei polone de rând cu celelate delegații.

ÎPS Gheorghe, Arhiepiscopul de Wrocław și Szczecin, președinte al Ordinariatului militar ortodox al armatei polone a salutat prezența în premieră a delegației clericilor din Republica Moldova în inima Ortodoxiei polone, Muntele Sfânt Grabarka – Taborul polonez și a apreciat prietenia dintre preoții militari din Polonia și Moldova și schimbul de experiență din ultimii ani.

În seara zilei a urmat Întâmpinarea Preafericitului Sava Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii și a Preafericitului Tihon, Arhiepiscop de Washington, Mitropolit al Americii şi Canadei (OCA) și al arhiereilor Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe din Polonia în componență deplină, alături de care ne-am învrednicit să slujim Slujba Privegherii în cinstea luminatului praznic al Schimbării la Față.

În Duminica a XII-a după Cincizecime, ce a coincis cu sărbătoarea domnească a Schimbării la Față a Domnului, ne-am rugat la Liturghia praznicală alături de înalții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Polonia.

La slujbă au onorat cu prezența reprezentanți ai Președinției, Parlamentului și Guvernului Republicii Polone, iar spre final miile de pelerini s-au bucurat de cuvântul duhovnicesc al Preafericitului Sava Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii.

După participarea la agapa frățească oferită cu multă dragoste de obștea Mănăstrii, primind binecuvîntarea ÎPS Arhiepiscop Gheorghe, de Wrocław și Szczecin, ne-am pornit la drum, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile.

Cu Ajutorul Domnului, luni 20 august ne-am reîntors la Chișinău, cu un dar de mare preț din partea Bisericii Ortodoxe din Polonia pentru credincioșii din Republica Moldova – icoana cu sfintele moaște a Sf. Prunc Gavriil de Bialystok, copilul-martir din Polonia, ocrotitor al copiilor și al tinerilor familii care își doresc copii.

Marți, 21 august, ora 9.00 la Mănăstirea Ciuflea, va avea loc întâmpinarea icoanei Sfântului Prunc Gavriil, de către un sobor de preoți slujitori în frunte cu PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat.

Așteptăm și îndemnăm pe toți cei iubitori de cele sfinte să participe la întâmpinarea, primirea și închinarea la acestă mare sfințenie a Ortodoxiei polone.

Sfinte Mucenice Pruncule Gavriil, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arhim. Nicolae (Roșca)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com