Pentru primă dată în 800 de ani, la Oxford, Creștinismul nu mai este studiat obligatoriu
10:43, miercuri, 6 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: crestinism, oxford, studenti

Studenții teologi de la Oxford nu vor mai fi obligati sa studieze Creștinismul in cadrul cursurilor, pentru prima dată în 800 de ani, in urma unor plangeri din partea acestora pentru „lipsa de diversitate”, conform unui raport al The Telegraph.
Modificările ar fi fost rod al schimbărilor în credințele religioase și cultură, din societatea britanică. Astfel, studentii incepand din al doilea an, vor avea optiunea sa participe la lucrari care trateaza „abordări feministe asupra religiei și teologiei”, conform unui raport al revistei Times Higher Education. Printre alternative se mai numara, de asemenea, „Budismul, în spațiu și timp”.
Conform publicatiei amintite, Creștinismul ar fi ramas inca obligatoriu, pentru primul an de curs.
Sursa:www.lonews.ro

Creştinismul este religie revelată, adică toate câte le ştim despre Dumnezeu au fost descoperite de El Însuşi. Creat după «chipul»...
“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care...
Dovleci, măşti, costume, focuri, copii, spirite bune sau rele, fantome, vârcolaci, colindat, chiar şi UNICEF. Toate în numele sfinţilor, într-o...
În marea de cancanuri şi încăierări politice dâmboviţene a trecut cu totul neobservat un raport publicat de organizaţia ACN International...
În omilia rostită cu prilejul Botezului Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif a abordat mai multe subiecte actuale, precum secularizarea şi greutăţile...
Cu totii stim ca 8 Martie este “ziua internationala a femeii”. De asemenea stim ca femei sint in toate tarile...
Mii de musulmani din Orientul Mijlociu își îndreaptă fața către Iisus Hristos și către ceea ce încep să considere „religia...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova