Pentru vremurile noastre doar o singură cale ni s-a mai lăsat: îndelunga răbdare a necazurilor

Pace ţie, (N),

Cum te simţi? Eşti deprimat? Nu ar trebui să cădem victime deznădejdii, cârtind pentru bolile şi necazurile noastre, fiindcă Dumnezeu a rânduit o lege mai trainică decât cerul şi pământul ca doar prin multe încercări să fie cu putinţă a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Am ajuns acum într-o astfel de epocă din istoria umanităţii când omul se mântuieşte în chip exclusiv prin răbdarea necazurilor fără cârtire, cu – credinţă în Dumnezeu şi nădejde în mila Sa.

Astazi nu mai există alte cai prin care să se dobândească mântuirea. Pentru vremurile noastre doar o singură cale ni s-a mai lăsat: îndelunga răbdare a necazurilor. Sfantul Isaac Sirul scrie: „Mai de preţ la Dumnezeu decât orice rugăciune şi jertfă sunt necazurile răbdate din pricina Sa şi din dragoste pentru El”. Noi ar trebui să primim orice încercare fara discuţii, cu gândul tâlharului celui înţelept că noi primim aceste necazuri pe drept, pentru păcatele noastre, pentru curăţirea şi mântuirea sufletelor noastre. Având această atitudine orice necaz ia forma unuia asumat din dragoste pentru Domnul, iar crucea noastră personală se transformă în Crucea lui Hristos, şi prin ea aflăm mântuirea. „.Dacă rămânem intru fel, vom şi împăraţi împreuna cu El” (II Tim 2-12), spune Apostolul Pavel.

In clipe de necaz şi deznădejde e bine să ne amintim de povaţa Sfântului Isaac Sirul: Pururi aminteşte-ti cele mai dureroase suferinţe răbdate de cei aflaţi în situaţii grele de viată (de pildă în inchisori,in exil etc.) astfel încât sa-I puteti aduce multumiri lui Dumnezeu aşa cum e cazul pentru micile şi neînsemnatele necazuri pe care le afli inlauntrul tău şi prin aceasta să fii in stare de a le purta cu bucurie”.

In necazuri cu bucurie şi cu mulţumiri indreptate către Domnul, Care ne mântuieşte prin suferinţa, se află ascunsă o bucurie duhovnicească,bucuria inaltarii din putere în putere în viata noastră duhovnicească.

Cu cât se osteneşte o persoană de a se curăta pe sine de tot păcatul prin curăţarea gândurilor a simţammtelor şi chiar a dorinţelor deşarte, cu atât mai mult unul ca acesta se sileşte către rugăciunea evlavioasa, pornită din inimă, cu trezvia mintii curată, neîncetată, cu atât mai slabe devin necazurile si cu atat mai uşor este a le pătimi. Aceasta se intampla deoarece scopul pentru care ne sunt trimise necazurile de care avem nevoie se împlineşte în chip diferit pe o cale diferita:calea propriului nostru efort , silindu-ne să urmăm poruncile cu o permanentă frângere a inimii pentru neputinţa noastră de a le implini în chip adecvat. Această „durere” a inimii şi constrângerea de sine spre a lucra binele pot lua locui, necazurilor şi a altor mijloace spre a ajunge la mântuire.

E mai ales important sa te urmăreşti pe tine spre a căuta să fii blând şi bun cu fraţii, tăi. „Mântuirea noastră este legată de aproapele nostru” spunea Sfântul Pimen cel Mare. Aceasta înseamnă că dacă o persoană are atitudinea corecta faţă de aproapele său (adică, urmând sfânta poruncă: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”), prin aceasta va afla desigur tăria de a urma toate celelalte porunci, cuprinzând-o pe cea mai importanta dintre toate – porunca iubirii faţă de Dunnezeu. Nu-L poti iubi pe Dumnezeu dacă ai sentimente lipsite bunatate,chiar si pentru o singură fiinţă umana. Acest lucru este intru totul raţional. Dragostea şi ura nu-şi pot face sălaş într-un singur suflet; trebuie să existe ori una, ori cealaltă. Dacă există dragoste pentru aproapele, aceasta va da naştere la dragostea pentru Dumnezeu.Amândouă sunt o taină şi sunt departe de ceea ce vedem in relaţiile umane de zi cu zi ale omului căzut. Doar experienţa îi poate arăta omului profunzimea poruncilor – până acolo, încât sufletul tău e reînnoit prin împlinirea lor.

Luptă pentru mântuire, nu deznădăjdui, nu carti, nu jigni pe nimeni cu vreun cuvânt aspru.

Roagă-te şi pururi încearcă să păstrezi dinaintea ta chipul lui Dumnezeu.

Din Ne vorbeste staretul Nikon, Editura: Egumenita 2006