Perle spirituale cu pecete domnească (I)

Se spune că un pământ plin de biserici și mănăstiri e unul în care binecuvântarea își face mereu loc. Călătoriile spirituale sunt un dar de la Dumnezeu. Nu pornești când vrei, ci când Cel de Sus îți deschide cărările. A fost cred, cu certitudine, voia Domnului să ajung de mai multe ori în partea de țară cu cele mai frumoase monumente ale spiritualității românești. Unii îi spun Ţara de Sus, alţii Moldova de Nord, Bucovina sau Ţara Fagilor. Ajuns în aici nu mă satur să admir perlele spirituale. Mici sau impunătoare, cu fresce exterioare sau fără, la poale de munte sau pe șes, ctitorite de domnitori sau boieri, toate impresionează, toate au un vină-ncoace. Despre unele mănăstiri s-au spus multe de tot, despre altele mai nimic. Pelerinajul meu începe la o lavră renumită, la o lavră la care, sunt convins, voi mai reveni. E vorba de Mănăstirea Putna.

Poarta ei e mereu deschisă, lumina credinţei e mereu ţinută aprinsă, istoria e păstrată mereu cu pioşenie. Mii de oameni, fără a exagera, vin zilnic aici. Toţi doresc să vadă mănăstirea dragă a unui Mare şi Sfânt Domnitor. E Mănăstirea Putna, care cheamă şi adună lumea la rugăciune, o rugăciune în care se împletesc cuvinte sfinte cu pagini de aur din istoria neamului.

Pentru a vedea Mănăstirea Putna în toată splendoarea ei e bine de pornit la drum în orele dimineţii. De cum se face ziua harnicii pelerinii trec prin mica portiţă şi încet se îndreaptă pentru a spune în taină o rugăciune, pentru a aprinde lumânări. Toţi, însă, aşteaptă cuminţi să se închine la mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, de altfel numit de Mihai Eminescu „altarul conştiinţei naţionale”. Observi uşor cu câte emoţii se apropie şi stau câteva clipe privind atent. Acele clipe sunt mai mult decât o lecţie de istorie şi rugăciune. Aici, la Putna, dincolo de pagini de carte, e amintirea vie, o amintire păstrată şi purtată din generaţie în generaţie.

Şi legendele despre alegerea locului de zidire a Mănăstirii Putna „călătoresc” din veac în veac, sfidând timpurile şi documentele. Astfel, una dintre cele mai răspândite legende e cea a alegerii locului cu ajutorul arcului şi săgeţii. Temerarii urcă pe locul numit Dealul Crucii pentru a vedea de unde a tras Ştefan cel Mare. De acolo, de sus, se vede ca-n palmă Mănăstirea Putna, care-şi are începuturile la 1466.

Mănăstirea Putna, numită de Mihai Eminescu „Ierusalimul neamului românesc”, a trecut prin multe greutăţi, gustând din amarul pustiirilor şi pârjolurilor. De fiecare dată, în ciuda duşmanilor credinţei neamului, a reînviat. A reînviat pentru urmaşi, pentru istorie, pentru lecţiile de glorie dragoste de neam.

Biserica Mănăstirii Putna a fost refăcută la porunca domnitorului Vasile Lupu, apoi restaurată de Mitropolitul Iacov Putneanul. Ce a mai rămas intact încă de pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare este Turnul Tezaurului. Acesta are o înălţime de 18 metri.

Mănăstirea Putna atrage şi pentru că are multe odoare de preţ. Încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare se mai păstrează Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Se spune că aceasta domnitorul a primit-o drept dar de nuntă de la cea de-a doua soţie, Maria de Mangop. În Muzeul Mănăstirii Putna este o colecţie impresionată de broderii medievale, cea mai importantă din Sud-Estul Europei.

La doar 200 de metri de Mănăstirea Putna este un monument istoric de o valoare deosebită. Însă, de mai mulţi ani stă într-un condamnabil con de umbră. Rar cine mai intră, iar autorităţile se fac a uita de existenţa lui. E „bătrână” şi mică, în schimb povara anilor îi dă o şi mai mare importanţă, o încarcă de istorie şi semnificaţie. Important e să dorim să-i cunoaştem parcursul spiritual. E vorba de biserica de lemn „Dragoş Vodă”.

Sfântul locaş de lângă cea mai de seamă mănăstire a spiritualităţii româneşti are o vechime de peste şase secole. Se spune că aceasta a fost ridicată la 1346 de către Dragoş Vodă în satul Volovăţ. Peste 122 de ani, domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt o aduce la Putna, un dar pentru monahii care se stabileau rând pe rând.

Despre mănăstirea veche de lemn a Putnei, aşa cum este numită în mai multe documente, notează, pentru prima dată, cronicarul Miron Costin în „Letopiseţul Ţării Moldovei”. Până mai ieri se credea că e vorba doar de o legendă, iar ceea ce a notat cronicarul e din spusele oamenilor şi nu are o confirmare ştiinţifică.

Acum zece ani, unele cercetări veneau să confirme că biserica de lemn a fost construită la 1345-1346. Astfel, s-a reafirmat faptul că biserica lui Dragoş Vodă e cea mai veche din România. Totodată, s-a accentuat e cea mai veche biserică de lemn din Europa, ba chiar din lume.

După ce am admirat mica biserică de lemn Putna am pornit pe jos spre chilia lui Daniil Sihastrul, care e doar la un kilometru de istorica mănăstire. Case aşezate, garduri mici şi peisaje încântătoare, toate bucură ochii şi fac sufletul să tresalte. Ajung la un râuşor cu apă limpede şi cu susur de parcă ar spune o rugăciune.

…Apoi e o cruce de lemn, iar lângă ea stă cuminte de cinci secole o chilie, o chilie săpată în stâncă, ce l-a ascuns de ochii lumii pe cel care s-a rugat. Timp de două decenii, aici a fost locul de trai şi rugăciune al lui Daniil Sihastrul. Se spune că acest monah i-a prezis lui Ştefan cel Mare încă la 1451 că va deveni domnitorul Moldovei.

După ce urcă pe tron Marele domnitor îl i-a pe Daniil Sihastru drept sfetnic şi duhovnic. Datorită sfaturilor acestuia Ştefan cel Mare a ridicat Mănăstirile Putna şi Voroneţ. Daniil Sihastrul a fost înmormântat la Mănăstirea Voroneţ, în partea sudică a pronaosului bisericii. Din păcate pe lespede nu e trecut anul morţii sfetnicului şi duhovnicului lui Ştefan cel Mare. Daniil Sihastrul a fost canonizat la 20 iulie 1992, urmând a fi prăznuit pe 18 decembrie.

Chilia lui Daniil Sihastrul a devenit o destinaţie căutată, deşi e una foarte modestă.

Pentru a continua firul poveştii merg la Voroneţ, la fel o ctitorie de seamă a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Intru în tărâmul bisericilor pictate, care, este unul de-a dreptul fascinant. Cred că cine a ajuns la mănăstirile pline de culori se poate considera un om fericit. La aceste cetăţi de spiritualitate românească se îmbină armonios arta şi credinţa, aici se împletesc într-o cunună cuvintele istoriei şi rugăciunile. …Data viitoare voi deschide mai larg porţile Mănăstirii Voroneţ, precum şi cele ale altor ctitorii cu pecete domnească.

Text şi foto de Dinu Rusu