Peste 1000 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, ascunse de Secta Martorii lui Iehova - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Peste 1000 de cazuri de abuz sexual asupra copiilor, ascunse de Secta Martorii lui Iehova

15:18, joi, 17 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , ,

Incredibilul este la tot pasul, faptul că sub oblăduirea unor culte religioase se desfăşoară atrocităţi greu de închipuit, nu mai miră pe nimeni. S-au dat publicităţii orori greu de imaginat, realizate în interiorul sectei „Martorii lui Iehova”, cult ce a ascuns fapte greu de imaginat mai bine de 59 de ani. Astfel, această sectă a denaturat adevărul şi a reuşit să ascundă de poliţie peste 1005 de cazuri de abuz sexual asupra miorilor într-un timp de zeci de ani, aduce la cunoştintă o anchetă amplă desfăşurată de guvernul australian.

La începutul anului 2013, Australia a fost zguduită de cazuri unde se aduceau acuzaţii grave unor culte, care îndemnau adepţii la practici nu tocmai „creștine”. În acest context, comisia regală a dispus o serie de anchete care erau menite să pătrundă în interiorul unor culte religioase, tocmai pentru a strânge dovezile necesare examinării activităţilor din cadrul acestora. Consilierul însărcinat cu ancheta, a explicat în deschiderea audierilor din cadrul comisiei că, Martorii lui Iehova este o sectă foarte secretoasă şi care făcea tot posibilul ca să-şi îndemne membrii să nu declare autorităţilor, atrocităţile de abuz sexual la care erau martori.

Rezultatele minuţioasei anchete, vor fi prezentate unei comisii regale special creată, cu probe elocvente a peste 1005 cazuri de „presupuşi” autori, care au abuzat sexual de copii, în cadrul „Bisericii Martorii lui Iehova”, încă de acum 59-60 de ani. Păstrarea unor secrete de către membrii şi neraportarea cazurilor de abuz sexual asupra copiilor la autorităţi sau poliţie, este o practică des întâlnită în rândurile cultului Martorilor lui Iehova. În prezent sunt date statistice unde se arată că, peste 8 milioane de adepţi din întreaga lume fac parte din Martorii lui Iehova, iar un număr de aproximativ 68.000 fac parte din continentul Australia.

Procesul este atât de complex, încât s-a recurs la doi martori cu identitate falsă, aceştia urmând să depună mărturie că au fost descurajaţi de către şefii cultului să nu raporteze abuzurile sexuale făcute la adresa copiilor, scrie Agerpres. În urma scandalului provocat, din rândurile bisericii au fost excluşi peste 400 de membrii ce „incomodau” iar altor 230 de membrii li s-au permis continuarea activităţii în cadrul cultului.

sursa stirideactualitate.ro
maxresdefault
Contact Form Powered By : XYZScripts.com