Peste 800 de biserici ar putea reveni în posesia statului. Ministrul Culturii Jardan: „O să fiu sincer: nu avem capacitatea să le administrăm”
20:17, miercuri, 25 februarie, 2026 | Cuvinte-cheie: patrimoniu, patrimoniu bisericesc

Peste 800 de biserici și monumente istorice din Republica Moldova ar putea ajunge în proprietatea statului. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Cristian Jardan, înainte de ședința Guvernului din 25 februarie. Potrivit oficialului, autoritățile așteaptă decizia finală a Curtea Supremă de Justiție (CSJ), însă există deja o hotărâre a Curtea de Apel Chișinău care prevede anularea contractului anterior.
Totodată, Jardan a recunoscut că Ministerul Culturii nu dispune de capacitatea necesară pentru a administra un număr atât de mare de monumente.
„Chiar și așa avem decizia Curtei de Apel, care deja statuiază că acel contract a fost anulat. Acum, aceste 800 și ceva de monumente istorice revin în posesia statului. O să fiu sincer, noi ca minister nu avem așa o capacitate de a administra 800 monumente. Vă dați seama, acestea sunt 800 de clădiri”, a explicat ministrul.
Ministrul a subliniat că subiectul este unul delicat și necesită o abordare echilibrată, pentru a evita eventuale tensiuni sociale, evidențiind totodată dificultățile administrative și financiare legate de gestionarea unui număr atât de mare de clădiri istorice.
„Acum, bineînțeles, trebuie să facem și o evaluare, să vedem starea lor. Vă închipuiți aici câte resurse sunt necesare. Discutăm, sunt mai multe soluții, dar așteptăm decizia finală a CSJ. Este un subiect delicat, un subiect foarte complicat, un subiect care necesită, pe de o parte, o abordare foarte atentă, corectă, echilibrată, pentru a evita anumite conflicte sociale”, a mai spus el.
Ministrul a adăugat că interesul statului este de a „păstra integritatea acestor monumente istorice” și să se asigure că vor fi întreținute într-o manieră bună.
Sursa: https://newsmaker.md/ro/

MOLDPRES a surprins în imagini transformarea Bisericii de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vorniceni – de la starea...
Una dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din Moldova, se află într-o stare avansată de degradare. Deși are o...
Vă spunem povestea preotului Sergiu Curnic, care are o pasiune aparte pentru restaurarea monumentelor religioase. Printre monumentele salvate de acesta,...
În urma deschiderii Facultății de Teologie la Chișinău (1926), sediul Seminarului Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni” a fost transferat pe...
De un secol satul Cuhureștii de Sus din raionul Florești este vegheat de o frumoasă biserică de piatră construită după...
Cu binecuvântarea Î.P.S Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove şi avizul Ministerului Culturii al R.M, Mănăstirea Suruceni va demara...
În imagine: Biserica „Sfîntul Dumitru” din Orhei, anii 1930. Biblioteca Naţională a României. Cota arhivistică: inv. 97640 Motto: „Pe mîndre...
