PF Patriarh Chiril: Talentul nu trebuie să fie prilej de trufie și iubire de slavă – altminteri este păcat

La 19 ianuarie 2016, de sărbătoarea Botezul Domnului, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala „Arătarea Domnului” în Elohovo, or. Moscova. După citirea Evangheliei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

În numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!

„Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, Învățându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea și poftele lumești și, în veacul de acum, să trăim cu înțelepciune, cu dreptate și cu cucernicie” (vezi: Tit. 2:11-12). Aceste cuvinte minunate din Epistola apostolului Pavel către Tit, pe care le-am auzit adineauri, poartă în sine semnificații esențiale, legate de venirea în lume a Mântuitorului și de sărbătoarea Arătării Domnului.

Harul lui Dumnezeu a venit în lume – a venit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos. El nu a fost doar o personalitate istorică marcantă, precum consideră mulți. El nu doar a adus în lume cugetări, idei care au reînnoit legea cea veche și au pus început unei vieți noi, unei concepții noi, unei noi modalități și unui nou stil de relații între oameni. Prin El în lume a venit ceva mai mult decât cuvântul – a venit harul lui Dumnezeu, mântuitor pentru toți oamenii.

Harul mărturisește despre faptul că Iisus a fost cu adevărat Hristos Mântuitorul, că nu a fost doar un om mare, ci a fost Dumnezeu Cel întrupat, deoarece doar Dumnezeu este izvorul și dătătorul harului și, prin Domnul și Mântuitorul, s-a atins puterea Mântuitoare Dumnezeiască de neamul omenesc.

Puterea ni se oferă ca să fim mai puternici. Însă ar fi greșeală să credem că harul lui Dumnezeu ne dă puteri pentru soluționarea tuturor problemelor. Dacă nu ar fi așa, atunci harul s-ar transforma pur și simplu într-un instrument de atingere a unor scopuri omenești concrete, uneori chiar și păcătoase. Cât de des cerem de la Dumnezeu ajutor, chiar fără să cunoaștem dacă avem acest drept! Doar de cele mai dese ori aceste rugăminți se referă la scopurile, valorile noastre pământene. Noi cerem de la Domnul: „ajută-mă, fă, grăbește-te” și Domnul aude rugăciunile noastre, însă nu întotdeauna. Iar atunci când nu aude, unii se miră: „Unde este Dumnezeu și de ce nu m-a ajutat?”. Însă noi am cerut, se prea poate, ceea ce nu se cade a cere de la Dumnezeu, doar Domnul a venit în lume nu pentru a ne îndeplini dorințele noastre, însă el ne dă harul Său, ca noi să părăsim necinstea și poftele lumești și să trăim neprihănit, cuvios și drept.

Harul ni se dă doar pentru atingerea acelor scopuri care sunt legate nu de problemele de moment, nu de soluționarea chestiunilor și sarcinilor care nu au nimic comun cu mântuirea sufletului nostru. Harul ni se dă doar atunci când visurile și sarcinile noastre omenești, pe care le punem în fața noastră, sunt legate într-un fel sau altul, de starea noastră duhovnicească, prin urmare, de viața cea veșnică.

Chir după modalitatea prin care Dumnezeu răspunde la rugăciunile noastre, noi putem judeca următoarele: oare pentru aceasta a venit Domnul în lume și a suferit, și ne-a dăruit nouă harul Său, ca noi să Îi cerem aceasta? Domnul ne-a înarmat, într-adevăr, cu o mare forță, fără de care nu am putea să ne mântuim. „Prin har sunteți mântuiți”, spune apostolul Pavel (Ef. 2:5). Nu datorită muncii noastre, nu grație talentelor noastre, nu prin studiile noastre, ci prin harul lui Dumnezeu noi ne mântuim, prin puterea lui Dumnezeu – ca să lepădăm întinarea și poftele lumești și să viețuim în neprihănire, dreptate și cuvioșie.

Iată încă la ce aspecte mai trebuie să ne gândim în această zi, când proslăvim arătarea harului Dumnezeiesc în lume. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: ”În dar ați luat, în dar să dați” (vezi: Mt. 10:8). Parcă noi am meritat harul lui Dumnezeu? Parcă noi suntem izvoare ale acestui har sau cauză a faptului că harul a venit în lume și în viața noastră? Bineînțeles că nu: el ni se dă în dar în timpul botezului, în momentul ungerii cu mir, în timpul împărtășirii cu Sfintele Taine ale lui Hristos, prin rugăciunea noastră sinceră.

Harul ni se dă în dar – iar noi ce facem? Ce trebuie să dăm în dar la rândul nostru? Ceea ce am primit în dar. Or, noi am primit și har, și talente, și posibilități, și capacități. Noi le-am primit de la Dumnezeu. Bineînțeles, la dezvoltarea aptitudinilor, talentelor, în caz dacă ele ne-au adus realizarea scopurilor și rezultatelor palpabile – este și munca noastră. Noi învățăm câte ceva, noi depășim greutățile vieții, noi muncim, noi realizăm obiectivele – însă capacitățile sunt de la Dumnezeu!

Iată din ce cauză noi nu trebuie niciodată să ne mândrim cu capacitățile noastre. Și talentul nu trebuie să fie prilej de trufie și iubire de slavă – altminteri este păcat. În dar ți-a dat Domnul talantul – oferă-l oamenilor, împărtășește altora capacitățile și posibilitățile tale și atunci Domnul îți va da mai mult și mai mult.

O știe fiecare dintre acele persoane care în timpul vieții lor au dăruit oamenilor puterile, capacitățile, posibilitățile sale materiale. Cât este de greu să renunți la bani pentru a ajuta pe cineva! Însă acei care o fac, știu: în urma unei atare dăruiri nimeni nu devine mai sărac, existând mulțime de mărturii că ajutorul acordat altor oameni, se întoarce înapoi însutit.  Aceasta are loc deloc întâmplător, deoarece dacă împărțim cu alții din ceea ce ne-a dat Dumnezeu, atunci Dumnezeu, Care niciodată nu ne rămâne dator, ne întoarce însutit ceeea am jertfit altora.

Sărbătoarea Arătarea Domnului este o zi mare. Noi pomenim un eveniment de o importanță epocală: în lume, în istorie, în viața fiecărui om Dumnezeu a intrat prin puterea Sa, prin harul Său. Și iarăși, nu pentru faptul că noi suntem atât de buni și importanți, dar pentru că Fiul Său, Omul și Dumnezeul Iisus pentru aceasta a suferit, S-a adus pe Sine în jertfă, ca bunăvoința lui Dumnezeu asupra oamenilor să poată să se reverse în plinătatea dragostei Dumnezeiești. Noi suntem moștenitorii acestei mărețe minuni a întrupării lui Dumnezeu prin pogorârea Duhului Sfânt, ai împreunării Dumnezeiescului și a omenescului nu doar în personalitatea Domnului Iisus Hristos, dar și în întreaga istorie creștină, unde Dumnezeu sălășluiește împreună cu oamenii. Fie ca să ne înțelepțim prin ceea ce ne învață ziua de azi, ținând minte de marele dar Dumnezeiesc, de necesitatea de a cere acest dar doar pentru acele lucruri care se referă la cele mai esențiale și importante probleme din viața noastră. Să ținem minte că, urmând Domnului, urmând modelul vieții Lui, noi trebuie să împărtășim apropiaților darurile pe care le avem. Amin.

Sursa: http://www.patriarchia.ru/