Plăcerea de a face rău este principala trăsătură a diavolului
13:04, miercuri, 13 noiembrie, 2019 | Cuvinte-cheie: iisus hristos, îngăduință, puterea nebiruită a lui Dumnezeu, rautatea diavolului, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Hrisostom, viclenia diavolului, viclenie

Pe om Scriptura îl numeşte doar rău, dar atunci când vorbeşte de diavol, îl numeşte „cel viclean”. De ce, la urma urmei? Pentru că diavolul s-a făcut părintele răutăţii şi, de aceea, este numit „cel viclean” prin excelenţă. Şi s-a socotit că este de ajuns să fie numit doar cu acest adjectiv şi să nu i se mai rostească şi numele propriu, din pricina vicleniei sale fără seamăn, pe care, însă, n-o are din fire, ci pe care a dobândit-o mai târziu.
„Izbăveşte-ne pe noi de cel viclean” (Matei 6, 13). Îl numeşte pe diavol „cel viclean” şi ne îndeamnă să ducem neîncetat război cu el şi, pe lângă aceasta, ne arată că viclenia nu este proprie după fire, de vreme ce nu este o trăsătură a firii noastre, ci urmarea alegerii pe care am făcut-o. Diavolul a fost numit viclean, tocmai din pricina marii sale răutăţi şi pentru că, fără ca noi să-i fi greşit vreodată şi să-l fi nedreptăţit, el ne războieşte neîmpăcat şi fără răgaz. Domnul n-a spus „…izbăveşte-ne de cei vicleni…”, ci „de cel viclean”. Ne învaţă, astfel, să nu ne supărăm pe semenii noştri pentru ceea ce ne fac, ci să mutăm duşmănia noastră faţă de dânşii asupra diavolului, fiindcă el este cauza tuturor relelor.
Când Hristos spune „…Că a Ta este Împărăţia…” (Matei 6, 13), ne arată că diavolul se supune lui Dumnezeu şi că acest vrăjmaş al nostru, chiar şi atunci când pare a ne război, o face numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci şi el este unul din robii Săi, chiar dacă dintre aceia care s-au răzvrătit împotriva Lui şi cărora li s-a luat cinstea. Diavolul n-ar îndrăzni să atace pe niciunul dintre cei ce sunt robi împreună cu el, dacă n-ar fi luat îngăduinţă de sus. Dar ce spun eu pe unul din robii asemenea lui, când nici cu porcii n-ar putea să se pună, dacă nu i s-ar îngădui. Nici cu oile, nici cu viţeii, dacă n-ar fi căpătat învoire din Cer.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 12


Iisus Hristos se identifică cu fiecare necăjit, fiecare flămând, fiecare oropsit al vieții, de-a lungul istoriei. Din clipa Învierii, din...
Rugăciune către Domnul Nostru Iisus HristosFăcută de Sfîntul Isaac Sirul: Domnului să ne rugăm. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Care...
Când locuitorii cetății Ninive au ajuns la cele mai mari fărădelegi, Dumnezeu a trimis la ei pe proorocul Iona, să...
Și această inimă va trebui educată în timpul vieții; să nu lăsăm vreodată inima să se răcească sau să se...
Rugăciunea este mijlocul prin care noi ne unim foarte strâns cu Dumnezeu. Prin “rugăciune” nu înţelegem doar simplu rugăciune din...
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te...
Reporter: – Sfinţia Voastră, am întîlnit în învăţăturile creştine aceasta sintagmă: «a fi contemporan cu Iisus». E drept că aceasta...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău