Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada, dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba!

Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Şi dacă şi-a pus în gând că „eu sunt mai bun ca altul!”, a pierdut. Am pierdut! Asta e… Da, atâta spun, vă spun: este putere dumnezeiască şi este putere mare…

Creştinii să caute a căpăta aceste două virtuţi: smerenia şi dragostea. Căci cine capătă aceste două virtuţi Duhul Sfânt îl învaţă mila, pentru că din dragoste izvorăşte mila. Şi dacă are milă de toţi, adică de aproapele, nu poate greşi. Iar dacă a căpătat smerenia nu mai judecă pe altul, nu mai cântăreşte pe altul, el se vede pe el mic şi păcătos.

Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă de nimeni. N-ai văzut? Toţi sfinţii au avut smerenie. Şi care zice că-i sfânt îi înşelat de diavol. Sfinţii, ei nu s-au socotit că-s buni, ci că sunt nevrednici, gunoiul pământului. Uite, asta e. Şi când vei auzi pe cineva că se recomandă el ca sfânt, acela e înşelat de diavol. Atâta a iubit Dumnezeu omul smerit, încât i-a iertat şi păcatele pe care le-o făcut. Dumnezeu îi plin de bunătate, dar Dumnezeu nu iartă mândria. Toate păcatele le iartă, dar mândria nu o iartă!

Şi cel ce se mândreşte cade în curvie. Asta e cu cel ce se mândreşte… Adică Duhul Sfânt îl lasă în părăsire. Şi când vede că a căzut, pe urmă-l doare capul, dar pe urmă învaţă smerenia. Uite asta e, asta-i treaba… Şi ca să nu ne părăsească Duhul Sfânt, trebuie să-ţi zici aşa în minte: toţi sunt mai buni şi eu sunt cel mai păcătos.

Şi când îmi vine gândul să zic ceva să mă răzbun, îi spui aşa la gând: „Am să-i zic, dar nu azi – am să-i zic mâine“. Până mâine, mai zic o rugăciune, mai fac rugăciuni la noapte şi Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri şi mâine nu-i mai zic nimica. Astfel te bucuri că ai putut birui răutatea din tine. Asta-i treaba…

Mai zic: prin smerenie, prin căinţă, se poate repara, dacă mai sunt zile şi mai este viaţă. Dar când o pus mâinile pe piept şi o ieşit sufletul, cu atâta o rămas. Omul cât îi în viaţă se poate întoarce din păcat, se poate să facă din cele bune, mai bune, şi s-ar putea să facă din cele bune, mai rele.

Spunea cineva: „Dacă ai un copac cu fructe şi n-are frunze, se pot vătăma fructele”. Aşa mi-a spus un părinte. Mi-a spus că de vreau să mă fac călugăr, cât pot, să doresc a fi nebăgat în seamă. Dacă eu caut să fiu nebăgat în seamă, atunci Duhul Sfânt mă ajută. Iar mai ales nu am voie să mă supăr nici pe cei mari, nici pe cei mici. Dacă eu mă supăr că nu m-o băgat în seamă, am pierdut tot, am chicat pradă vrăjmaşului… Vai de mine! Dumnezeu să vă ajute!

Pr. Nicolae Nicau, “Convorbiri duhovnicesti cu monahul Proclu Nicau” Editura Agaton, 2011