Moșii de toamnă – Pomenirea morților

În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi timpuri ca „Moşii de toamnă”. Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.

Există mai multe zile de pomenire a morților în Biserica Ortodoxă.

Dar, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, Sâmbăta Rusaliilor şi prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnă, moşii de vară şi moşii de toamnă.

Din vremea Sfinţilor Apostoli

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc.

În privinţa aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: „Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta”.

Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi găsim menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi putem menţiona pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ierarhul antiohian definindu-l pe om drept „împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii” îi arată efemeritatea, căci el este „astăzi în bogăţie, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt.

Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este”, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: „Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos.

Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşătoarele Taine de cei în credinţă adormiţi”.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii.

De ce facem pomenire morților?

Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvîntului „adormit”, înțelesul care îl asociază cu învierea. Cînd Mîntuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plîngeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stări date de modul viețuirii pe pămînt (unit cu Dumnezeu sau despărțit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează pînă la Judecata Universală, cînd va avea loc învierea întregului neam omenesc și cînd vor avea loc hotărîrile finale legate de starea de fericire sau suferință. Noi ortodocșii ne rugăm pentru cei morți, pentru că avem credință că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecata universală, într-o stare mai bună decît aceea cu care s-a despărțit de trup.

Sîmbăta, ziua de pomenire a morților

Sîmbăta e ziua în care Mîntuitorul a stat în mormînt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorît la iad, ca să elibereze din el pe toți drepții adormiți. Biserica face pomenirea celor adormiți sîmbăta și pentru ca această zi premerge duminicii – ziua Învierii – numită și cea dintîi zi a noii creații sau a opta zi, ziua veșniciei.

www.crestinortodox.ro