Nichita Stănescu – Postul
14:14, marți, 25 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: despre post, ispita mâncării, lege, Nichita Stănescu, pacat, poet, poezie crestina
Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.
Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici.
A fost laureat al Premiului Herder.
Poetul român, Nicolae Băciuţ, îl descrie pe Nichita Stănescu ca fiind mai tânărul coleg de Dumnezeu, de Duh şi de Poezie – o revelaţie într-un octombrie văratec. De aceea, îl evocă într-un ton foarte afectuos, aşa cum doar persoanele foarte apropiate şi foarte dragi, ţi se înfăţişează.
În viziunea lui Băciuț, „Nichita Stănescu nu a avut trufia perfecţiunii. Nu şi-a adjudecat domeniul poeziei ca o proprietate exclusivă. Nu a fost desăvârşit. A fost, însă, un autor genial. Iar, geniilor li se pot mai uşor ierta greşelile. Celor care nu-l înţeleg li se pot îngădui neputinţele. Dar, de vină nu e Nichita. Păcatul trebuie căutat în ei. Oricine poate fi absolvit de păcate. Şi niciodată nu e prea târziu. (…) Sigur, nu toţi ajungem la înălţimi, dar toţi putem aspira la înălţimi… Nichita Stănescu este o emblemă a Poeziei româneşti”.
Postul
Hai ,creștine, ține minte,
Să nu dai uitării,
C-am să-ți spun ceva cuvinte
Despre ispita mâncării.
Toate lucrurile-n lume
Pentru om sunt date toate,
Omu,l dar, să știe anume,
Să le ia fără păcate.
Lege întru toate este.
Chiar venirea ta pe lume,
Lege este, nu-i poveste
Nici în rele nici în bune.
Să mănânci ca să-ți duci viața
Este-un lucru de valoare,
Să mănânci ca să-ți pierzi viața
E-o faptă păgubitoare.
Orice hrană o duci la gură
Dulce, acră-i rânduită,
Să o iei, dar cu măsură
Și la vreme potrivită.
Nici o lege nu îți spune
Ca să rabzi de nemâncare,
Numai-ncearcă de îți spune
Doar un fel că gustu-i mare.
Postu-i bun întotdeauna
Că te-nvață cumpănit,
Și îți merge traiul una
După cum ți l-ai dorit.
Cel ce postul ține-n seamă
Sănătos e și ferit,
De noi și mai cu seamă
Are tot ce și-a dorit.
Cel ce merge pe de-alături
Boală, scârbă, doctori are,
Și-o să fie dat în lături
Și nici locîin ceruri n-are.