Postul Mare – e bine să ne nevoim potrivit vârstei duhovnicești pe care o avem

„Această întâmplare a avut loc tocmai în Postul Mare. Eram la începutul căii mele către Dumnezeu, și ca orice începător, de multe ori aveam o râvnă exagerată. Totodată, din mândrie, mi-am propus scopuri peste puteri. Astfel, în una din zile, am simțit că nu mai am forțe de a posti în continuare, nici trupește, nici duhovnicește. Deja la mijlocul Postului Mare, am căzut într-o depresie acută, care a început să progreseze rapid. Înainte de a merge la mărturisire, am început să postesc și mai aspru, ceea ce a dus la rezultate dezastruoase: la puțin timp am simțit că nu mai doresc să mă mărturisesc, să primesc sfintele taine și cu atât mai mult nu-mi doream să mai merg la biserică. Eram convins că în viața nu mai trec pragul bisericii. Dar de parcă toate acestea nu au fost de ajuns, treptat au început să mă atace și alte gânduri. Dacă nu pot trăi în Biserică și cu Hristos, dar și nici în afara lor, care este sensul vieții mele din continuare? Astfel, câte puțin am ajuns la concluzia: această viață nu are sens. Am început să mă gândesc că sinuciderea ar fi o soluție. Soția mea nu știa nimic, dar a observat că ceva se întâmplă cu mine. Ea m-a convins că este necesar să mă rog și mi-a spus că se va ruga și ea pentru mine …

Vineri, când toți au plecat de acasă și eu am rămas, mi-am amintit de intenția sa. Probabil nu fără insuflarea vrăjmașului, mi-am zis că este un moment potrivit să realizez ceea ce credeam că mă va scăpa de toate aceste frământări și probleme. Totuși, am hotărât să urmez sfatul soției. Am îngenunchiat și am început să mă rog Maicii Domnului. Apoi am făcut câteva metanii și m-am adresat sfântului Serafim de Sarov să mă ajute și să mă lumineze… Apoi am auzit o voce: „E bine că te rogi! Dar cere ajutorul și altor sfinți! ”

Am privit către colțul de rugăciune și privirea mea a fost atrasă de icoana împăratului Mucenic Nicolae al II-lea și familia sa, de parcă am simțit că anume de la ei voi primi ajutor. Am revenit la rugăciune, rugându-l pe împăratul Nicolae Alexandrovici, despre care am aflat mai multe recent dintr-un șir de emisuni radio. M-am rugat cu propriile mele cuvinte, deși rămâneam confuz și dezorientat. Cred că înțelegeam că rugăciunea este unica mea salvare, astfel m-am rugat din tot sufletul. Și s-a întâmplat un miracol … în mai puțin de cinci minute, am revenit la starea mea de altă dată, îngrozindu-mă de intențiile mele. Câte puțin am început să înțeleg de ce mi s-au întâmplat toate acestea, de ce tocmai acum și că vindecarea mea putea fi făcută doar printr-o rugăciune sinceră și smerită. Duminică, cu ajutorul lui Dumenzeu, am reușit să mă spovedesc și să mă împărtășesc. Astfel, cu ajutorul Lui Dumnezeu și al sfinților săi am reușit să depășesc această încercare.”