Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale cu pretextul că este un păcat mai mic?

Pot fi recomandate mijloacele anticonceptionale, cu pretextul că este un păcat, dar este un păcat mai mic?
Dragă, anticonceptionalele si alte mijloace asemănătoare sunt fraudă conjugală si atentat împotriva planurilor lui Dumnezeu. Nu e crimă; e numai atentat. Este un păcat mai mic.

Dar noi nu îngăduim nici cel mai mic păcat! Pentru că, din momentul în care m-asez pe această pozitie de acceptare a unor păcate mai mici, încep să mă gândesc: dar care-i mic si care-i mare? Sau „sarpe mic si sarpe mare”; dacă un sarpe mic te muscă cu atâta otravă încât să mori, nu mai e nevoie să te muste altul mai mare! Deci, e o mare greseală. Nu accept, însă nu-i pot opri de la împărtăsanie pentru aceste fraude conjugale ca pe cei care au făcut avort. Îi împărtăsesc mai repede. Nu putem să tinem lucrurile pe loc; nici nu putem condamna femeia să reziste la tirania unui păgân de sot. Am zilnic cazuri din acestea! Nu putem nici asta. Însă nu putem accepta cu nici un chip păcatul. Pot merge până acolo încât să se despartă! Pentru că si aceste lifte de bărbati necredinciosi – sunt destul de multe cazuri – trebuie înteleptiti si ei prin refuzul femeii… Ea nu e jucăria lui, nu este păpusa căreia să-i strâmbe gâtul pentru că stie că e flexibil. Nu! Femeia, cum obisnuiesc să le spun pe la cununii, „cu el totdeauna, ca el totdeauna”. Adică, e liberă ca si el. Cum să facă crima aceasta?! Si atunci zic: nu e obligată, săraca, să suporte tirania acestor lucruri; e liberă si se poate despărti.

• Deci, le spuneti clar: să nu folosească anticonceptionale.
Cine poate să le spună altfel?! Păi, cum să spunem noi: „Foloseste anticonceptionale”?! Noi întâlnim persoane care ne spun că au făcut lucrul acesta, si trebuie să luăm niste măsuri mai usoare decât dacă ar fi făcut crimă; dar nu ca si cum n-ar fi făcut nimic.

Dar eu am întâlnit un preot care, văzând cât de multe femei cu avorturi vin la el, ca totusi să nu mai facă crima asta atât de mare, le-a zis: „În loc de păcatul ăsta mare, măcar alegeti unul mai mic, dacă nu puteti să faceti altceva”…

Dragă, eu am întâlnit si altceva: niste îngeri buni care s-au făcut draci. Putem să acceptăm oare acest sistem de compromis si chiar să facem lege din sistemul si metodele noastre? Nu se poate! Păcatul rămâne păcat. Un duhovnic n-are voie să dezlege nici ca să se mănânce de dulce, măcar că în Canonul 69 Apostolic, în jurul căruia se învârt toate rigorile postului, se spune până la urmă asa: „…afară de caz de boală”. Dar eu nu dezleg dinainte. „Domnule, dumneata, dacă ai omorât un om, vii la mine si te spovedesti si te dezleg. Dar nu-ti spun dinainte: ŤOmoară-lť”. Nu spun dinainte: „Mănâncă de dulce”. Nu am voie, ca duhovnic, să dezleg înainte ceea ce, de fapt, e legat de Biserică. Eu dezleg după ce ai făcut fapta, dar nu anticipez.

Preotii trebuie să fie foarte blânzi, foarte îngăduitori, dar pe pozitia lui Hristos. Hristos n-a putut să accepte nici cel mai mic păcat! Pentru aceasta, El a suferit toate împunsăturile, loviturile si scuipările. Nu poate să accepte! Că te iartă dacă te pocăiesti, asta e altceva. Duhovnicul, care este însărcinat cu acest nemaipomenit har, nu poate să facă compromisuri prealabile.

Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite, care nu pot fi mai desăvârsite: a creat o femeie distinsă, care a născut un Dumnezeu, si preotia, prin care Îl aduce pe Dumnezeu din cer si-L naste din nou pe Sfânta Masă. Vă dati seama ce înseamnă preotia?! Vă dati seama în ce haină S-a îmbrăcat un Om, ca oamenii, si cu ce har dumnezeiesc?! Are putere… Si atunci, nu poti să faci un astfel de compromis. Tii locul lui Dumnezeu – nu este o simplă vorbire si respectiv o comparatie care trece drept lăudabilă si figură de stil; e un adevăr! Si noi avem puterea să dezlegăm cu orice chip, orice, dar nu anticipăm păcatul. „Eu Mă răstignesc” – a zis Mântuitorul; dar nu „pentru unele da, pentru unele nu”. Nu se poate accepta să faci compromisuri. Să fim blânzi, să nu-l oprim prea mult, să-l iubim, să ne pară rău de păcat, si să spunem: „Foarte bine că a venit!” Atunci omul spune tot, si tu poti să-i dai dezlegare. Că a căzut si l-ai scos din adânc de ape, foarte bine, dar nu-l mai certa de ce e ud… Asta e important, să-l salvezi; ăsta e scopul, nu? Să-l aduci la linia de plutire, să-l readuci la respiratie si să intre pe drumul cel bun. Nu acceptăm cu nici un chip compromisuri.

Femeia care este fortată de bărbat să facă avort se poate si despărti. Sunt patru motive pentru care se pot despărti, printre care aste si acesta: dacă te omoară duhovniceste celălalt.

• Deci femeia trebuie să-si ducă crucea până la capăt, chiar dacă are copii, chiar dacă nu?
Dragă, dar unde spune să n-o duci până la capăt?! Ce, numai până la capul locului?! Nu există sfârsit; până la moarte! Noi respirăm fără oprire; inima bate într-o nemiscată permanentă de zeci si zeci de ani în tine. Ea nu se contrazice; asa să fii si tu în misiunile pe care le ai pe fata pământului – ca bărbat, ca femeie, ca doctor, ca inginer, ca duhovnic, ca preot.

Extras din

Iata duhovnicul: parintele Arsenie Papacioc, Vol.2,

Editura Sophia, 2006, p.118-120