Poţi influenţa viaţa altora atât prin ceea ce faci, cât şi prin ceea ce nu faci

În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a 5-a, doamna Thompson, în prima zi de şcoală, le-a spus un neadevăr. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubeşte pe toţi la fel de mult.

Totuşi, acest lucru nu era posibil, deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era băieţelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson îl urmărise pe Teddy în anul precedent şi observase că acesta nu se juca cu ceilalţi copii, hainele sale erau neîngrijite şi era murdar mai tot timpul.

Şi Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros şi roşu, un X mare şi îngroşat şi să îi dea nota 4.

La şcoala la care preda doamna Thompson, trebuia să revizuiască toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy îl lăsase intenţionat la urmă. Totuşi, când a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese: „Teddy e un copil isteţ, îşi face temele cu grijă, este manierat şi este o plăcere să fii în preajma lui”.

Profesoara din clasa a 2-a scrisese: „Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii săi, dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boală incurabilă, iar viaţa de acasă trebuie să fie foarte grea.”

Profesoara din clasa a 3-a scrisese: „Moartea mamei sale l-a afectat foarte mult. Se străduieşte foarte tare, dar pe tatăl său nu îl prea interesează, iar climatul de acasă îl va afecta în curând, dacă nu se va schimba ceva.”

Profesoara dintr-a 4-a a scris: „Teddy este retras şi nu mai este interesat de şcoală. Nu are mulţi prieteni şi uneori adoarme în timpul orei.”
De-acum, doamna Thompson înţelesese problema şi i-a fost ruşine de ce făcuse. S-a simţit şi mai prost când elevii i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase şi împachetate în hârtie strălucitoare. Mai puţin Teddy.

Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obişnuită de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa îl deschidă în faţa celorlalţi. Unii dintre elevi au început să râdă când a descoperit o brăţară căreia îi lipseau unele pietre şi o sticluţă de parfum pe trei sferturi goală… Ea i-a certat şi a spus că brăţara era draguţă şi parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a rămas dupa ore în acea zi doar pentru a-i spune: „Doamna Thompson, astăzi mirosiţi exact ca mama”.

După ce copiii au plecat, a plâns timp de aproape o oră. În acea zi, a încetat să mai predea citirea, scrierea şi aritmetica şi a început să îi înveţe pe elevi.

Doamna Thompson i-a acordat o atenţie deosebită lui Teddy. Pe masură ce lucra cu el, mintea lui a început să îşi revină. Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacţiona mai bine. Până la sfarşitul anului, Teddy ajunsese cel mai isteţ elev din clasă şi, în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toţi la fel, Teddy a devenit alintatul său.

Un an mai târziu, a primit o scrisoare de la Teddy în care îi spunea că e cea mai bună profesoară pe care o avusese vreodată.
Au mai trecut încă şase ani până a mai primit un semn de la Teddy.

Apoi el i-a scris că terminase liceul al treilea din clasă şi că ea rămăsese cea mai bună profesoară pe care o avusese.
Patru ani mai târziu, a mai primit o scrisoare care spunea că va termina în curând şi facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigura pe doamna Thompson că fusese cea mai bună profesoară.

Apoi au mai trecut încă patru ani şi a mai venit o scrisoare, cu acelaşi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o nouă scrisoare în care o anunţa că se va căsători. Îi spunea că tatăl său murise cu câţiva ani în urmă şi o întreba dacă ar vrea să participe la nuntă şi să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui. Bineînţeles că a acceptat. Şi a purtat brăţara căreia îi lipseau unele pietre şi a folosit acelaşi parfum pe care îl primise demult de la Teddy.

S-au îmbrăţişat, iar Teddy i-a şoptit la ureche: „Vă mulţumesc pentru că aţi crezut în mine. Vă mulţumesc pentru că m-aţi făcut să mă simt important şi mi-aţi arătat că pot însemna ceva.”

Doamna Thompson i-a şoptit cu lacrimi in ochi: „Teddy, ai inţeles greşit. Tu eşti cel care m-a învăţat că pot schimba ceva. Nu am ştiut cum să le predau elevilor până nu te-am întâlnit pe tine.”

Nu poţi niciodată să ştii cum poţi influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în aventura ta prin viaţă şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi (şi ar fi ideal dacă ar fi in bine).

Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mâna pentru a o ajuta să se ridice!