Povestea unui preot din Rezina care antrenează copii după slujbă
Ștefan Ciugui este preot în satul Lalova, raionul Rezina. Duhovnicul îmbină armonios două ocupații: slujba în biserică și sportul.
Părintele Ștefan Ciugui slujește bisericii din Lalova mai bine de 12 ani, transmite Știri.md cu referire la Jurnal.md.
„Dragostea pentru biserică și cele sfinte vine încă de mic copil, din clasa întâi merg la biserică, bunica era foarte credincioasă”, spune preotul Ștefan Ciugui.
Acum doi ani, parohul a decis să treacă cu traiul la Rezina și de atunci parcurge zilnic zeci de kilometri ca să vină la biserica din sat.
După slujbă, părintele Ștefan schimbă sutana cu o haină sport și merge la antrenamente.
„Suntem acum la Liceul „Olimp” din Rezina, sunt antrenor de fotbal, am antrenamente de două ori pe săptămână cu copii de clasele a 4-a, a 7-a. Ar fi bine ca fiecare copil să aibă minge, dar așa, o minge la doi, avem probleme cu inventarul sportiv”, spune preotul.
Pasiunea l-a determinat pe părintele Ștefan să formeze o echipă de elevi, care participă la competiţii la nivel naţional.
Impresionați de aptitudinile preotului din Lalova, Jurnal TV a decis, împreună cu ASICS, să întindă o mână de ajutor și să le dăruiască cele necesare.
„De acest inventar am avut tare nevoie. Vă mulțumesc din suflet ca ne-ați ales pe noi, acești minunați copii”, a spus preotul Ștefan Ciugui.
Datorită campaniei „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu”, lansată de Jurnal TV, preotul pasionat de sport îi va antrena pe discipolii săi cu echipament profesionist, iar copiii vor merge mai încrezători la meciuri. Campania „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu” este desfășurată cu sprijinul Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.
Sursa: stiri.md