Pr. Arsenie Boca – cugetări duhovnicești (II)

„Ştiţi sau aţi auzit că mulţi Îl caută pe Dumnezeu în “ceruri” şi că ar vrea să meargă cu avionul la El sau cu nişte gloanţe care ar trece prin nu ştiu ce straturi. Noi nu trebuie să-L înţelegem pe Dumnezeu în acest mod, adică stând pe undeva departe, nu ştiu în ce hău de lume. Dumnezeu nu locuieşte în depărtare, ci în inimile oamenilor. Împărăţia lui Dumnezeu nu este la cine ştie ce depărtare, ci stă înlăuntrul nostru. O împărăţie a iubirii lui Dumnezeu şi a iubirii de oameni, în care se oglindeşte chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Prin urmare, realizaţi în inimă această cunoştinţă a împărăţiei lui Dumnezeu, această conştiinţă curată.”

“Ţine-te, menţine-te conştient în neîncetata prezenţă a lui Dumnezeu. Astfel, altfel îţi săvârşeşti datoriile, altele îţi sunt cuvintele şi mai ales roadele”.

“Dobândeşte-ţi practic o mai bună încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că El îţi simplifică o multitudine de griji care tocmai de El atârnă şi nu de tine. Singurul lucru e să te întrebi adesea: ce vrea Dumnezeu cu acestea?, din silinţa de a tâlcui cât mai bine voinţa lui Dumnezeu, de a înţelege cât mai limpede ce vrea El să facă sau să se facă. Să nu iei cu uşurinţă îndrumarea aceasta, de a lăsa toate în seama lui Dumnezeu, şi să te formezi (sau să te diformezi) lăsător sau delăsător”.

“Să ai puterea şi ingeniozitatea organizării simple a lucrurilor, care prin neorânduiala lor se fac complicate, lucrurile puse şi menţinute în ordine sunt simple şi odihnesc.”

“Citeşte asimilând, nu simplu citind – că nu-i vorba de-a împlini o normă, ci un canon – aceasta-i norma sau principiul. Citeşte trăind, nu memorizând. A citi trăind, bucurându-te de frumuseţea unei idei, te construieşte conştient şi subconştient, iar timpul scoate cele sădite acolo aşa, cândva, ca pe ale tale. Ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai citit aceea îţi aparţine cu adevărat; aceea ai asimilat. Deci nu te îndrum de-a citi ca să-ţi încarci memoria, aceasta e bibliografie şi slavă deşartă; ci de a creşte sufletul şi pe aripile artei mântuirii.”

“Grijește-te de ceea ce atârnă de tine. Iar o grijă care a făcut-o Dumnezeu atârnătoare de om e a atârnării sale de El. Grija omului de Dumnezeu simplifică grija omului de om: aşa va avea de toate, pe când, dacă omul Îl va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii şi a vieţii, va avea şi atunci, dar ca un hoţ, nu ca un fiu, până va ajunge să nu mai aibă nimic.

Dumnezeu nu Se lasă expropriat.”

“Fii întotdeauna cu Dumnezeu dacă vrei ca El să fie cu tine.”

“Domnul dă şi Îşi revarsă darurile Sale cu îndurare celui ce primeşte cu o smerită recunoştinţă; iar de la cel nerecunoscător i se va lua şi ceea ce i se pare că are.”

“Laudă-L pe Dumnezeu şi vei primi sigur laudă de la El.”

“Cine Îl uită pe Dumnezeu pe acela şi Dumnezeu îl va uita cu milă Sa.”

“A venit bunăstarea, mulţumeşte-I lui Dumnezeu şi bunăstarea îţi va fi puternică. A sosit nenorocirea, mulţumeşte-I lui Dumnezeu şi nenorocirea se va curma. Slava lui Dumnezeu pentru toate.”

“Fie prin munţi, fie prin văi, mă las purtat de mână nevăzută a Providenţei, numai să mă ducă în patria cea de sus.”

“O, dacă ne-am folosi de cărţile Sfintei Scripturi, aşa încât propria noastră inimă să devină o carte scrisă în Duhul lui Dumnezeu”

“Omul cu conştiinţa curată suferă, dar pacea sufletului său este netulburată.”

“După cum nu poţi opri vântul, tot aşa nu poţi opri gândurile rele.

Aşa cum nu ţii o scorpie în sân, tot aşa să nu ţii un gând rău în inima ta.’

“Cine trăieşte rău aceluia rău îi va fi. Cine face răul tocmai pe acela îl va ajunge răul.”

“Un om cu bună conştiinţă poate să se împrietenească cu oricine, iar cel rău se chinuieşte şi nu are linişte nici în singurătate.”

“Cine sărăceşte pentru Dumnezeu dobândeşte o comoară care nu se împuţinează. În măsura în care omul taie de la sine mângâierile acestei lumi, în aceeaşi măsură se învredniceşte de bucuria lui Dumnezeu întru Duhul Sfânt. Cu cât eşti mai departe de lume, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.”

“Lepădarea de sine nu se realizează dintr-o dată sau o dată pentru totdeauna, ci trebuie timp şi răbdare: timp, pentru deprindere şi răbdare, pentru greutatea ei. Răbdare trebuie să avem mai întâi cu noi înşine, ca să nu cădem în întristare; apoi trebuie să aibă şi alţii răbdare cu noi până deprindem desăvârşit lepădarea de sine.

Dacă învăţăm practic lepădarea de sine şi sporeşte dragostea în inima noastră, răbdarea încetează de a mai avea însuşirea negativă de necaz şi se schimbă în bucurie. “Cu toată întristarea mea, sunt covârşit de bucurie,”(IICor.7,4) Când avem lepădarea de sine şi dragostea, ocara se face ca laudă şi lauda că ocară.”

“Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins, mai ales din partea mândriei. Patima importanţei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrăzniciei, neascultarea, grăirea împotrivă, mutrele, posomorârea, groaza de umilinţă, toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet.

Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte, de nemulţumiri, de făţarnicii, de răcire a dragostei şi de umplere a sufletului de răutate. Sub influenţa acestei patimi, mintea alunecă pe panta nebuniei.

Ce e de făcut? În momente de limpezime de minte, că sunt, să ne dăm seama că la mijloc e o patimă, un duh rău, care ne trage de minte cu o logică foarte strânsă, ca să ne scoată afară din ascultarea lui Hristos.

Să ne dăm seama că mai avem ceva în noi neatins de “logica” aceasta: conştiinţa. Deci să ascultăm conştiinţa şi nu dreptatea noastră, să căutăm că mai este Cineva Care ne-ar mai putea ajuta să ajungem la linişte. Dacă întinzi mâinile după ajutor, vei fi ajutat, căci “Inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.” Aşa începe smerita cugetare care normalizează mintea. Smerită cugetare e începutul smereniei. Aceasta nu e o virtute a firii sau expresia neputinţei, ci izvorul smereniei, e Harul lui Hristos. Nu de la oameni, nici din cărţi, nici de la îngeri, ci “De la Mine vă învăţaţi că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre.”(Matei 11,29)

Despre indumnezeirea omului prin har – Vol. I – Din invataturile Parintelui Arsenie Boca, Ed. Credința Strămoșească 2012